Sufletul bisericii din Richiș

Of, am uitat sa public articolul asta pe care l-am scris odata cu cel despre Sighisoara. Acum, subiectul nu mai e atat de actual si ati citit deja si pe alte bloguri despre Herr Schaas. Da’ vreau sa-i pastrez povestea si pe blogul meu, asa ca iat-o:

Am ajuns la Richiș și l-am văzut pe Herr Schaas de la distanță. Ne-am dat imediat seama că e el, pentru că ghidul ne spusese că e un moșulică la 80 de ani care are energia unui tânar de 20. Sprinten, aproape că sălta până la noi. Ne-a întâmpinat cu un zâmbet candid pe buze, cu ochi sclipitori și cu dorința imensă de a ni-l arăta pe Grune Man. De cum am ajuns în curtea bisericii, s-a așezat pe trepte și a început povestea. A început-o cu găurile din ziduri, care erau făcute de degetele celor pedepsiți pentru că, cu o seara înainte,  se lăsaseră purtați de aburii vinului și păcătuiseră. Astfel, pentru a-i face de rușine, batrânele doamne care știau tot ce se petrecea în sat, raportau la preoți și aceștia erau ingenunchiați la intrarea în biserică și puși să își rotească vârfurile degetelor în pereții ei. Și au rămas găurelele perfect rotunde care se mai văd și azi.

Apoi am pătruns înauntru, într-o biserică ce nu impresiona cu nimic. Dimpotrivă, mult praf, un altar vechi vechi, niște cărți aruncate în dezordine și un frig de ne clănțăneau dinții. Însă totul s-a transformat când Herr Schaas și-a început povestea. Cu o coerență inimaginabilă pentru un bătrânel de 80 de ani și cu o vivacitate molipsitoare, ne-a povestit cum, atunci când dânsul a devenit curatorul acestei biserici, s-a închis în ea timp de două zile, pentru că auzise că în interiorul ei s-au descoperit niște sculpturi ciudate. Și curiozitatea l-a împins să le descopere, deși a fost sfătuit să le lase în pace. Și le-a descoperit și le-a botezat „drăcușorii din biserică” pentru că nu știa ce reprezintă. Odată cu trecerea timpului și cu venirea cât mai multor turiști, într-o zi, curatorul a aflat de la o tânără din Elveția că fețele pe care le-a descoperit el pe zidurile bisericii sunt reprezentări celtice ale zeului pământului, al celui care, în zilele noastre ar fi propovăduitorul ecologiei: Grune Man.

Apoi, la alta vizită, a aflat numele sculptorului care a înzestrat biserica cu ele. Un alt turist i-a spus lui Herr Schaas că acest sculptor, cu o mare cultură generală a ascuns pe undeva prin biserică înfruntare lui Grune Man cu Domnul Isus Hristos. Sceptic, bătrânelul s-a îndoit, pentru că își știa toate figurinele și așa ceva nu exista în biserica lui. Însă avea să descopere că se înșelase și într-adevăr Grune Man și Isus se înfruntă în biserica lui pe doi pereți aflați față în fată în apropierea altarului.

Apoi ne-a vorbit despre altar și despre cum a ajuns Sf. Ioan Botezătorul să fie îmbrăcat de femeile din sat. Pentru că la slujbe, tinerele femei  se uitau sub haina lui de blana, bătrânele au cerut să fie dat jos de pe altar. Cum așa ceva nu se putea, alte femei, cele de vârstă medie, au găsit soluția. Să îi facă o haină de pânză. :)

Mai la urmă ne-a arătat niște sculpturi în lemn la care ne-am fi putut uitat o zi întreagă și n-am fi dibuit cavalerii care se luptau. Însă urmărind bățul cu care Herr Schaas ne desena conturul, am reușit să-i depistăm. Tot de la unul dintre turiștii lui a aflat că pe această sculptură trebuie să apară și anul inscripționat pe undeva și într-adevăr l-a găsit. 1579, dacă îmi aduc eu bine aminte.

Ne-a mai arătat cum pe zidurile bisericii au început să apară ciorchinii de struguri, marcă a Richișului, cunoscut pentru vinurile sale. Apoi ne-a vorbit despre ușa veche tot de prin 1500 și ceva, care are o soră aproape geamănă la Biertan (și pe care noi n-o văzuserăm sau pe care am ratat-o), care e doar cu un an mai tânără. Ne-a povestit cum a transformat acest minus de a nu fi mai bătrână ca cea de la Biertan în plus, aflând că ușa de la Richiș e opera unui meșter și cea de la Biertan a unei calfe.

Ne-a mai spus multe Herr Schaas pe care le-am mai uitat, însă pe astea le-am notat aici, pentru că dânsul e bătrân și cine știe cât mai trăiește. Și tare mă îndoiesc că s-o mai găsi cineva cu pasiunea și cu dăruirea lui care să vorbească atât de frumos despre biserica din Richiș. Ne-a citit din scrisori trimise de prinți, ne-a vorbit despre turiști de seamă care i-au călcat pragul și mândru de asta, ne-a tratat și pe noi la fel.

Si eu și fetele ne bucurăm nespus că am avut ocazia să-l întalnim pe acest moșneguț și tot ce vă sfătuiesc pe voi să faceți e să trageți o fugă până la Richiș, să-l mai prindeți în viață și să vă lăsați fermecați de el. N-o să vă pară rău nici o secundă.