Ziua morţilor e la fel ca ziua îndrăgostiţilor

Nu mai sunt adepta zilei îndrăgostiţilor de ceva vreme deja. De vreo câţiva ani. Totuşi nu sunt împotriva ei şi n-am prea fost de acord cu alţii când spuneau: “Da’ ce? Avem nevoie de o singură zi să ne arătăm că ne iubim? O singură zi în care ne iubim? De ce nu poate fi Valentine’s Day everyday?”

însă acum înţeleg, şi deşi nu sunt de acord nici acum cu întrebările de mai sus, le aplic zilei morţilor. Apropos de asta, o mică paranteză: numai în Banat există ziua asta? Ca Iubi, care e din Baia Mare zice că îi spune Luminaţie şi e altfel. Elena zice că ea până să vină în Timişoara n-a auzit de aşa ceva. Pfff şi mă contraziceam susţinând că e la nivelul întregii tări. Dumiriţi-mă şi pe mine. Am închis paranteza.

De ce există o zi a morţilor? De ce doar într-o anumită zi trebuie să mergem la mormântul celui drag să jelim de faţă cu toţi într-o suferinţa comună?

Am fost ieri să plantez nişte crizanteme. Majoritatea mormintelor erau frumoase, curăţate, luminate, înflorate. E trist că facem asta doar o dată pe an. Pentru că până să moară tatăl meu, mai aveam pe cineva în acelaşi cimitir, pe străbunica mea. şi, la fel ca cei pe care îi criticam ieri, mă duceam şi eu de câteva ori pe an, în special de ziua morţilor. Să fac curat, să aprind o lumânare.

Acum, când suferinţa şi durerea e mult mai mare şi mai proaspătă, n-aş suporta să treacă o săptămână şi să nu merg să aprind o lumânare.

însă nu-mi place să sufăr în public. Mi-e greu şi de faţă cu mama mea. şi tati ştie că e în sufletul meu, nu singur în groapa aia rece şi întunecată. Sâmbătă seara, fiind singură, am avut răgazul să îmi aduc aminte. Mai bine zis, mi-am permis să-mi aduc aminte, pentru că am reprimat orice amintire. Nu duceam nici o întâmplare din trecut până la capat, pentru că durerea era prea mare. Sâmbătă mi-am lăsat mintea să se întoarca în vremurile în care mai trăia şi odată cu ea mi-am lăsat şi lacrimile să curgă. Până n-am mai putut respira. Iar noaptea, tati a venit în visul meu, la fel cum face din ce în ce mai des, în visul ăla recurent în care mami mă  trimite la el în dormitor şi unde îl găsesc dormind. :) Chiar dacă la trezire sunt tristă că nu e adevărat, măcar în vis sunt tot cu el…