Am plutit cu balonul

V-am spus că mă duc, m-am dus. Deși nu eram în cea mai bună formă a mea, niște dureri își cam băteau joc de corpul meu, da’ asta n-a făcut decât să-mi știrbească puțin din entuziasm. Doar joi, nu și vineri, în ziua marelui eveniment.

Am ajuns joi spre seară la Baia Mare, înfrigurați și obosiți de un drum prea lung și prea obositor. Am pus ceasul să sune la ora 6 dimineața și ne-am culcat devreme.

Ne-am trezit cu noaptea-n cap când pe stradă nu era nici țipenie de om (nu vi se pare amuzant cuvântul „țipenie”?) și ne-am îndreptat către aeroport unde ne așteptau baloanele. Prima pe care am întâlnit-o a fost Bianca, aproape degerată și ea de frig, dar cu entuziasmul jucându-i în ochi, la fel ca și mie. Când ne-a găsit și Loredana, care era însuși entuziasmul în persoană (intenționat am folosit cuvântul „entuziasm” de atâtea ori, pentru că asta era starea generală a tuturor), ne-a spus că Bianca va zbura cu cel mai mare balon, iar eu cu balonul ei preferat. Inutil să spun că ardeam de nerăbdare și să le văd de aproape, darămite să zbor cu unul dintre ele.

Am ajuns pe câmpul aeroportului unde nacelele erau aliniate frumos, iar baloanele urmau să fie umflate și atașate.

M-am bucurat să pot asista la toată pregătirea, să văd câtă muncă necesită asamblarea unui balon. Și vă pot spune că multă. Întâi se întinde balonul într-o fâșie lungă,

apoi e desfășurat pentru a putea fi umflat cu aer rece

și când e destul de rotund, este umplut și cu aer cald. Adică principalul combustibil al balonului. Normal că aerul ăla cald vine de la gaz, da’ ați înțeles ce vreau să spun.

Odată ce balonul e plin cu aer cald, nacela se va ridica ușor, cu puțin ajutor de la ceilalți membri ai echipei. O echipă e musai să aibă cel puțin 3 oameni: un pilot și două-trei ajutoare. Îm momentul în care nacela s-a îndreptat, pasagerii trebuie să urce destul de repede în ea, pentru că nu prea e timp de pierdut când balonul e plin cu aer cald.

Și zborul începe.

E atât de plăcută senzația de a zbura cu balonul cu aer cald, e efectiv o plutire, fără nici o perturbare, fără nici un zgomot, decât cel al duzelor (sper că asta-i cuvântul potrivit) aparatului de gaz, în rest e liniște și plutire deasupra caselor, curților, oamenilor, câinilor, șoselelor, câmpurilor.

Experiența mea a fost puțin umbrită de faptul că eram în nacelă cu două jurnaliste nemulțumite, care comparau zborul din acest an cu cel de anul trecut, care era „net superior acestuia”, care era în opinia lor „boring”.  N-am putut să mă bucur la întreaga capacitate a momentului pentru că nici nu aveam cu cine să împart bucuria, nici nu mă lăsau comentariile să savurez zborul.  Cu toate astea, mie mi-a plăcut tare mult. Chiar dacă n-am avut vânt bun și a trebuit să aterizăm mai repede decât era prevăzut pentru că altfel ne apropiam prea mult de munți, chiar dacă era atât de frig afară încât cele două perechi de șosete, colanții de sub blugi și cele două bluze plus geaca de fâș m-au cam lăsat baltă. Sper din suflet să repet experiența pentru că am văzut baloane ridicate până la mii de metri înălțime, am auzit povești interesante despre aterizări amuzante sau despre isprăvi ale vântului.


Maramureș Balloon Fiesta a fost anul acesta la a 3-a ediție, le doresc să împlinească a 100-a ediție și să se umple cerul Băii Mari și al împrejurimilor de baloane din toate țările.

Am uitat să vă spun că eu am zburat cu buburuza din Olanda, iar pilotul ne-a dat la finalul zborului și diplomă de zburătoare. :)


Mulțumesc mult, Loredana pentru îndeplinirea unui vis. :)
Despre a doua parte a excursiei, vă povestesc mâine.