Nicu Alifantis văzut de o profană

Oricât mi-aș propune să nu-mi încep articolele cu negații, uneori nu-mi iese. Mă rog, acuma am dres-o cumva, dar dacă n-ar fi fost fraza asta introductivă, postul meu ar fi început așa:

Nu ascult muzica lui Nicu Alifantis, nu sunt fană folk sau jazz (a ăstuia din urmă nici să mă picuri cu ceară), nu mă duc la concertele trupelor românești decât dacă se ivește ocazia. Ce-am căutat la concertul Mozaic, dacă așa stă treaba? Păi am căutat să mă conving dacă-mi place, pentru că am mai avut surprize. Din păcate, cred că am fost singurul spectator din sala Filarmonicii care n-a fost impresionat.

Articolul meu nu este o recenzie negativă a concertului, este doar constatarea că nu m-am potrivit eu cu genul muzical și cu gusturile întregii săli. Pentru că vreau să știți, dacă n-ați fost acolo, că sala a fost plină ochi, biletele s-au vândut toate. Lumea îl iubește pe Alifantis, îi adoră muzica, „și-a rupt din timpul prețios pentru a fi alături de el într-o duminică seara” – astea au fost cuvintele lui. L-au aplaudat minute în șir când a venit și când a plecat, între melodii și chiar în timpul lor. Am făcut-o și eu din respect. Dar nu pot spune că melodiile lui sau versurile au atins corzi sensibile, că m-au purtat dincolo de prezența mea în încăperea aceea sau că mi-au trezit amintiri și stări nostalgice. Pentru mine a fost o muzică în primă audiție, cu 3 excepții: „Ce bine că ești”, „Ploaie în luna lui Marte” și „Piața Romană nr.9”. Mi-a plăcut mult „Ploaie în luna lui Marte” cântată la vioară, însă cred că fost singurul moment care mi-a transmis mie ceva.

Mi-a mai plăcut atenția acordată publicului și cuvintele frumoase pe care ni le-a spus. Demult n-am mai văzut un artist care să vorbească cu atâta respect pentru oamenii cărora le cântă. Mai mult de atât, a elogiat și orașul, a dat explicații despre melodiile pe care le-a interpretat, a cântat la o mulțime de instrumente, chitarele păreau că se micșorează cu fiecare melodie, a făcut spectacol, iar publicul l-a iubit pentru asta.

Chiar dacă n-am fost eu fană numărul 1 din sală, nu neg că a fost un concert reușit, că oamenii au primit ceea ce au așteptat și că și Nicu Alifantis a plecat încântat de emoțiile pe care le-a trezit în publicul timișorean.