O prietenie care s-a stins

Treceam ieri seară cu mașina prin fața blocului unde stătea o fostă colegă de-a mea de generală. Cea mai bună prietenă a mea din generală și din școala primară. Inevitabil, când trec pe-acolo (deși e la mine în cartier, nu trec pe-acolo prea des), mă gândesc la ea și mă uit prin parbriz la ferestrele ei. Avem atâtea amintiri împreună. 8 ani de amintiri din timpul școlii, din tabere, excursii, reuniuni, zile de naștere, povești la telefon, povești din timpul pauzelor. Sunt momente pe care le am atât de clare în minte, dialoguri, râsul ei, felul cum se îmbrăca, pasiunile noastre comune (ei îi plăcea de AJ, mie de Nick), băieții care ne plăceau amândurora, certurile care ne despărțeau numai pentru a ne reuni din nou. Mi-e totul foarte clar în minte, chiar și acum, după  atâția ani de când prietenia noastră s-a stins. Liceul a distrus-o și timpul n-a mai resuscitat-o. Ne-am mai văzut o singură dată, întâmplător în parcarea unui centru comercial, pe fugă, dar bucuroase de reîntâlnire. Apoi, la aniversarea a 10 ani de la terminarea scolii generale. Pentru mine era neschimbată. La fel de cochetă și de modernă ca în generală, la fel de populară, la fel de dorită de băieți, la fel de amuzantă și la fel de frumoasă. Atât. În peste 15 ani de când ne-am despărțit ne-am întalnit doar de două ori.

Acum suntem prietene doar pe Facebook. Nu știu dacă mai stă acolo, lângă școală, dar știu că e fericită. E însărcinată și în numele pe care l-a ales pentru fiica ei o recunosc pe ea. Îmi aduc atât de bine aminte de gusturile ei, de alegerile ei, de tot ce era ea și îmi dau seama că nu s-a schimbat deloc. Cel puțin din ce văd pe Facebook o recunosc. Îmi pare fericită și mă bucur pentru ea. Am scris acest post doar pentru că trecerea prin fața blocului unde stătea ea (probabil unde mai stă și-acum) mi-a adus aminte de toate lucrurile astea. Și e păcat să le uit, chiar dacă nu mai facem parte una din viața celeilalte. Chiar dacă prietenia s-a stins și n-am băut o cafea împreună niciodată.