Prima ediție a Poveștilor de pe Mapamond

Zilele astea se întâmplă la București vreo două conferințe pe tema călătoriilor și, sinceră să fiu, sufăr puțin că nu sunt acolo să pot participa la discuții. Numai că ieri s-a întâmplat și în Timișoara un eveniment pe același subiect și n-am ratat ocazia de a lua parte la el. Deci m-am consolat puțin. Dacă nu era Oana, probabil nici n-aș fi aflat de el, deci: mulțumesc, Oana.

Evenimentul Povești de pe mapamond a fost organizat de Ghiduri-Turistice.info și a avut ca speakeri călători prin Elveția, Japonia, Capri și Africa. M-am dus pregătită și-am luat notițe ca să vă pot povesti și vouă ce-am auzit acolo.

Prima poveste a fost cea a unui circuit prin Elveția și i-a aparținut Simonei Gollent. Cum am mai spus, de când am văzut o emisiune despre Elveția pe Digi Life, nu mai am răbdare până o văd și eu (cu puțin noroc poate chiar anul ăsta). Călătoria Simonei a fost de fapt un circuit, tip de călătorie care pe mine nu mă tentează deloc și nici nu am de gând să-l practic. Cel puțin nu cu o agenție pentru că nu-mi place să fiu zorită, să văd obiective din autocar și nici să fug de la un obiectiv la altul (ok, fug de la un obiectiv la altul, dar eu decid dacă fug sau dacă mai întârzii puțin). Unora la place, cunosc persoane pentru care circuitele sunt de neînlocuit și le preferă tuturor celorlalte feluri de a călători. Dar, gusturile nu se discută, deci fiecare cum îi place. Din călătoria Simonei în Elveția am aflat următoarele:

  • Milka e din Elveția – închipuiți-vă că n-am știut amănuntul ăsta, deși e unul dintre brandurile mele preferate de ciocolată.
  • Heidi a fost cea care i-a servit Simonei de inspirație – mi-a plăcut detaliul ăsta.
  • Pe lângă franceză, germana și italiană, a patra limbă oficială în Elveția e retoromana.
  • St. Moritz e o stațiune montană unde în timpul iernii se adună toată spuma societății, celebrități, dar și oameni de rând. În timpul verii e aproape pustie, foarte liniștită și e foarte frumoasă și scăldată în soare.
  • Zermatt – un alt „paradis al schiorilor” dar și o stațiune în care vehiculelor de este interzis. Mașinile sunt lăsate într-o parcare și accesul se face pe diferite căi nemotorizate.
  • Montreux – situat pe malul lacului Geneva, este un fel de Monte Carlo local. Tot acolo se afla Castelul Chatelard, care, daca am inteles eu bine, i-a servit drept inspiratie lui Byron.
  • Lausanne – din păcate Simona a ajuns acolo seara și n-a apucat să vadă decât o catedrală.
  • Geneva – podul Mont Blanc se numește așa pentru că se vede muntele cu același nume de pe el.
  • Gruyere – satul din care provine celebra brânză puturoasă. Un sat tradițional, foarte bine conservat și foarte pitoresc.
  • Berna, Lucerna și Zurich au fost celelalte orașe care au intrat în circuit, dar despre care nu ni s-au spus lucruri interesante. Eu aș spune că de vină a fost timpul redus care li s-a alocat. În emisiunea pe care am văzut-o eu, orașele astea erau prezentate superb, cu povești, cu legende, cu obiective importante, sigur ar fi avut mai mult de spus dacă n-ar fi fost văzute în fugă.
  • Cascada Rhinului – cea mai mare cascadă din Europa – lucru pe care nu l-am știut și uite cum am mai adăugat un obiectiv pe nesfârșita listă a locurilor pe care vreau să le văd.

Cam atât despre Elveția. Următorul speaker a fost doamna Adriana Ritt, o călătoare care a văzut peste 40 de țări, care ne-a vorbit despre vacanța dânsei în Japonia, în perioada înfloririi cireșilor (sau sakura). Obișnuiții blogului știu probabil că Japonia și cireșii ei sunt în topul listei mele. Cu toate astea nu mă avânt încă să organizez o excursie acolo pentru că încă mai am lucruri de văzut pe aici, aproape de noi. Așa cum spunea și doamna Ritt… odată ce vezi Asia, parcă nu-ți mai vine să te întorci la Europa. Acuma, eu nu știu dacă și pentru mine ar fi la fel, cert e că mai amân puțin o vacanță în Japonia. Ce am aflat din relatarea ei?

  • Japonezii au calendare cu înflorirea cireșilor pentru că în fiecare an diferă.
    Pentru a plăti un preț rezonabil pe biletul de avion e necesară achiziționarea lui cu cel puțin 7-8 luni înainte. De asemenea cazarea trebuie făcută cu mult timp înainte pentru că Kyoto-ul se supraaglomerează în perioada sakurei și prețurile la cazare pot fi destul de mari.
  • Dna Ritt se documentează foarte mult înainte de o călătorie. Citește tot ce-i pică în mâni, de la cărți la bloguri și forumuri. Fiind o țară în care nu numai limba e diferită, dar și scrisul e o problema, trebuie să găsești soluții pentru a te descurca. Iar dânsa a găsit o metodă ingenioasă de a nu pierde timpul cu toți japonezii care nu vorbesc engleză. Pentru că sunt destui. Înainte de a pleca din țară își face liste cu obiectivele pe care vrea să le vadă și-și printează denumirea lor în japoneză, scrisă cu literele lor. Astfel, când nu găsește un obiectiv, oprește un om, îi arată hârtiuța și imediat rezolvă problema.
  • Japonezii nu știu ei engleza, da’ se dau peste cap să te ajute. Sunt excesiv de serviabili și amabili și până nu afli răspunsul la întrebare nu se lasă. Îți scriu pe hârtie indicații, dau telefoane pentru tine sau te iau de mânuță și te duc unde trebuie să ajungi.
  • În Japonia trebuie să mergi cu bani cash pentru că nu se poate plăti cu cardul. Așa că e mai înțelept să-ți scoți bani din aeroport sau să schimbi acolo.
  • Controalele de la vamă pot fi foarte neplăcute. Te pot pune să scoți tot-TOT din geamantane, te percheziționează și te întreabă același lucru de 10 ori că poate-poate declari altceva. Totuși, aceste controale nu sunt aplicate tuturor, ci aleatoriu: verifică pe cine li se pune lor pata.

Despre insula Capri, ne-a vorbit Georgiana Budur. Recunosc, în afară de faptul că am auzit de această insulă, nu știam nimic despre ea. Acum știu câteva lucruri în plus, dar tot insuficient. Pozele însă m-au convins că merită o vizită și uite cum am mai adăugat un punct pe hartă. Pe aia încă nevăzută.

  • Insula Capri e pietonală, n-ai voie cu mașina, ceea ce mi se pare foarte frumos. Ce nu mi se pare la fel de frumos e faptul că tre’ să ți-o lași cu cheile în contact într-o parcare destul de aproape de Napoli – și cu toții știm cine se învârte prin Napoli.
  • Portul Marina Grande (în nord) era foarte populat chiar dacă era sfârșitul lunii octombrie.
  • Piazzeta din Capri e renumită ca fiind locul de întâlnire al aristocraților, locul unde își serveau cafeaua și unde luau pulsul societății. Sau, cu alte cuvinte, unde se strângeau să bârfească.
  • Un suvenir perfect adus de pe insulă e un parfum, pentru că e recunoscută pentru parfumurile produse acolo.
  • Capri e scăldată de Marea Tireniană
  • Din Grădinile lui Augustus se văd cele 3 strânci, care deși par mici, au 100m înalțime. Se fac excursii printre ele cu ambarcațiunile localnicilor.
  • Prețurile sunt astronomice. Georgiana a pozat o „reducere” la un pulover de la 800 la 300 de euro. Care era și urât.

Din păcate a trebuit să plecăm la concertul lui Make din Jazzissimo și am ratat poveștile Corinei Goruian din Africa. Una dintre ele, tristă de tot, o știu deja, dar mi-ar fi plăcut să aud și altele mai vesele. Sper să am altădată ocazia.
Ce pot să zic? Aștept cu nerăbdare ediția a doua. :)