Nu-i ușor să găsești câte o bucurie în fiecare zi

Nu știu câți dintre voi știu cum se făceau anunțurile prin sate acum un deceniu-două, când exista un singur telefon în sat și-ăla legat la centrală. Eu am avut șansa și norocul să văd cu ochii mei și tare mi-s mândră de-asta. Când ceva trebuia comunicat întregului sat urgent, cineva (nu știu exact dacă era un om anume desemnat) își atârna o tobă de gât și pornea dintr-un capăt al satului în celălalt, bătând toba și urlând cât îl țineau bojocii ce avea să comunice. În felul ăsta nimeni nu putea spune că nu știe sau ca nu a aflat că trebuie să plătească ceva (de exemplu).

Am făcut introducerea asta doar pentru a mă compara cu acest toboșar pentru că la fel am făcut și eu cu mesajul ăsta (scuzați design-ul, I really suck at it).

L-am scris de mână pe Facebook, apoi l-am desenat în Word și l-am pus pe Pinterest, după care i-am dat iar share pe Facebook. La începutul anului, am postat poza din nou, îndemnând lumea să nu cumva să uite să-și scrie undeva câte o bucurie, câte un motiv de recunoștința. M-am apucat de „agenda mea cu bucurii” după ce m-a ambiționat un post de-al Oanei. De-atunci notez aproape în fiecare zi câte ceva care mi-a făcut plăcere. Spun „aproape” pentru că nu îmi vine să cred că nu pot găsi zilnic motive de bucurie. Bine, excludem faptul că sunt recunoscătoare că nu îmi cade o carămidă în cap când merg pe stradă, că nu m-am înfipt cu mașina într-un copac când am plecat de la lucru sau că nu am răcit. Vorbim de bucurii mici, momente care să-mi creeze niscaiva exaltare. Au trecut câteva zile, să tot fie vreo 3-4 în care ba n-am putut scrie nimic, ba m-am forțat să scot ceva demn de-o minimă bucurie.

La sfârșitul anului sunt curioasă cum va arăta această agendă, câte bucurii voi strânge și cât de mari vor fi ele.