Ghinioane de weekend

Azi e una din acele zile în care mi-e foarte dor de tati. :( Am avut o perioadă, cam de la Crăciun şi până acuma, în care m-am gândit la el mai puţin, în care mi-am acceptat mai uşor toate îndatoririle. Însă weekendul ăsta mi-a servit câteva fail-uri şi azi, după ce de dimineaţă am râs cu colegii de ele, mi-au adus şi câteva lacrimi în ochi.

Distracţia a început de sâmbătă după-amiaza când am reuşit să îmi stric maşina de spălat. Sau s-a stricat singură, naiba ştie, că nu mai scotea apa. Şi după ce am rezolvat oarecum problema prin asistenţă telefonică, am scos toată apa aia cu castronele şi cu găleţi. Buuun, răscolim agenda cu numere de telefon şi cărţi de vizită, pentru că ştiam eu sigur că pe-acolo tre’ să fie un nene care repară maşini de spălat. Şi era. Am vorbit cu el, i-am zis că mi s-a îmbolnăvit maşina şi că trebuie să vină degrabă să o facă bine. “Sunaţi marţi, că până atunci îs ocupat.” Bun, sunăm marţi.

Duminica nu putea trece fără puţină bălăceală, că doar aveam antrenament din ziua precedentă. Aşa că, după ce mi s-a revărsat musacaua în cuptor şi am umplut toată casă de fum, scurgerea de la chiuveta din bucătărie s-a răzvratit şi ea. Nu mai voia nici aia să înghită apă. Auzi tu, una nu o mai scoate afară, alta dă pe de lături. Mă rog, ia-o de la capat cu mopuri şi cârpe şi Dumnezei şi bagat de picioare.  Pus bilete pe robinet de “Spală la baie, nu da drumul la apă” şi sunat azi să vină cineva să repare. A venit, a reparat, putem folosi din nou.

Azi, de dimineaţă, după ce am stat un minut să împing uşa de la garaj că ingheţase, mă sui în maşină, pornesc şi începe să clipocească un beculeţ pe bord. Super, îmi spun. Diferenţa e că mă apucă râsul. Mă uit repede repede pe lista cu becuri de pe bord şi văd că-i ceva legat de lichidul de răcire. Avem experienţă că doar săptămâna trecută şi Iubi s-a speriat de acelaşi bec. N-are bai, mergem la lucru. Când plecăm de la lucru, trecem pe la service să întrebăm dacă lichidul G12 îi bun şi pentru Hapciu că soru-sa nu-l băuse pe tot. Îi bun, da’ nu se mai aprinde becul pe bord. Ce facem? O îmbătăm sau nu? Dacă vă întrebaţi cine e soru-sa, e maşina lui Iubi, care e tot din aceeaşi specie, da’ îi muuult mai mare şi încă n-are nume, tre’ să o botezăm în viitorul apropiat.

Şi chiar dacă postul ăsta începe trist şi continuă comic, se va termina tot trist. Pentru că azi aş fi vrut să-l chem pe tati afară şi să îi arăt becul ăla, aş fi vrut să repare tati scurgerea că doar era instalator şi aş fi vrut ca maşina de spălat să nu fie grija mea. Nu că mi-e greu, că nu îmi e, mai ales că două dintre probleme deja s-au rezolvat. Doar că aş vrea să fiu încă fata lu’ tati, aş vrea să fie el cel care rezolvă lucruri, pentru că aşa îi stă bine unui tată.