20 de lucruri pe care le iubesc şi 10 care-mi plac

Adică două lepşe într-una. Un fel de struţo-camilă, că am reuşit să fac o varză din cele două ordine primite. Acum o mie şi ceva de ani, Dani şi Octavian m-au pus să vorbesc despre 20 de lucruri pe care le iubesc. Şi cum eu amân unele subiecte, pentru că n-am inspiraţie, acuma le-o venit şi lor rândul. Mai mult pentru că şi Maldita o sărit la grumazul meu, că de ce nu spun despre 10 lucruri care-mi plac. Na, nu-i bai că vă lecuiesc pe toţi trei dintr-o lovitură, asemeni Croitoraşului cel viteaz. ;;) Mai menţionez că textul ăsta zace într-un doc cam de dinainte de Crăciun, deci tentative au fost. Mai greu cu dusul la capăt. Şi cum am deja 12 puncte notate, nu mai fac nici o modificare, dau cu copipeistul. Nu-s nici 20, nici 10, îs fix 12.

O să mă refer strict la obiecte, că la stări şi alte chestii abstracte m-oi referi cu altă ocazie. Dacă nu uit.  Am eliminat din înşiruire cărţile şi câinii – deşi nu-s obiecte – că se ştie deja că îmi plac.

1.  Perinuţa mea – nu pot dormi dacă n-am puiuţ sub cap.
2. Ciocolata – chiar nu mă pot abţine. A trebuit să ţin regim vreo 2 luni şi nu m-am atins de pic de ciocolată. Am crezut că mor de poftă. Acum m-am mai obişnuit şi nu mai intru imediat în sevraj…
3. Maşina mea – mi-e atât de dragă încât chiar sufăr pentru ea dacă are vreo hibă.
4. Pantofii – d’oooh, doar îs femeie. Ştiu că bărbaţii nu pot pricepe asta, da’ lasă, nici nu trebe.
5. Sertarele şi buzunarele – yep, aproape o obsesie. Îmi plac clasificările şi sortările şi dacă aş avea un perete numai cu sertare – oh, ce bucuroasă aş mai fi. :D
6. Carneţelele, agendele, caietele – am o colecţie deja şi toate sunt goale. Mi-ar plăcea să am cu ce să le umplu, da’ nu prea îmi vine nimic în minte.
7. Mâinile – ok, nu-s chiar obiecte, da’ am o slăbiciune pentru gestică şi degete şi m-aş uita ore în şire la mişcările mâinilor curate.
8. Mă, m-am cam blocat cu obiectele, am crezut că o să fie mai uşor, da’ mă tot gândesc să vă spun despre senzaţii, impresii şi alte cele. Nu-i tocmai uşor să mă axez pe partea materială. Continui:
9. E-mailul – nici ăsta nu-i obiect, da’ m-am împotmolit, da??! Sunt dependentă de el.
10. Adidaşii albi – mi se par cei mai faini când sunt încălţaţi la blugi.
11. Ceasurile – it runs in the family – de la mătuşa mea, la tatăl meu şi acum la mine. (coincidenţă, chiar ieri scriam despre obsesia asta ;)) )
12. Şosetele – dacă şi dorm cu ele, deja ştiţi cât de mult îmi plac.

Leapşă îi zice, leapşă să fie şi pentru alle, Minxieee, Chrismilla, colaholicu, Raka şi Dragoş.
Ah şi că tot veni vorba, am o listă şi cu 10 lucruri care nu-mi plac. ;))