Disneyland nu-i numai pentru copii

Iacă se făcu o lună de când am fost la Disneyland. Fix o lună. 12 octombrie a fost ziua pe care am ales-o atunci când am cumpărat bilet pentru Iubi de pe net. Eu am beneficiat de intrare gratuită pentru că anul ăsta Disneyland împlinește 20 de ani, ocazie cu care dacă vrei să mergi acolo de ziua ta o poți face gratuit. Oferta e valabilă până pe 8 noiembrie 2013 – sfatul meu e să nu irosiți ocazia asta pentru că un bilet întreg pentru cele două parcuri costă 74 de euro. Dacă-l cumpărați de-acolo. Dacă-l cumpărați de pe site tot 74, însă dacă știți data exactă în care mergeți, puteți cumpăra un bilet pentru 2 parcuri cu 45 de euro. Însă la opțiunea asta sunt multe steluțe, pe care nu le-am aprofundat că nu m-a interesat, dar găsiți toate informațiile aici.  Noi am optat pentru alt site, pe care l-am găsit în acest articol (foarte util) de pe Lumea mare. De acolo am ajuns pe acest site, de unde am cumpărat un bilet întreg (adult /2 parcuri) cu 44 de euro. Schepsisul era că trebuia să alegem data exactă, adică 12 octombrie. (chiar dacă ziua mea a fost pe 9, biletul meu era valabil o săptămână, puteam intra până pe 16). Dacă alegeți metoda asta, printați conținutul emailului pe care îl primiți și prezentați-vă la Oficiul de Turism aflat la intrarea în Disneyland pentru a vă primi biletele. Și biletul gratuit de ziua voastră trebuie printat, doar că pe el îl prezentați la intrare. Revenind puțin asupra datei de 12 octombrie, nu vreau să las nespus faptul că n-am putut să nu mă gândesc din nou că cineva acolo sus mă/ne iubește. La Paris a plouat mult și des. Am prins și momente cu soare, da’ chiar ne resemnaserăm deja că asta e, la Disneyland va fi ploios. Ei bine, între două zile cu ploaie, vinerea noastră a fost minunată. Mulțumesc, tati. :)

Bun, acuma că am terminat cu formalitățile, să trecem la povești. :)

Când am mai amintit de Disneyland în articolele despre Paris, vă spuneam că l-aș pune într-un top 10 al locurilor care trebuiesc văzute într-o viață și într-un top 10 al experiențelor ce trebuie încercate. V-o repet pentru că nu exagerez cu nimic, nu fabulez și nici nu câștig nimic din asta. Doar mulțumirea și recunoștința voastră dacă îmi urmați sfatul. Dacă aveți impresia că Disneyland e un loc destinat copiilor, că nu-i pentru oameni care n-au copii sau că ce mare brânză e să-l vezi pe Mickey și prințesele, vă spun că nu vă puteți înșela mai tare de-atât. Locul ăla e… cum să vă spun eu? Exact cum își propune să fie: MAGIC. Te transformă, te întoarce în timp, te introduce în basme, te farmecă și îți intră în suflet de nu-l mai poți scoate nici să vrei. Și nici n-o să vrei. Da, e plin de copii, de zâne, de pirați, de animale de pluș, de urechile lui Mickey, de roz, de pălării de vrăjitoare. Dar e plin și de adulți care n-au copii, care se bucură de întâlnirea cu personajele Disney la fel ca și cei mici, de adulți care apreciază minuțioasa atenție la detalii, care se minunează la fel ca și copiii de cât de perfect funcționează totul, care observă zâmbetele sincere ale angajaților când copiii intră în contact cu ei. Noi am fost adulți de-ăștia care au văzut tot: cum își fac angajații treaba, cum zâmbesc fiecărui prichindel în parte, fără să se plictisească, fără să se enerveze că ăia mici urlă, plâng sau râd ca apucații, care dau high five cu ei și-i asigură că o să fie bine și frumos, care spun glume fiecărui grup ca și când ar face-o pentru prima oară, deși e a 17-a numai pe ziua aia. Am rămas profund impresionați de profesionalismul de care dau dovadă și cred că-i o bucurie imensă să lucrezi la Disneyland, acolo unde totul e frumos în fiecare zi. Sunt sigură că ei știu asta pentru că fiecare copil îmbrățișează experiența la maxim pentru că oamenii de-acolo își fac treaba cum trebuie. Și cei văzuți și cei din spatele industiei care este Disney.

Disneyland e format din două parcuri: Walt Disney Studios și Disneyland Park.

La Disney Studios, 

accentul se pune pe filmele produse de ei și pe ce înseamnă lumea filmului. Prima chestie pe care am făcut-o aici a fost să facem un tur, care ne-a prezentat atât video cât și live cum se fac filmele. Jeremy Irons ne-a povestit despre recuzită, despre rolul fiecărui angajat al unei producții și despre cum se fac efectele speciale.

De fapt, am și luat parte la o reproducere:


După turul cu trenulețul, ne-am îndreptat către Tower of Terror, despre care Alina ne spusese că e cu adevărat o experiență înfricoșătoare. Pe hartă, obiectivele parcului erau notate cu Big Thrills, Family Adventure și Fun with the Kids. Cum e și normal, timpul fiind scurt, ne-am orientat în primul rând către Big Thrills și Family Adventures, decât către Fun with the Kids, care erau mai mult locuri de joacă. Tower of Terror era primul big thrill și ne așteptam la ce era mai rău. Chiar așa a și fost. Ne-am urcat într-un lift, cam 12 persoane (cred) și ne-a urcat și ne-a coborât, pardon scăpat, cu liftul ăla, de-am crezut că facem pe noi. :)) n-am poze, mergeți să vedeți. :P Așa arată pe dinafară si putin pe dinautru:

Am văzut că stomacul meu nu face figuri, așa că ne-am îndreptat spre al doilea big thrill, un rollercoaster care părea inofensiv. Mai ales că erau o grămadă de puști la coadă. Apropos de cozi… sunt destul de lungi, la unele am așteptat chiar și jumătate de oră – a meritat pentru toate, credeți-mă – dar există și posibilitatea să îți iei Fast Pass. Adică cu Fast Pass-ul nu stai la coadă, vii după 15 sau 30 de minute și intri în față, prin altă intrare. Noi n-am luat niciunul, că nu ne deranja să stăm la coadă, ne mai trăgeam și noi sufletul. :P

Spre deosebire de House of Terror, la Crush’s Coaster nu știam la ce să ne așteptăm. Adică Crush e țestoasa aia simpatică din Finding Nemo, doar nu te aștepți să fie ceva nașpa sau hardcore. Well, think again. E un rollercoaster, deci ne-am întors cu fața, cu spatele, am picat în gol, am urcat pe verticală, deci Crush nu e tocmai un tip blând. Dar ne-am distrat la maxim. Am  râs și-am țipat de mă mir că n-am răgușit. Din nou, poze n-avem, că n-ai cum să faci și nici n-ai chef să faci.

După Crush ne-am dus la Armaggedon, unde urma să fim martorii unor efecte speciale. Faină experiență, zgomotoasă, cu apă, foc și panică.

Al doilea rollercoaster a fost la Aerosmith (Rock’n Roller), unde am știut din prima că nu-i a bună, când m-am văzut țintuiță pe scaun cu o chestie de-aia de ți-o trage peste umeri. Eram sigură că ne va întoarce cu capul în jos și așa a fost. Întuneric, dar luminat cu leduri mici care făceau suficientă lumină ca să vezi ce se întâmplă. Înspăimântător. Cu fiecare rollercoaster aveam impresia că-i și mai tare experiența ca în the Tower of Terror.

Pe lângă celelalte atracții am trecut în fugă pentru că nu ne interesau așa tare și pentru că celălalt parc era imens, cu și mai multe aventuri ce așteptau să fie încercate. Așa că după nebuniile astea, am trecut rapid în al doilea parc. Acuma să nu credeți că în primul am stat puțin, da’ de unde, am stat în jur de 3-4 ore. Cateva poze din Walt Disney Studios:

Toy Soldiers Parachute Drop

Masini din 101 Dalmatieni

O umbrela

Disneyland Park e o minunăție, o frumusețe, un loc pe care dacă închid ochii îl văd în detaliu. Dar nu-i nevoie că am 372 de poze ca să văd fiecare colțisor pe care l-am văzut și live.

Cum în Walt Disney Studios n-am văzut emblema parcului, ne-am zis că sigur trebuie să fie în al doilea parc. Castelul roz e absolut superb:

Promenada pe Main Street ne-a lăsat cu gura căscată. Uitați-vă la poze și veți înțelege de ce, că eu nu știu să explic și nici nu încerc. Pur și simplu m-am bucurat.

Totul era decorat cu dovleci, vrăjitoare și fantome din motive de lună a Halloween-ului. Și nimic n-a fost înfricoșător, totul a fost drăgut și cu mult mult bun gust făcut.

Primul land în care am intrat a fost Frontierland și primul obiectiv Phantom Manor, unde Iubi n-a ținut morțiș să meargă, mai ales după experiența cu The Tower of Terror. Diferența dintre astea două e că în Phantom Manor nu te zguduie nimic, nu te scapă în jos și nu te aruncă în sus, te plimbă încet printre scheleți, holograme ale unor domnițe prinse în oglinzi, morți vii și alte trăznăi de prin filmele de groază. Incredibil de bine reprezentați atât vizual cât și auditiv. Îmi pare rău că n-am făcut poze, da’ chiar n-aveam chef să pierd timpul cu setările aparatului. M-am bucurat de priveliște. Spre deosebire de niște copii care n-au prea înțeles că figurinele nu-s adevărate. Dar erau atât de credibile încât nu era greu să ți se ridice părul pe mâini. Câteva exemple aici, aici  și-aici.

De la intrarea în Phantom Manor se vedea Big Thunder Mountain, un alt rollercoaster pe care îl aveam în plan. Ăsta a fost preferatul meu, destul de light cât să nu îți întoarcă tot stomacul pe dos, suficient de distractiv cât să îți poți ridica mâinile în sus când trenulețul cădea în jos. Mișto de tot.

Alte poze din Frontierland

Următorul pe listă era Adventureland, unde atracția principală era rollercoaster-ul lui Indiana Jones. Decoruri minunate, din nou atenție la detalii, daaaar, ce mi-e dat să văd înainte să ajungem în trenuleț? O buclă. Adică urma să ne întoarcem cu capul în jos. Din nou. :-s OK, fie, n-oi crăpa, că nici data trecută nu s-a întâmplat. Când ne-am văzut însă și în primul compartiment, mi s-a cam pus un nod în gât. Am încercat să facem schimb cu niște spanioli, dar au dat râzând din cap ca nu. Mbuuun, să terminăm și cu asta mi-am zis în gând și ne-am îmbarcat. Wooooow, cât de tare cursă. Nici măcar nu mi-am dat seama când vine bucla și în 2 secunde eram din nou cu capul în poziția lui normală. Mi-a plăcut. :P

După Indiana Jones am trecut la Pirați. Labirinturi, corăbii, apă, măști și un pod mișcător. Evident că nu am rezistat tentației (nici noi, nici alți adulți) și ne-am zbenguit pe el până n-am mai văzut drept. Când am coborât de pe el aveam senzația că încă ne bălăngănim. Și după 3-4 minute, tot senzația asta o aveam. Nici după turele cu rollercoaster-ele nu simțeam efectul atât de lung, deci am putea lejer spune că și podul suspendat e tot un fel de big thrill.

L-am văzut și pe Jack Sparrow, dar din păcate nu pe cel adevărat.

Am trecut cu pași grăbiți în Fantasyland, unde nu ne aștepta nici un big thrill, așa că ne-am mulțumit să admirăm multitudinea de zâne, de prinți și de căsuțe din povești.

Și pentru că am văzut ditai coada la casa lui Mickey, am zis hai și noi. Ne-am pus la coadă și ne-am uitat la desene animente cu Pluto și Mickey. Și-am așteptat, și-am așteptat fără să știm ce. Scria pe ușa Meet Mickey, dar credeam că-i mai mult de-atât. N-a fost:


Ultimul land e Discoveryland, un fel de tărâm al lui Buzz Lightyear. Prima oprire: Laser Blast, adică un fel de laser tag pe cont propriu. Mi-a plăcut de numa, mai ales că l-am bătut pe Iubi cu un punctaj care zicea despre mine că-s Eclaireur spatial. :))

După experiența asta, a urmat obiectivul care mi-a pus capac și care mi-a diplăcut total: Star Tours. Adică o capsulă cu 30-40 de oameni, care se mișca în toate direcțiile. Asta n-ar fi fost așa rău, dacă nu aveam în față un ecran imens pe care vedeam spațiul. Căderi în gol, lovituri de meteoriți și o întreagă nebunie care aproape m-a făcut să vomit. Am rezistat cu brio la toate curbele, căderile și urcările rollercoaster-elor, dar ăstuia n-am putut să-i fac față. Am ieșit de-acolo răvășită complet și tristă că din cauza lui nu mai aveam chef să încerc ultimul rollercoaster. Nu mi-am revenit nici după cursa cu mașinuța de pe Autopia, așa că l-am trimis singur pe Iubi sa se dea pe Space Mountain. Cică ar fi fost mai tare ca toate. Ei, piederea mea, dar nu mai eram în stare. Revenind la plimbarea cu mașinuța pe Autopia, ce mi-a plăcut cel mai mult, mai mult chiar decât plimbarea în sine, au fost părinții ce-și lăsau copiii să savureze experiența de la volan, deși nici nu vedeau înainte, dragii de ei. N-aveau cum să facă ceva greșit și părinții știau asta. Nu era nimic periculos și copiii se puteau bucura din plin.

Apropos de părinți și copii, am observat un lucru ce în România nu l-am văzut deloc. Nu știu dacă doar la Disneyland, deși nu cred, dar copiii aveau voie să facă ce vor. Dacă aveau chef să se tăvălească pe jos, n-aveau de cât, nu îi păsa nimănui că-s haine de duminică  sau de ieșit în oraș, că se rup sau că se murdăresc. Sunt haine, se spală, lasă copilul să se  bucure. Oriunde exista o bară, era și-un copil agățat de ea. De fapt nu unul, vreo 5-6. Fete, băieți, francezi, italieni, nemți, cui îi pasă? Toată lumea face ce vrea și culmea, nu deranjează pe nimeni. Am rămas impresionată.

După Autopia, având cam o oră și ceva până la spectacolul Disney Dreams, am mai dat o tură, am mai cumpărat niște suveniruri, am mai făcut câteva poze, am tremurat un pic de frig și ne-am întors înapoi pentru show. Aș încerca să vi-l descriu, dar n-are rost. Uitați-vă la ultima melodie și la ce s-a întâmplat. Dacă vouă nu vă dau lacrimile, mie mi-au dat.

Nu știu dacă am reușit să vă conving, știu că nu-i ieftin, mai ales dacă aveți copii, știu că nu pocnești din degete și gata, pac, mergem la Disneyland, da’ încercați să faceți un efort. Vă jur că nu veți regreta. Poate va conving pozele.