Dragă T.,

Ultima scrisoare pe care ți-am scris-o a fost acum atât de multă vreme încât am senzația că te-am cunoscut în altă viața. Îmi aduc, totuși, aminte de ea, de scrisoare, pentru că am găsit-o într-o carte. Nu ți-am trimis-o pentru că oricum ți-am spus totul privindu-te în ochi. Printre lacrimi și aproape neclipind. Și era soare afară și îmi împungea retina. Era după o noapte pe care-am plâns-o în loc să o dorm, o noapte cum n-am mai avut de atunci.

Îți scriu acum pentru că vreau să-ți mulțumesc. Pentru că ai fost imatur, pentru că m-ai ținut de mână degeaba, pentru că îmi ștergeai lacrimile în zadar. Pentru că ai crezut că o relație normală ar fi însemnat un inel pe deget, pentru că te-ai speriat de viitor, pentru că ai vrut să-ți trăiești tinerețea fără să prinzi rădăcini într-un loc sau lângă cineva. Pentru că m-ai respins din motive stupide și m-ai ademenit înapoi cu lucruri pe care lăsai impresia că le crezi. Pentru că ieșeai din cameră când îți suna telefonul sau vorbeai în maghiară cu o amică de-a ta de față cu mine. Pentru că îmi spuneai adesea: „Merg undeva”, „Trebuie să mă întâlnesc cu cineva”, „Am ceva treabă”. Pentru că îți organizai ieșirile cu prietenii fără să mă chemi și pe mine și înainte să ne facem planuri împreună. Pentru că veneai în Timișoara fără să mă anunți și aflam când erai deja în oraș cu prietenii tăi. Pentru că aveai parolă pe telefon și pe laptop. Pentru că aveai prea multe secrete pentru curiozitatea mea. Pentru că m-ai învățat că nu e suficient să iubești pe cineva, că dragostea nu e de ajuns ca să rămâi lânga un om  doar pentru atât.

Îți mulțumesc că m-ai făcut să sufăr, să plec de lângă tine când încă te iubeam.

Pentru că dacă n-ai fi făcut toate astea nu l-aș fi cunoscut pe omul care nu m-a ținut de mână în timp ce mă mințea frumos, nu mi-a șters lacrimile pentru că nu m-a făcut să plâng și nici n-a avut o viață separată de a mea de când suntem împreună. Și sunt 7 ani de atunci, 7 ani plin de momente cărora tu n-ai fi putut să le faci față, dar îți mulțumesc că m-ai făcut să înțeleg asta la timp. Că m-ai făcut să înțeleg că nu te voiam în viața mea oricât de mult te-aș fi iubit. Îți mulțumesc că i-ai făcut lui loc lângă mine, loc care de atunci n-a mai fost gol niciodată.

Pentru toate astea, dragă T., pentru viața mea de acum, îți mulțumesc. Din când în când sunt fericită. Sper că și tu ești. Și că în sfârșit ai prins rădăcini undeva. Sau măcar alături de cineva.

Forever not yours,
Andreea*

__________________________________________

* BC – Ziua 5