A cui e vina dacă intră cineva peste tine în casă?

Ieri, în jurul prânzului, intră la noi în birou o tanti vizibil supărată, în haine de casă, cu părul ușor ciufulit și începe să turuie. Că a intrat un bărbat peste ea în casă și ea era singură, se schimba și s-a trezit cu un necunoscut în bucătărie. Și că ne roagă ca data viitoare, când mai comandăm de mâncare sau când vin curierii cu vreun colet, să le spunem mai clar unde să vină, să ne punem ceva bilețel cu numele firmei pe ușă, că altfel ea cheamă poliția. Noi ne uitam nedumeriți la ea până am înțeles de fapt că the pizza guy intrase peste ea, în loc să se oprească la noi la etajul 2. (În clădirea în care lucrăm, deasupra noastră, la etajul 3 sunt apartamente. Sau un apartament, nici nu știu, că n-am urcat să văd ce-i pe-acolo).

Acuma, spuneți voi, ce vină avem noi că dânsul nu știe să numere 2 etaje, ce vină avem noi că dânsa nu-și încuie ușa, și ce-o să ne facă nouă poliția dacă vine când o cheamă vecina noastră?

La etajul 2, ușa noastră e singura ușă. E drept că nu scrie nimic pe ea, da’ când specifici asta la telefon când faci o comandă la mâncare, te aștepți ca the delivery guy să ajungă acolo. Oricum ne-am distrat bine după ce-a plecat, mai ales că un coleg de-al meu a luat-o puțin mai tare. Și ne-am pus întrebarea: ea cum a intrat așa la noi în birou? Dacă eram toți dezbrăcați? (mă rog, asta a fost întrebarea mea :P)

Luând lucrurile mai în serios, deși încă râdem când ne aducem aminte de ea, am mai auzit de cazuri de-astea când locatarii se trezeau cu necunoscuți în casă. De cele mai multe ori, necunoscuții erau chiar hoți. Nici nu vreau să mă gândesc cum aș reacționa dacă mi s-ar întâmpla mie așa ceva, dar cred că n-aș fi prea prietenoasă.

Când trăia tatăl meu, ușa noastră nu era mereu încuiată. Dar doar pentru că era el acasă sau pentru că știam că trebuie să vină. De când stau cu Iubi, nu știu dacă de la el m-am deprins să încui ușa mereu sau dacă m-am învățat singură, cert e că yala aia mă obsedează. O verific de fiecare dată când trec pe lângă ușa, iar când merg la culcare și nu-mi aduc aminte s-o fi întors eu, mă ridic din pat și merg să văd. Sau îl trimit pe Iubi :P Ni s-a întâmplat să dormim cu ușa descuiată, să plecăm de acasă și să lăsam geamurile larg deschise (stăm la parter, deci înțelegeți de ce-i asta așa de grav) și când îmi dădeam seama că putea intra cineva peste noi sau putea intra în casă… imaginația mea a luat-o pe ulei și ma vedeam ucisă în 6 feluri diferite. Iubi n-a stat în viața lui la parter, deci geamurile deschise nu erau o problemă pentru el, poate nu era mare tragedie nici dacă ușa rămânea, din greșeală, descuiată, dar eu, după 28 de ani trăiți în același imobil, am crescut cu frica de geamuri deschise și uși descuiate. Mamei mele i s-a întâmplat o dată să deschidă ușa și să se rostogolească în casă un bețivan… deci nu-i prea vesel să trăiești cu o grijă că asta în plus.

La voi cum e cu încuiatul ușilor?