În excursie cu clasa la Belgrad

Nu vreau să fiu codașă, așa că îmi rup un pic pauza de care vă spuneam ieri și vă povestesc despre cum am fost la 28 de ani în excursie cu clasa la Belgrad. :) Ce dacă nu a fost o clasă propriu zisă, ci mai degrabă una bloggeristică? Am fost destui cât să putem spune că suntem măcar jumătate dintr-o clasă, am avut un fel de diriginte (dl ghid Tică Dumitru – un adevărat profesionist și un tip foarte simpatic), ba chiar am avut și colege din clasele mai mici – cateva fetițe (nu-mi aduc aminte să fi văzut și băieți) foarte cuminți.

La invitația lui Dan, din partea agenției de turism Ultramarin, acum vreo lună și ceva am răspuns afirmativ când a pomenit de Belgrad. Mai fusesem o dată, și chiar de nu-s adepta excursiilor în aceleași locuri, n-aș fi ratat-o pe asta. Mai ales că anul ăsta a fost prima escapadă prin străinătate și mai ales că era cu bloggerii (Anca și Richie, Cristina și Dragoș, Corina și Ovi, Raluca și prietenul și Roxana), trupă faină cu care abia aștept să mă întâlnesc.

Sâmbătă dimineață, la o oră foarte incomodă, mai exact la 6 fără un pic, ne-am întâlnit la Adam Muller Gutenbrun pentru a pleca spre Serbia. Vremea se anunța frumoasă, în sfârșit după o perioadă așa de ploioasă. Am ajuns destul de repede, da’ din nu știu ce motiv, am pierdut cam o oră și jumătate într-un OMV din Serbia. Să așteptăm un alt autocar. N-am înțeles prea bine de ce trebuia să-l așteptăm, de ce n-am plecat deodată și de ce a trebuit să plecăm așa de dimineață dacă tot am stat acolo și-am pierdut vremea.

Am pornit din nou la drum, am ajuns la Belgrad unde speram să ne dăm jos din autocare și să o luăm la pas. N-a fost chiar așa. Ne-am mai plimbat o bună bucată de timp prin oraș cu autocarul, ceea ce la început nu mi-a prea plăcut. Dar mai târziu m-am bucurat pentru că am văzut cartiere ale capitalei Serbiei unde probabil n-aș fi ajuns de una singură, într-o excursie de descoperire a obiectivelor turistice.

Ghidul sârb, care, apropos, vorbea o română impecabilă, ne-a ținut de urât prin stații audio și ne-a povestit o grămadă de chestii despre toate locurile pe lângă care treceam. Ne-a spus, de exemplu, că într-un parc unde săptămână trecută au avut concert cei de la Metallica, cei mai mulți spectatori i-au strâns 2 cântăreți de-ai lor, nu trupe internaționale. Apoi, când am trecut pe lângă casa văduvei lui Tito, care încă mai trăiește (vaduva), ne-a povestit că ultima ei apariție în public a avut loc acum 3 ani și probabil următoarea va fi când va muri – are 88 de ani parcă. Când s-a căsătorit cu Tito avea 27 de ani, iar el 59. Am învățat o firimitură din istoria Serbiei. Tot legat cumva de istorie, ne-a povestit despre Nicolic, eternul candidat la președinție și despre Boris Tadici. Ieri dimineață am aflat de la radio că Nicolic e noul președinte al vecinilor noștri, deci ghidul l-a cam luat la mișto degeaba. Cred că nu se aștepta să câștige. Dacă vi se pare că bat câmpii și vă dau detalii care poate nu vă interesează… n-ați fost de față când ghidul s-a pierdut în explicații în fața unui pom. ;))


Da, prima oprire a fost într-un parc, nici măcar nu știu care, iar obiectivul principal a fost… un platan. :-s Și-am stat, și-am stat, și ghidul nu se mai oprea din povestit.

Următorul obiectiv a fost Biserica Ortodoxă Sfântul Sava, despre care dânsul zicea că e de fapt un templu închinat părintelui ocrotitor al sârbilor. Și-aici iarăși am stat de-am uitat de noi, ne-a pierdut pe lungul drum al explicațiilor și poveștilor. La urma urmei, îl înțeleg, omul e pasionat și foarte foarte documentat, așa că era normal să împărtășească cu vizitatorii țării lui tot ce știe. Numai că nouă ne-a dat puțin orarul peste cap.


Un pic cam cu stomacurile lipite de spate, ne-am îndreptat spre un restaurant din zona boemă a orașului. Bună mâncarea, da’ pentru pâinea aia… n-am destule cuvinte de laudă. Dacă am avea în Timișoara așa pâine bună, numai asta aș mânca. Dimineața, la prânz și seara.

Poza sterpelita de la Richie

După masă am luat-o la pas – în sfârșit – prin oraș. Am traversat centrul vechi, o zonă pietonală foarte frumoasă, am admirat frumusețile locale (adica pitipoancele)

și ne-am îndreptat spre cetatea Kalemegdan. Știam că e frumoasă încă de acum 2 ani. Știam și cât de maiestuoasă e vărsarea brațului Sava în Dunăre. Plimbându-ne pe lângă cetate, mă gândeam că Belgradul ar fi un oraș bun în care să locuiești. Din punct de vedere turistic, recunosc, pe mine nu m-a prea dat pe spate. Sunt puțin locuri care mi-au plăcut cu adevărat, iar dacă ar fi să aleg între el și… București, de exemplu (pentru că o comparație cu Budapesta iese din discuție), aș alege Bucureștiul. Totuși, parcurile, faleza și centrul vechi al Belgradului m-au convins că aș putea duce o viață frumoasă dacă ar fi să mă mut acolo. Un pic paradoxal, dar asta a fost sentimentul pe care mi l-a lăsat orașul în scurta trecere pe lângă cetatea lui.


După această plimbare, ne-am dus la mall. Să ne cumpărăm Cipiripi și Eurocrem :P La ora 18:30 ne-am adunat la autocar și am luat-o înapoi spre casă.

Nu cred că voi mai vizita în viitorul apropiat Belgradul, poate doar când se va deschide IKEA acolo. Și, așa cum ziceam mai sus, Belgradul nu este unul dintre orașele mele preferate. Cu toate astea… recomand cu căldură o excursie în capitala sârbilor. Fie și pentru a vedea cum s-a dezvoltat un oraș după o istorie atât de zbuciumată…

Mulțumesc Ultramarin pentru invitație. :)

PS. Mă întorc la pauza mea.