Craciunul meu din 2011

Chiar dacă timp de 2 zile am stat departe de internet și de tot ce înseamnă el, tot m-am gândit cum să vă povestesc despre Crăciunul meu de anul ăsta. Un status de-al meu de pe Facebook încerca cu câteva zile în urmă să redea entuziasmul care m-a cuprins la perspectiva pregătirii de Sărbători. Însă n-a fost decât atât. Un entuziasm de moment pentru că întrezăream împlinirea unei dorințe mai vechi. Dorința s-a împlinit, dar bucuria nu m-a scos afară din casă și asta nu-mi covine.

Încă îmi lipsesc persoane, lucruri,  încă îmi iese cu minus pe multe planuri. Nu mă pot adapta și nu mă pot încă împăca cu ideea. Sunt prea multe lucruri care mă deranjează ca să mă pot bucura de lucrurile mărunte care contează.

Însă nu v-am deranjat ca să vă spun lucruri triste.

Vreau să vă povestesc ce mi-a plăcut la Crăciunul ăsta.
În primul rând, mi-a plăcut mult de tot că l-am făcut cu Iubi. E doar al doilea Crăciun petrecut împreună în 5 ani și jumătate de când suntem un cuplu. Chiar dacă am fost ocupată (și eu când sunt ocupată sunt un pic prea bossy și mizantropă), chiar dacă n-am avut mereu zâmbetul pe buze, m-am bucurat că a fost aici, cu mine, când am împodobit bradul, când am pregătit mâncarea și când am cinat la lumina lumânării bucate de Crăciun.

Apoi, mi-a plăcut brăduțul meu. L-am căutat ceva timp, prin vreo două piețe, l-am cam scos din răbdări pe Iubi, dar până nu l-am găsit nu m-am lăsat. Am știut că mă așteaptă undeva să vin să-l iau acasă. Și l-am luat. Păcat că nu am cumpărat mai multe globuri, i-ar fi stat și mai bine puțin mai împodobit, dar chiar și așa, multicolor, îmi e tare drag de el.


Mi-a mai plăcut și ajunul Crăciunului, deși a fost extenuant. Am gătit toată ziua și la ora 22:30 am căzut lată de obosită ce eram. Dar le-am pus pe masă mamei mele și lui Iubi o varză a la Cluj (că nu știu să împachetez sarmale și nici nu aveam timp să învăț cu ocazia asta), o salata de boeuf gătită altfel decât până acum (adică am taiat legumele dinainte și le-am fiert apoi în steamer) și o prăjitură bună bună (cuburi de cocos). Mai aveam în plan și niște ouă umplute și o ciorbiță de porc, dar chiar n-am mai avut timp. Așa că o să le fac azi.

Mi-au mai plăcut și toate felicitările pe care le-am primit în poștă și la care nu mă așteptam. Le voi mulțumi expeditorilor într-un post viitor, dedicat numai lor.

Chiar dacă ăsta nu se vrea a fi un post trist… nu pot să nu zic nimic despre tatăl meu. N-am mai vorbit de tare mult timp despre el, știu și o să vă povestesc și de ce, dar altădată. Nu mai prea am timp să mă gândesc la cât de mult îmi lipsește, dar Crăciunul mi-a făcut puțin timp… Am plâns pe stradă plimbându-mă cu câinii și într-un moment de golire a minții, am avut același șoc al primirii veștii morții lui, când mi-am șoptit în suflet că tati a murit… N-am avut răgazul să-i observ absență, mai ales când e Iubi prin preajmă. Dar am avut momente în care aș fi plâns în hohote.

Una peste alta, Crăciunul ăsta a fost mai reușit decât anul trecut, sper că la anul să fie și mai bine decât atât.
Vă mulțumesc tuturor pentru mesaje, pentru mailuri, pentru felicitări și pentru gândurile calde și sincere. Mi-au ajuns la suflet și m-au bucurat peste măsură. Mă înclin și vă doresc să aveți în continuare Sărbători fericite. Vă pup și vă îmbrățișez cu drag pe toți. :)