Despre mutatul impreuna

Zilele astea inspirația mea aleargă liberă pe coclauri, așa cum mi se întâmplă la intervale neregulate de timp. Și când se întâmplă asta, îmi iau blogul la răsfoit pentru a mă inspira. Oh, și în unele cazuri mă amuz bine când citesc ce-am scris acum 4-5 ani.

Așa s-a întâmplat și cu articolul ăsta. Da, da, știu că e legat tot de casă și de același subiect cu care vă tot plictisesc de ceva vreme, da’ dacă numai asta se întâmplă în viața mea acuma, îndurați-vă de mine. Și, în plus, articolul cu pricina e dovada perfectă (alta, că v-am mai dat două exemple: despre plante și despre visele mele) că din 2007 și până acuma, văd altfel lucrurile pe care atunci le susțineam sus și tare.

În 2007 ziceam așa:

„Eu una nu sunt pentru mutat (cu Iubi). Încă. Adică îmi place să petrec câteva zile cu Iubi, îmi place să ne comportăm de parcă am fi mai mult decât iubiți, dar la un moment dat, totul trebuie să revină la normal. La normalul meu. Adică să mă întorc noaptea la 12-1 acasă, somnoroasă, unde mă așteapta patul meu făcut, unde fac duș la mine în baie, unde îmi sunt toate lucrurile așezate în dulapurile unde eu am hotarat ca e locul lor.”

Din 2010, nu mă mai întorc acasă pentru că nu mai plec de-aici. Iubi s-a mutat la mine când a murit tatăl meu, iar mutarea n-a fost nu știu ce pas măreț. Multă lume are impresia și crede (probabil în unele cazuri chiar se întâmplă) că mutatul împreună e ditai angajamentul sau nush ce promisiune. Sau că rămâi fără  libertate odată ce iubitul sau iubita îți suflă în ceafă. Ei aș! Nu vorbesc pentru toată lumea, dar în cazul meu și-al lui Iubi nu-i deloc așa. Stăm împreună, dar fiecare are libertatea să facă ce vrea, avem seri sau week-end-uri când unul stă în sufragerie și celălalt în dormitor, fiecare la laptopul lui și vorbim pe mess dacă avem ceva să ne spunem. Alteori stăm în aceeasi cameră, unul stă pe net, altul citește sau se uită la filme/seriale. Nu-i musai să facem ceva sau totul împreună.


Facem de mâncare împreună, facem curățenie, facem cumpărăturile și, din când în când, ne mai uităm și la câte un film. În rest… fiecare cu treaba lui. Mă rog, atâta cât ne permite timpul, care oricum e foarte foarte puțin. Sper însă, că odată cu rezolvarea tuturor problemelor, cu terminatul renovărilor, să găsim timp pentru noi și să stăm mai mult pe-afară, la aer. Că anul trecut am stat numai în casă, fie vară, fie iarnă.

Revenind la articolul din 2007, probabil îmi e mai ușor să zic că nu-i mare lucru mutatul ăsta, pentru că eu n-am plecat nicăieri. Dacă eu eram cea care părăsea cuibul și mă confruntam cu schimbarea atmosferei, probabil mi-ar fi fost mai greu și lucrurile n-ar fi fost atât de simple. Dar, având în vedere că tot ce-a trebuit să fac eu a fost puțin loc în dulapuri… pot zice că am scăpat ușor. :P Pentru mine, acasă e acasă de când aveam un an. Și, având în vedere că-s coproprietară, probabil tot acasă va mai fi și pentru următorii ani.

Voi ce experiențe aveți cu mutatul împreună? În altă casă?
surse foto: 1 si 2.