O alta zi libera, de cacat

Aproape fiecare zi liberă pe care ne-o face cadou statul începe să mă facă să regret că nu mă duc la lucru. Pentru că a mă duce la lucru a ajuns să fie sinonim cu liniște, cu concentrare la lucrurile pe care trebuie să le fac și la siguranța că acasă altcineva ține lucrurile sub control în locul meu.

Însă când în zilele astea libere, cu soare arzător pe cer, îmbietoare la mini excursii sau la lâncezeala pe marginea unui bazin, eu mă trezesc cu nervii întinși la maxim și cu dureri de cap la ora 6 jumate dimineața, nu, nu-mi mai doresc să fiu liberă. Pentru că acest cuvânt a ajuns să mi se pară o bătaie de joc atunci când mi se atribuie mie. Nu sunt liberă și cine știe când o să mă pot bucura de viața mea așa cum îmi vine și cum ar trebui la vârsta mea.

Azi a fost o zi în care am spus printre hohote de plâns: „Sa te ia naiba, tati, că ai plecat și m-ai lăsat să trăiesc viața pe care o trăiesc”. A fost prima oară când m-am supărat atât de tare pe el că am putut spune cuvintele astea. :(  Și până la ora asta nu mi le retrag…

Fac planuri să-mi pun la punct casa de la sat sa pot merge acolo in weekenduri cu prietenii, să ne relaxăm la un grătar, în curtea aia atât de mare și verde, în liniștea aia de la care te dor urechile, însă toate se năruie când ajung acolo și în loc să mă relaxez trebuie să supraveghez, să urlu, să mă întrerup din citit tot la a 2-a pagină pentru că cineva se învârte fără scop pe lângă mine sau mă țintuie cu privirea. Sau pleacă de acasă și nu știe unde merge.

M-am săturat să supraveghez, să dau indicații și tot eu să fac ceea ce ea nu e în stare să facă, m-am săturat să fiu tot timpul în alertă, să am grijă de cineva și să mă enervez din jumătate în jumătate de oră. M-am săturat să le duc pe toate singură, și nimeni să nu mă ajute. M-am săturat de singurătatea la care mă condamnă și la spectacolul vieții și al tinereții care trece pe lângă mine. M-am săturat de vorbele ce-mi ies din gură și de gândurile ce-mi trec prin cap…

Așa că tati, ai face bine să mă ajuți că acuș o să cedez psihic.