M-a bătut una

Acum că v-am captat atenția, sper că mă veți ierta dacă nu vă voi povesti despre nici o „bătaie între pisici”, ci despre cum a fost la kick-box(ing). E drept că am luat câteva picioare că nu m-am apărat cum trebuie, da’ nici pe departe n-a fost o bătaie în toată regula.

Vă spuneam la începutul campaniei Activia că am ales kick-boxul din 3 motive și acu’ vă spun care sunt ele:
-    Motivul meu principal a fost eliberearea de furie. Am strâns atâta în mine încât uneori simțeam nevoia să sparg chestii sau să bat pe cineva. Astea nu-s opțiuni valide așa că mi-am zis că cel care o să primească cel mai grațios loviturile mele va fi sacul de box.
-    Apoi a fost nevoia de mișcare. Stau 8h pe zi pe scaun, la calculator. Când vin acasă, după ce alerg pe la diverse ghișee sau în diverse părți să rezolv treburi, iară stau la calculator (atât cât pot), deci sunt o sedentară sadea.
-    Mai la urmă m-am gândit și la autoapărare.

Dar să le luăm pe rând.
De furie mă eliberez. Și fără să dau în sacul ăla. Apropos, nu-i lucru ușor să-l lovești, îi foarte tare și, dacă n-ai antrenament și nu știi cum să dai, te poți lovi destul de tare. O singură dată am încercat să dau cu piciorul în el și m-a durut tibia până am ajuns acasă.
La capitolul mișcare, cred că nu-i nevoie să mai spun că timp de aproape 2 ore te miști într-una, te răsucești, te apleci, dai cu pumnii, cu picioarele, plus că după încălzire (care durează aproape o oră) și antrenament urmează momentul mobilității și al relaxării. Care, fie vorba între noi, sunt ucigătoare, după atâta efort. Mi s-a întâmplat într-o seară să mă întind pe saltea și să nu mai fiu în stare să fac nimic, decât să casc. :))
Despre autoapărare… cică nu poate fi vorba după un simplu curs. E drept că am învățat ce-i ăla un upercut, un croșeu, o directă și mai câteva denumiri în ceva limbă asiatică, da’ zicea antrenorul că ce învățăm noi la sală nu poate fi pus cu ușurința într-un atac de pe stradă. Mai ales dacă n-ai făcut decât câteva ședințe.

Pentru kick-box trebuie să fii rapid și mobil (ceea ce nu se poate spune despre mine). Sfoara nu mai sunt în stare s-o fac, că dacă aș face-o totul ar fi mult mai simplu. În oglindă, mișcările mele par stângace, forțate, prea feminine, prea chinuite, prea mașinale. Dar dacă i-ați vedea pe băieții ăia… mamă, mamă, că îmi sclipeau ochii când mă uitam la ei. Niște mișcări atât de naturale, lovituri atât de perfecte, o adevărată plăcere să îi privești. În prima oră mai mult asta am făcut, m-am uitat la ei. Ah, și nu v-am spus: eram doar Dojo și cu mine între vreo 15 bărbați :))

O altă chestie pe care am uitat să v-o spun e legată de mănuși. E mult, mult mai fain să lovești aerul cu mănușile pe mâini. Mișcarile vin de la sine și și arată mai bine. Antrenorul ne zicea că ar trebui să ne cumpărăm, da’ cum eu mai am și alte activități în plan, nu arunc banii pe ele. Cel puțin nu deocamdată.

Închei prin a vă spune că e un obicei sănătos să mergi la kick-box. Pentru cele trei motive enumerate mai sus și pentru multe altele pe care le-ați putea descoperi singuri.

* apropos, tipa din titlu nu m-a bătut, dar mi-a tras vreo două picioare puțin mai puternice în stomac și câteva peste coapse. Da’ i-am dat și eu. ;))

** poze n-am ca mi-o fost rusine sa fac. :D