Vom vorbi puțin despre sex în următoarea perioadă

Mai mult de atât, ne vom distra puțin pe tema sexului. Ne vom destinde, pentru că mi s-a atras atenția că pe blogul ăsta s-a plâns destul. Numai bine, urmează să râdem și să ne arătăm latura iubăreață. V-am făcut curioși? Cum să nu, doar știm că sexul atrage, stârnește curiozitatea și vinde.

În viitorul apropiat va începe cel mai sexy campionat, iar Timișoara luptă pentru titlul LoveVille 2014. La nivel național, adversarii sunt București, Iași, Cluj și Constanța. La nivel european: Bulgaria, Grecia, Cipru și Serbia. Concurența nu pare de neglijat și trebuie să recunosc că va trebui să muncim puțin pentru a câștiga.


Ziceam mai sus că ne vom distra, că vom râde, că vom glumi, dar musai să sublinez un lucru: sexul e distractiv și bine primit doar dacă e protejat. Știm (sau ar trebui să știm) cât de scump putem plăti o distracție în care am uitat să folosim prezervativul. O plătim fie cu o sarcină nedorită, fie cu o boală cu transmitere sexuală. Mă refer, desigur, la cei cărora le place să zburde din floare în floare, nu că aș avea ceva cu ei, dar better safe than sorry. Iar voi, fetelor, sper că nu puneți botul la lamentările lor că prezervativul taie din plăcere și vă gândiți în primul rând la voi. Dacă le apăreți la ușa cu burta la gură, plăcerea nu va mai fi de partea niciunuia.  Așa că, folosiți prezervativul și faceți sex cu cap.

Dacă vi se pare că vorbesc ca-n reclama de la Durex, exact despre Durex este vorba. Ei sunt cei care oferă titlul de LoveVille unuia dintre orașele românești, iar cei care participă în campania asta au câteva motive bune să se implice, pentru că premiile sunt destul de tentante. Dar înainte să vă vorbesc despre ele, o vorbă-două despre mecanism:

Pasul 1. cumperi o cutie de Durex și păstrezi bonul și cutia
Pas intermediar: faci cel mai tare sex protejat
Pasul 2: intri in aplicația LoveVille și pariezi pe orașul din care ești: Timișoara, București, Iași, Cluj sau Contanța. Eu sper să pariați cât mai mulți din Timișoara. :D


Se câștigă:
– câte un wallpaper per vot. În total sunt șase, deci puteți avea o colecție.
– în fiecare săptămână câte o lenjerie de pat Kamasutra, prin tragere la sorți.
– invitație dublă VIP la petrecerea exclusivită Durex din orașul câștigător.

Asta a fost doar introducerea, mai urmează detalii, goodies și un concurs pe blog. Promit că o să fie distractiv. Până una-alta, voi faceți sex protejat și pariați pe Timișoara. :)