Albă ca Zăpada, noua senzație de la Hollywood

Se poate spune că anul ăsta Alba ca Zăpada a dat lovitura. Nici unul dintre personajele de poveste n-a suscitat interesul și n-a dezlanțuit imaginația scenariștilor cum a făcut-o ea. Am văzut-o războincă, inocentă, îndrăgostită, răzbunătoare, șmecheră, bună,  temătoare, curajoasă. Dacă nu știți încă despre ce vorbesc, aflați că Albă ca Zăpada e personajul principal în 2 lungmetraje și un serial. Toate de anul ăsta (o fi început serialul în 2011, dar continuă și în prezent). Vineri, după ce m-am plâns că n-am timp de lucrurile care-mi plac, am cam dat la o parte tot ce aveam de făcut și m-am pus pe vizionat seriale. Once Upon a Time era demult la mine pe laptop, așa că m-am gândit să-l încep. Și am văzut 7 episoade dintr-un șut. Atât de mult mi-a plăcut. Nu știu dacă-s de vină ADN-ul feminin și coarda sensibilă, nu știu nici dacă-i dorul de copilărie, cert e că Alba ca Zăpada se descurcă minunat în filme. Să vă povestesc puțin despre fiecare.

Snow White and the Huntsman (2012)

Isteria cu repovestitul poveștilor începuse deja cu Scufița Roșie, pe care nu-l văzusem înainte de Snow White and the Huntsman, dar oarecum nu mai era o surpriză că au readus-o și pe Albă ca Zăpada în atenția publicului. Și nu a publicului până în 10 ani, ci a celor trecuți de vârsta asta. Charlize Theron în rolul reginei, Kristen Stewart în al Albei ca Zăpada și Chris Hemsworth în rolul vânătorului era o distribuție pentru care merita deranjul. După care am văzut trailerul. Povestea, așa cum o știm, cu tărâmuri fermecate, cu pitici, cu chestii drăgălașe în general, a fost cucerită de efecte speciale spectaculoase, de multă acțiune, foc, apă, zăpadă, săbii, cai și o atmosferă gotică. Orice ar spune alții despre Kristen Stewart, în special că-i inexpresivă, mie mi-a plăcut. S-a potrivit, așa mi s-a părut mie. În schimb, Charlize Theron… cred că a pus un piiiic cam mult patos. O fi fost rolul, o fi fost ea, nu știu, cert e că n-am uitat pentru nici o clipă că e actriță, n-am văzut-o ca pe o regină fioroasă, cum s-a întâmplat cu celelalte două regine despre care urmează să vă vorbesc. De Chris Hemsworth v-aș putea poveste până mâine. Nici Thor și nici The Avengers n-au reușit să mi-l aducă în atenție cum a făcut povestea Albei ca Zăpada. Un pachet de mușchi cu plete and that’s it. Ei, nu chiar :P Uitați-vă la film dacă nu l-ați văzut. Eu zic că merită.

Mirror, Mirror (2012)

De ce, Doamne, de ce ar face cineva două filme despre același subiect, în același an? De ce? Tot astă mă întreb de fiecare dată când văd situații de genul, că asta nu-i prima oara. La fel a fost și cu Infamous (2006) și Capote (2005) – două filme despre viața lui Truman Capote, așa e și cu rolul lui Marilyn Monroe, în două filme pe care nu mi le mai amintesc acuma. Întrebările astea mi le-am pus și când am auzit de Mirror, Mirror și-am aflat că-i tot despre Alba ca Zăpada. Și pentru că numai ce văzusem Snow White and The Huntsman, mi se făcuse poftă de mai mult. Numai că Mirror, Mirror reține doar povestea și schimbă tonul, atmosfera și, normal, actorii. Regina cea rea, dar super amuzantă e Julia Roberts, Albă ca Zăpada e Lily Collins (o necunoscută pentru mine), iar Făt Frumos (că aici îi revine lui gloria și faima, nu vânătorului) e Armie Hammer, pe care îl mai văzusem undeva, dar nu suficient de bine. Toată atmosfera gotică, sumbră, serioasă din filmul precedent e înlocuită de situații amuzante, de glume reușite, de pitici simpatici, de senzația de comedie romantică. Nu e comedie, totuși. Mi-a plăcut și l-aș revedea, de-asta vi-l recomand și vouă.

Once Upon a Time (2011)

Ăsta-i serialul despre care vă spuneam și încă dinainte să ajung la capăt cu prezentarea lui, vi-l recomand, că-i fain, fain, fain de tot. Un gen de serial mai altfel decât ce-am văzut până ăcuma, Once Upon a Time împletește firul poveștii cu realitatea. Sau, mai bine zis, continuă firul poveștii în realitate. E greu de explicat subiectul, că m-am chinuit deja să i-l introduc lui Iubi, pe care am reușit să-l conving să vadă un singur episod (că la al doilea a adormit), deci, dacă nu înțelegeți ce vă povestesc, credeți-mă pe cuvânt: merită să-l vedeți. Deci: un orășel din America (logic), pe numele lui Storybrooke (dacă sunteți atenți la nume, veți observa că personajele vieții reale au legătură cu personajele din poveste), este blestemat. Blestemat în sensul că timpul stă pe loc, nimeni nu îmbătrânește, dar, mai ciudat, nimeni nu-și aduce aminte de unde îi cunoaște pe ceilalți. Cu o singură excepție: un băiețel de 10 ani, care are o carte cu povestea și care își dă seama că e înconjurat de oameni din ea. Toate personajele din cele mai cunoscute  basme apar cumva în serial. Încearcă să-i convingă pe câțiva dintre ei că sunt Albă ca Zăpada și Jiminy Cricket, dar mama lui (regina cea rea) îl bagă în terapie. Cum orice tărâm blestemat are nevoie de un salvator, de data asta, salvatorul e o ea. Fiica Albei ca Zăpada cu Făt Frumos. Costumele și efectele speciale nu sunt absente, actorii sunt extrem de credibili (ok, nu și Făt Frumos, care oricât de sexy e el, parcă se chinuie prea mult), povestea evoluează într-un mod interesant, vă zic eu, uitați-vă că n-o să vă pară rău.


Din când în când mai avem nevoie și de basme.