Sabres? Da, mai poftim

Miercuri seara am cinat în familie. Nu eu cu proaspătul Sotz, ci amândoi împreună cu peste 10 persoane care încet, încet îmi devin atât de apropiați ca și când mi-ar fi rude. Uneori nici cu rudele nu te înțelegi și nu te ai așa bine cum te ai cu prietenii. Cei despre care vă vorbesc sunt prietenii mei bloggeri: Nebu, Anca, Oana, Cristina, Roxana, Corina, Ovi, Alexandra și Dojo.  V-am mai spus eu că nu există nuntă, nu există înmormântare și nu există o distracție la care să nu ne fim alături. Și la bine și la rău și asta e tot ce contează dincolo de toate evenimentele oficiale pe care le frecventăm.

Cum ziceam, miercuri am fost toți invitați de restaurantul Sabres să savurăm o seară cu pește. Acuma… nu știu dacă eu mi-am exprimat vreodată pe blog aversiunea pentru pește și alte câteva înotătoare. Am căutat special cuvântul pe dexonline să fiu sigură că ăsta vreau să-l folosesc. Da, față de pește aveam un sentiment de aversiune.  Și vă rog să observați timpul trecut al verbului pentru că Sabres a reușit să-mi demonstreze contrariul. Când am primit invitația lor, am acceptat mai mult pentru a-i face o surpriză Sotzului îndrăgostit de toate vietățile acvatice pe care le poate mânca și pentru a-i închide totodată gura că demult tot încerca să mă ducă acolo. Oana și Anca știindu-mi „simpatia” pentru înotătoare abia așteptau să-mi vadă fața. Însă le-am oferit o surpriză și lor și mie. Pentru că tot ce-am mâncat (și-am mâncat de la fructe de mare până la pește de apă dulce și apoi până la pește de apă sărată), dar absolut tot mi-a plăcut. Și peștele spadă și sepia și undițarul și caracatița și creveții și bibanul și păstrăvul și tonul și somnul și tot ce-am mai mâncat pe-acolo, că la un moment dat nici nu știam ce mănânc. Și în ceea ce mă privește asta-i lucru bun pentru că imaginea peștilor e motivul pentru care nu-mi vine să-i bag în gură. Pur și simplu sunt foarte dezagreabili privirii și nu prea pot scăpa de aspectul lor întipărit pe retină.

Sabres inaugurează un salon mic, denumit deocamdată Sabres mic. Din tristele mele poze vă puteți face o vagă impresie, dar vă asigur că e mult mai frumos decât ce vedeți. O mare atenție la detalii de la decor până la servire. Despre mâncare nu mai adaug nimic că am spus suficient mai sus. Chiar dacă prețurile sunt un picuț mai mari ca la alte restaurante, porțiile sunt pe măsură, iar serviciile ireproșabile. Cu siguranță mai mergem pe-acolo pentru că nu cred că o să-l conving pe Sotz să mai mergem în altă parte acuma.

Aperitive cu somon, vită și prosciuto

farfuria mea înainte s-o umplu

platoul cu pește de apă dulce

și-un desert de să te lingi pe degete și să mai ceri o porție

Și pentru că vă spuneam că Sabres mic are o problemă, poate mă ajutați să i-o rezolvăm. N-are nume. I se spune Sabres mic, dar e destul de complicat pentru că lui Moise nu-i place. Moise e cel mai vechi și cel mai priceput dintre chelneri, cel mai simpatic și mai serios. Nu că ceilalți n-ar fi, dar noi numai pe el l-am cunoscut și trebuie să-l ajutăm. Iar cine găsește numele câștigător primește cadou o masă pentru două persoane :)

Deci, ce propuneri aveți pentru noul salon?
Pe Facebook îi găsiți aici.