Prima factură se scrie în 10 minute

Plănuiam să scriu despre cu totul alceva în articolul de azi, dar văzând reacțiile stârnite de statusul postat aseară pe Facebook, mi-am zis că ar fi amuzant să dezbatem subiectul și pe blog.

Așadar aseară am avut plăcerea de a tăia prima mea factură în calitate de PFA. Căci da, de vreo două săptămâni port cu teamă un nou titlu: cel de PFA. Spun „cu teamă” pentru că fiind un teritoriu nou, care nu-mi place deloc, am niscai probleme de înțelegere. Deși am lângă mine un absolvent de ISE și master intitulat „Sisteme informatice financiar-bancare”, deși am ca sfătuitor o contabilă competentă, deși mai sun și pe la Cluj să o întreb diverse pe Alina, eu tot bâtă sunt când vine vorba de calcule, facturi, contracte și alte alea. Nu înțeleg, pur și simplu. Ar fi trebuit să fiți de față la discuția decisivă dintre mine și contabilă. V-ați fi prăpădit de râs dacă mi-ați fi auzit întrebările. Sau ar fi trebuit să vă uitați peste umărul meu când completam documentele pe care trebuia să le depun la registrul comerțul, v-ați fi amuzat din nou.

Mama Ancăi a fost o drăguță și mi-a făcut cadou un chitanțier și-un facturier, „foarte faine” după aprecierea lui Iubi, și abia așteptam să-mi pun ștampilă (pentru că posed și de-aia) pe prima factură emisă de Ursu Andreea PFA. ;;) Numai că prima factură mi-a luat în jur de 10 minute să o scriu, să o recitesc, să o tălmăcesc, să o deschânt și să mă închin la ea ca să mă asigur că nu greșesc. Că cică dacă greșești, îi bai. :s Până la urmă am dovedit-o, dar nu înainte ca Alina să-mi trimită un model de factură emisă de ea. :)) Da, atât de incapabilă am fost. Dar, să mă scot, a doua factură a fost floare la ureche, m-am descurcat fără ajutor.

Că ziceam de statusul de pe Facebook, am mai stârnit niște zâmbete și idei crețe când am spus și domeniul de activitate al PFA-ului meu: „alte activități recreative și distractive”. Râdeți și voi că azi îi pe gratis. :)

Deci așa s-au petrecut lucrurile cu prima mea factură. Cine mai are povești de-astea? Să n-am impresia că-s singura care are emoții când scrie o țidulă de-asta.