Am fost la finala Românii au talent

Acum că am citit tot ce se putea citi despre cum și de ce a câștigat Cristian Gog marele premiu, după ce-am dezabătut și răzdezbătut tot ce se putea dezbate, putem să vorbim și noi (sper) calm despre finala de acum o săptămhnă, la care m-am  bucurat să pot participa.

Știți deja că vinerea trecută mă aflam în București, însă nu această finală a fost motivul vizitei mele acolo. Joi seara, înainte să plec, m-am gândit că ar fi păcat să ratez o asemenea șansă. Totuși, nu mi-am luat decât un rând de haine (+ ceva iegări și un tricou, să dorm confortabil pe tren). Când am ajuns în București, încă eram în dubii, dacă să mă duc sau nu. Am dat câteva telefoane, m-am interesat cine mai merge, după care, pe principiul „Dacă nu întrebi, răspunsul va fi întotdeauna NU”,  am sunat-o pe Diana, fata care mi-a trimis și mailul pentru Vocea României. Ea mi-a spus că îmi ține un loc, ba mai mult, m-a întrebat dacă am cu ce să merg. I-am spus că revin cu un telefon după ce mă reorganizez. M-am pus din nou pe dat telefoane, să rezolv cu cazarea, să văd cu cine merg și în mai puțin de o oră și jumătate, totul era rezolvat. Am mers la gară să schimb biletele din seara aceea cu altele pe a doua zi, am întrebat-o pe Ciupercutza dacă mă găzduiește, am întrebat pe Twitter cine merge și mă poate lua și pe mine și rapid am primit un răspuns, un DM și un număr de telefon de la Ionuț Bunescu.

Am plecat din București cu 2 ore înainte și când am ajuns ajuns, lumea era deja pe scaune, dar și inghesuita printre ele. Diana îmi spusese că sunt cu 200 de oameni peste capacitatea scaunelor.

Având deja experiența cu Vocea României la activ, nu m-am mai minunat atât de tare de decoruri, de organizare, de tantile care lustruiau scena. Însă m-am minunat înca o dată de cât de bine e pus la punct totul. Fiecare știe ce are de făcut, fiecare știe când și cât trebuie să facă, toată lumea respectă timpii, nimeni nu întârzie, nimeni nu uită pentru ce e acolo. Fiind nevoie de o grămadă de recuzite și decoruri, numerele participanților au fost programate în așa fel încât cele care aveau nevoie de mai multă pregătire să fie ori înainte de publicitate, ori după. De exemplu, pentru numărul celor de la Bar Session, au fost aduse o grămadă de corpuri pe scenă, iar montarea lor nu se putea face doar în 2 minute cât dura prezentarea fiecărui concurent. Așa că aveau nevoie de cele 5 minute de pauză, plus cele 2 din prezentare. Schimbatul ăsta de decoruri se întâmplă în timp ce vorbesc Pavel Bartoș și Smiley și în timpul prezentării din celelalte emisiuni, a interviurilor cu concurenții și cu jurii. Apoi, alt exemplu… numărul lui Cristian Leana, baiatul cu cubul Rubik, a lăsat o grămadă de pene în jur. Plus apă. Așa că Leana a venit ultimul pe scenă, iar după el a urmat publicitatea pentru că penele alea nu intrau cu una cu două în sac.

Ce nu se vede la TV e nebunia din pauze, când toate cele 5 vedete (Mihai Petre, Andra, Andi, Pavel și Smiley) sunt asaltați de copii și nu numai, pentru autografe. Sunt efectiv înconjurați și tinuți prizonieri. L-am văzut pe Măruță, pe Wilmark, pe Pepe, pe unul dintre Masterchefi (cred că Sorin îl cheamă) și sigur mai erau pe-acolo VIP-uri autohtone, da’ cum n-am coborât de la locul meu…

Ce mi-a plăcut foarte mult la finala Românii au talent a fost diversitatea numerelor. N-am văzut numai cântăreți sau dansatori, am văzut un spectacol complet, un spectacol al unor oameni extrem de talentați. Dacă m-ai fi pus să votez cu cineva până să intre fata aia cu tatăl ei în scenă (îmi scapă numele acuma), n-aș fi putut alege un singur concurent. Mi-au placut toți: prima trupă de dans, trupa de fete, Vasile Godja care a făcut un show nemaipomenti, băieții aia care aveau un echilibru fantastic, Radu Ionescu (sper să nu greșesc) cu chitara lui, Krem – oh, Krem mi-a placut la maxim, da’ cei de pe Twitter făceau mișto de „conjunctivita” lui, și, recunosc, am fost puțin influențată. Apoi baieți de la Bar Session au făcut un spectacol frumos de tot, iar pe tipa de la Trio Zamfirescu, în sfârșit am văzut-o și eu râzând.

Numerele au trecut unul după altul și a venit mult așteptatul moment al serii: numărul lui Gog. Eram foarte foarte curioasă ce va face, dar am fost puțin dezamăgită. Nu de număr, ci de timpii morți din timpul lui. Nu mi s-a părut un număr extraordinar, mai ales că oprirea pulsului nu mi s-a părut atât de verosimilă. N-am ținut cu el, nu l-am votat, dar când a câștigat, m-am bucurat că și alt talent, în afara de muzică și dans, mai poate scoate capul la iveală. Si nu stiu daca reusita lui se datoreaza online-ului care l-a sustinut pana in panzele albe (iar daca asta-i situatia, nu pot decat sa ma bucur ca online-ul a reusit asta), sau daca intreaga Romanie a apreciat numerele lui. Oricum ar fi, oricine ar fi castigat, s-ar fi ridicat o gramada de nemultumiti, pentru ca asa-i firea noastra. Nimic nu ne convine. Pana una alta, felicitari, Cristian Gog!

Am fost o norocoasă să îi pot vedea live și să pot participa la un spectacol atât de frumos. Mulțumesc Diana, multumesc ProTV.