Sunt donator de organe

Disclaimer: acesta nu este un post macabru, nici măcar trist. Dacă tot trebuie să-i pun o eticheta, e un post informativ.

Luni, parcă, am văzut o știre la ProTV despre cum organale a două femei au salvat viețile a 25 de persoane. Nu-i așa că sună frumos?

Nu știm ce-i dincolo de moarte, da’ cu siguranță corpul nu ne mai folosește la nimic odată ce funcțiile vitale și-au încetat activitatea. Însă știu că dacă moartea mea ar însemna continuarea altor vieți datorită organelor mele, de oriunde ar fi, spiritul meu sigur s-ar bucura. Am văzut suficiente seriale cu doctori (și nu numai) pentru a înțelege ce înseamnă un organ în minus, pentru a înțelege cât de frustrant e să fii al nu știu câtelea pe-o listă de așteptare.  Unde mai pui că te mustră și conștiința pentru că practic aștepți ca cineva să moară ca tu să poți trăi mai departe. Sper să nu ajung niciodată în situația asta, însă dacă ajung în cealaltă situație, atunci îmi doresc că moartea mea să redea viață.

Revenind la ProTV, am mai auzit de campania lor Exista viață după moarte și tare mă bucur că știrile despre transplanturi și prelevare de organe sunt din ce în ce mai dese. Dar aseară, pregătind articolul am mai aflat ceva ce nu știam, pentru că nu urmăresc știrile cu regularitate, iar astfel de reportaje se pierd printre noianul de crime, accidente, violuri, sinucideri și altele de felul ăsta. Am aflat că Paula Herlo a inițiat o campanie numită Avem viață în sânge prin care își propune să înființeze în România Registrul Național de Donatori Neînrudiți. Adică o bază de date cu oameni dispuși să doneze celule stem bolnavilor de leucemie, în caz de compatibilitate (link). După ce-am văzut un filmuleț în care am aflat ce înseamnă și ce presupune donarea de celule stem, n-am stat pe gânduri și m-am înscris imediat pe lista donatorilor.  Am făcut-o cu puțină teamă, că e ușor să scrii și să te bați cu pumnul în piept că “da, aș face așa ceva”. Dar dacă stai să te gândești, chiar ai fi dispus să îți donezi celulele, dacă va veni momentul? Adică de ce te-ai lega la cap dacă nu te doare, să o spun un pic mai vulgar. Păi, în primul rând exact pentru motivul invocat mai sus: pentru că poți da cuiva șansa la viață. Și nici nu trebuie să mori pentru asta, ca în cazul donării de organe. Așa că dacă aveți dorința de a salva o viața, de a face un bine, dacă aveți curajul să mergeți până la capăt, completați formularul și înscrieți-vă pe lista donatorilor de celule stem. Într-o zi, bolnavii de leucemie nu vor mai trebui să plece în străinătate, ci vor putea face transplantul aici, în România.

Și-acum revenind la donarea de organe după moarte, că am uitat să zic ceva, mi-ar plăcea ca și la noi să existe un sistem prin care să se poata afla imediat dacă ești donator sau nu. Adică în cazul unui accident, paramedicii să poată anunța imediat că s-a găsit un donator. Nu știu cum e în alte țări, vorbesc din ce-am văzut prin filme, unde am văzut că donatorii aveau în portofel un card inscriptionat cu mesajul pe care îl vedeți în titlu. Ieri, vorbind cu colegele, Anca zicea că noile buletine cu cip probabil vor avea informația asta stocată undeva. Da’ până atunci, cred că e o idee bună să-mi lipesc o hartiuță pe spatele cărții de identitate, astfel încât dacă mi se întâmplă ceva… să știe doctorii ce să facă. Mă liniștește gândul că o să mor de-a binelea după asta, că tare mi-e frică să nu mă îngroape de vie. :)) Mă scuzați, nu m-am putut abține.

Sunt curioasă din cale-afară de ce părere aveți despre acest subiect, dar mai ales, dacă ați vrea să fiți donatori sau nu.