În vacanţe doar în blugi (?)

Problema ridicată de Bianca ieri e una care mă bâzâie şi pe mine. Bianca scrie despre cum a abandonat blugii şi cum a îmbrăţişat rochiţele pentru ţinutele din timpul călătoriilor. De ce mă bâzâie subiectul? Pentru că m-am uitat la pozele mele şi nu există călătorie (cu excepţia celor de la mare) unde eu să nu fiu îmbrăcată predominant în blugi. Ba mai mult, în călătoriile pe care le fac iarna sau când e mai frig afară, apar chiar în aceleaşi pulovere şi aceleaşi geci.

De exemplu: puloverul gri a călătorit şi la Paris şi la Londra, norocosul.

Iar blugii, oh well:

Baia Mare

Berlin

Bratislava

Bruges

Bruxelles

București

Ghent

Londra

Luxembourg

Munchen

Neuschwanstein

Oostende

Oxford

Paris

Potsdam

Sibiu

Sighișoara

Strasbourg

Stuttgart

Szeged

Veneția

Viena

 Până și pe pârtie la Straja am fost în blugi.

Nici măcar când vreama o permite nu apar îmbrăcată în rochiţe, doar dacă e toiul verii. Iar dacă nu sunt blugi, sigur sunt pantaloni care arată ca ei. Mă îmbrac aşa pentru că îmi e mai comod, dar mai ales pentru că blugii merg cu pantofii comozi. Şi când sunt acasa, mă gasesc de multe ori în situaţia în care nu pot purta o anumită haină pentru că nu se potriveşte cu ce pantofi încalţ. De unde deduc că n-am pantofii potriviţi şi ar trebui să investesc în ceva comod care să meargă şi cu altceva decât cu blugi. Dacă problema Biancăi nu sunt pantofii, iată că la mine se dovedesc a fi. Bine că mai citesc şi eu bloguri şi identific în felul ăsta unde greşesc şi ce aş putea schimba. Deci ori schimb încălţămintea, ori schimb lunile în care călătoresc. Nu de alta, dar mai am şi alte haine, nu doar blugi.

Următoarea călătorie e din nou la Berlin, unde, sincer, nu mă văd defilând în rochiţe la sfârşitul lui februarie, pentru că-s mult prea friguroasă pentru asta. Şi uite cum mai adaug o serie de poze în blugi la vasta colecţie pe care am adunat-o deja.

17 Comments

  • Bia

    Hahaha 🙂 Nu ma gandeam ca o starnesc si alte articole…
    Adevarul este ca blugii sunt o varianta pe care toti o consideram cam comoda (nu doar la purtat). Port si eu blugi cu diverse ocazii, numai ca mai rar… iar asta nu doar in vacante ci si zi de zi. S-a modificat ceva pe parcurs, poate chiar silueta, nu o mai am pe cea de la 20 de ani și atunci mă simt mai bine în fuste și rochițe (poate că e și asta) 😀
    In Liceu nu ma scoteai din blugi, acum mă gândesc serios cum de am putut să-i port atâta timp, cum de nu m-am plictisit??
    Sunt super pozele tale in blugi, eu chiar nu m-am gandit sa caut sa vad in cate locatii am fost de fapt… în blugi :))

  • O Oană

    Să știi că și eu obișnuiam să abuzez de blugi în călătorii și vacanțe. De vreo doi ani, însă, m-am reorientat spre rochii (ce-i drept, doar primăvara și vara); sunt mai ușoare, mai comode, mai ușor de cărat în bagaje, nu ocupă mult loc și, sincer, nici nu trebuie să-mi bat prea mult capul cu ce le asortez. Mi-am și făcut planul de bătaie pentru luna de miere, nici vorbă de pantaloni în bagaj :))

  • dojo

    Blugi sau pantaloni scurti. Adidasi in picioare. Aproape fara discutie. Am cateva tricouri care sunt in ‘heavy-rotation’ la mine permanent. Ma duc in calatorii sa vad chestii si sa ma simt bine, nu sa fiu cea mai tare din parcare. Prefer o haina comoda si versatila, plus o incaltare care stiu clar ca ma tine aproape in orice conditii si nu ma `beleste’ nici daca merg 10 ore non-stop, decat sa arat ca-n reviste, ca oricum nu-i cazu’ 😀

  • cotos

    :)) Excelent. Sa stii ca acu m-am apucat si eu sa imi privesc pozele din vacante, insa la mine sunt trei sferti peste tot .

  • silvia

    Eu mereu am zis ca e ok să călătorești fix în ce te face să te simți bine. Ce dacă-s aceiași blugi? Am unii de i-am purtat până s-au rupt. Pe același considerent, însă, m-am încăpățânat să car la Paris un palton de lână, extrem de nepractic pentru călătorit light, dar pe gustul meu în momentul ăla și în care mă simțeam perfect.

    Dat fiind că am obsesie să călătoresc de ziua mea și dat fiind că ziua mea e în august, și eu am de câțiva ani în bagaj numai rochițe 😀 Dacă găsesc o rochiță ușoară, cu buzunare eventual, care nici nu trebuie călcată, călătorii scrie pe ea.

    La blugi am mai renunțat și de când mi s-a pus pata pe blugii cu talie înaltă, stil anii 60-70, pe care nu îi găsesc neam în magazine. Și decât să-mi mai cumpăr blugi cu talie din aia joasă, oribilă, mai bine investesc în dresuri și fuste de lână, chiar și pe gerul ăsta 😀

  • Teo

    Ce daca-i frig? O pereche de colanti mai grosi, plus o rochita romoda, casual si cizmulite scurte. Eu asa umblu si nu doare 🙂

  • Raluca

    Si eu tot in blugi merg in vacante. Mereu am cautat sa fiu cat mai comoda cu putinta, pentru a ma simti cat mai libera si gata sa vad tot ce e de vazut intr-un loc nou.
    Si totusi mi-as dori sa schimb acest aspect, mai ales ca acum locuiesc in capitala modei a Belgiei, unde mai ca mi-e rusine sa mai ies afara in blugi ( inca ma simt aici ca in vacanta :-P), cand tot ce vad pe strada, in mijloc de ianuarie, sunt rochii, fuste, strampi colorati si cizme cu toc.

    P.S. Pozele tale m-au facut sa caut prin ale mele facute in vacanta, de unde am dedus ca am fost in aceleasi locuri, de mai multe ori, in aceeasi pereche de blugi mov cumparati prin 2007. Deci se poate si mai rau. 😀

  • Mirela

    După ce am citit ce ai scris şi tu (citisem şi postarea Biancăi în prealabil) mi-am reluat pozele din vacanţe ca să văd cum eram şi eu îmbrăcată în majoritatea! :))
    La mine nu există un pattern!

  • Andreea

    Am renuntat demult la blugi, nu se potrivesc deloc la personalitatea mea, cateodata pot fii si feminini, dar mai rar. Rochiile si fustele chiar mi se par mult mai comode.

  • mihaela

    Vacanta de la Praga de anul asta a fost in rochite. culmea au ocupat mai putin loc in bagaje decat blugii si tricourile anilor trecuti. Plus ca am arborat entuziast o palarie mare satula fiind de fata cu contururi de ars din toate vacantele. A fost comod, nu m-am copt si ca bonus am iesit foarte interesant in fotografii.
    E drept nu am probleme cu incaltarile am patrulat in toate directiile pe saboti cu ditamai talpile, foarte comozi de altfel, care au vazut lumea cam cat blugii tai si carora le sunt profund recunoscatoare ca au ales sa decedeze 3 saptamani mai tarziu cand se intorceau cu trenul de la Herculane si nu in Praga

  • Lavinia

    Mie blugii mi se par foarte incomozi. Treptat treptat i-am scos din garderoba asa ca la ora actuala nu mai am nici o pereche 🙂

    Port mai mult rochii pentru ca nu trebuie sa le asortez. Am si fuste dar mai putine. Iarna port colanti sau strampi cu den 200 cu rochite, cu cizme sau ghete. Chiar si iarna canadiana am petrecut-o in colanti (in unele zile doua perechi) :))) Joi ma duc la Oslo si mi-am cumparat niste colanti de bumbac pe care sa-i port peste strampi mati, cu pulovere lungi sau rochite. Mi-e mai cald asa decat daca as purta blugi. Pe sub blugi nu puteam sa port nimic, mi se parea ca nu ma mai pot misca.

  • Carmen

    Cand traia bunica-mea, ma ameninta regulat ca imi taie blugii daca mai vin la ea imbracata in ei, si nu in rochie, ca toate fetele 🙂 Constat ca situatia sta taman invers :)) Predomina fetele imbracate in blugi.
    PS: Oostende…ce oras frumos! Mi-ai trezit amintiri! 🙂 Merci!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge