O pasiune surprinzatoare

Dacă mi-ar fi spus cineva, chiar și anul trecut, că voi ajunge să dezvolt o pasiune pentru grădinărit, m-aș fi tăvălit pe jos de râs. Mă rog, atât cât aș fi putut râde anul trecut.

Nici măcar plăcerea de a planta ceapă și morcovi în spatele blocului într-o grădinuță de  juma’ de metru pe juma’ de metru nu prevestea elanul pe care l-am dobândit vara asta.

Mirarea e cu atât mai mare, pentru mine în special, nu știu pentru cei care mă cunosc, cu cât io disprețuiam plantele de apartament. Bine, nici acum nu suport să le văd curgând din ghivece, întinzându-se sau cătărându-se pe te miri unde. (Am mai scris despre asta pe la începuturile blogului aici.)

Prima planta care mi s-a băgat pe sub piele a fost o micuță Kalanchoe primită de 8 martie de la Borțun Olteanu cu care am colaborat pentru niște campanii. Mi-a plăcut de ea că era așa fragilă și pliiiină de floricele fuchsia încât am îndrăgit-o pe loc. Așa arăta în toată splendoarea ei. Acum e de două ori mai mare și nu mai are flori. E toată numai frunze si aștept să se umple din nou de culoare.

Mbuuun, partea cu grădinăritul a început prin iunie, cred, când, mergând la sat, am dat peste o iarbă prea mare în curte. Așa că mi-am scos mașina de tuns iarbă și am început să fac ture. După vreo 3 ore am terminat. Am o curte mare. :D Apoi, am adus mașina cu mine acasă, pentru că și în fața geamului am o grădină de care nu se ocupă nici un vecin, că aproape întotdeauna s-a ocupat tatăl meu de ea. Acum mă ocup eu. Tai gardul viu și tund iarba.

Să ne întoarcem puțin la sat, în curtea mea mare și verde, despre care vă mai pomenisem săptămâna asta. De fiecare dată când mă duc acolo mă invadează gânduri de renovare, de amenajare, de rânduire a lucrurilor după chipul și asemănarea mea. Weekendul care a trecut a fost cel mai rău. Atât de rău că m-am trezit noaptea la ora două și am început să fac planuri. :)) Deja știu cum vreau să arate curtea mea, ce trebuie să mai fac și cu ce să încep. Partea nasoală e că nu prea am bani și nici oameni care să facă totul când vreau eu. Abia aștept să vă arât câte una alta din ce-am mai făcut pe-acolo.

Pasiunea mea pentru grădinărit s-a materializat luni prin cumpărarea unui trimmer Bosch, a unei foarfeci de grădină și a 3 scaune de stat în curte. Ieri am și probat trimmerul și mă declar foarte încântată. Îl iau cu mine și la sat în weekend ăsta, că iară mă duc. Am măsurători de făcut, calcule de împărțire a banilor, planuri de lucru și atâtea altele. Ah, și trebuie să-mi duc și 2mp de pavaj, că biata Hapciu numai atât poate să care.

Tot ieri, când am ieșit de la lucru, m-am și oprit la primul chioșc de ziare care mi-a ieșit în cale să-mi cumpăr ceva revistă de bricolaj că am atâta chef să fac chestii pentru my dream corner… Plus că am o grămadă de mașini de găurit și alte chestii, aș putea încerca să învăț să le folosesc. Poate îmi explică Augustin cum stă treaba cu tâmplăria când s-o nimeri prin Timișoara. Că îs pusă pe fapte mari.

Apropos, dacă stiți site-uri de-astea mișto despre grădină sau DIY… linkuri, vă rog. :)
Și dacă de ziua mea nu știți ce să-mi luați, la Dedeman e un raion întreg cu articole de grădină. :P