Cum am prilejuit o nuntă fără să știu

Lumea citește cărțile pe care le recomand, vede filmele despre care scriu pe blog, cumpără produsele cărora le fac reclamă, se identifică cu durerile sau bucuriile pe care le descriu, găsește consolare în rândurile mele. Toate astea le știu și le scriu fără a mă lăuda pentru că mi s-a spus. „Am citit despre carte pe blogul tău și m-ai făcut curioasă”. „Eram la Auchan și mi-am adus aminte că am citit la tine despre Triumf, așa că l-am cumpărat.” „Nu știu cum de nu ți-a plăcut filmul… că după ce-am citit ce-ai scris, m-ai ambiționat să-l văd și mie mi-a plăcut.”  Cam astea-s lucrurile pe care le-am auzit despre blogul meu. Ce n-am auzit și nu mi-am imaginat vreodată că s-ar putea e cum a contribuit el la întemeierea unei familii. Îi dau cuvântul Ionelei, că e povestea ei:

Mă mutasem în Timișoara în 2009. Aveam blog din 2007 dar scriam rar (Kalistutza).  Singură, oraș străin, prieteni ioc – n-am găsit ceva mai bun decât să-ncep a-mi inșira gândurile, seară de seară, în blogul care-mi devenise cel mai bun prieten pentru că „m-asculta” cu răbdare.

Ajunsesem într-o duminică la Schimb de Cărți: așa am cunoscut-o pe Tomata. Îi mai citeam postarile de pe blog. M. o urmărea și el, fiind prieten cu vărul ei. Într-una din zile i-a sărit în ochi una din postările mele: „Dansând în ploaie” (i-a atras atenția nu doar titlul, ci mai ales faptul că scrisesem de penultima stație a tramvaiului 4). Presupunând că suntem „vecini de zonă” (n-am priceput niciodată de ce asta i-a dat curaj), a inceput, timid a-mi scrie răzlețe comment-uri. Am început a vorbi de una-alta. Ne-am văzut și … ne-am plăcut :), cum zice cântecul. După 3 ani, ne-am căsătorit.   

Luna aceasta am primit invitație la blogmeet … și-am mers. Din una-n alta le-am spus fetelor că mi-am cunoscut soțul pe blog și nu le-a venit a crede. Ne-am cunoscut pe blogul Tomatei și nici măcar n-am avut bunul simț să-i spunem „mulțumesc”  sau ceva. Nici măcar nu știa! Sorry, Andreea! Blogul tău a fost locul de întâlnire al unei frumoase povești de iubire, iar tu afli după 5 ani. Sunt o nerecunoscătoare, știu! Află dară că suntem happy și sper că-ntr-o zi iți vom putea mulțumi pentru fericirea ce ne-ai adus-o-n cale prin intermediul blogului tău.
                
Te-mbrațișam cu drag,
Ionela și Marius

Ce-mi rămâne mie de făcut e să le urez toată fericirea din lume, să le doresc viață lungă împreună și multă sănătate să se bucure de ea. Sunt bucuroasă și mândră de nu-mi mai încap în piele, prin urmare, dacă sunteți singuri, vă încurajez să comentați, că nu știți de unde sare iepurele. :)