Climate

andre mauroisclimateAutor: Andre Maurois
Nationalitate: francez
Titlu original: Climats
Anul aparitiei: 1928
Nr.pagini: 235
Premii: nu
Ecranizare: Climts
Nota mea: 5/5
Alte romane de acelasi autor: Lelia, sau viata lui Georges Sand

Dacă n-ar fi apărut noua colecţie Carte de buzunar, eu n-aş fi auzit probabil de Climate, şi nici nu m-ar fi interesat să mai citesc ceva de Andre Maurois, după ce am citit biografia lui Georges Sand, scrisă de el. Pur şi simplu nu era unul dintre autorii care să mă intereseze. şi de carte m-am apucat pentru că scurtul citat de pe coperta a IV-a m-a făcut curioasă. Un roman de dragoste nu mai citisem demult, deşi puţin romantism conţine aproape fiecare carte.

Mă aflu în căutarea unor stări, dar emoţia intensă nu e una dintre ele. Am parte de prea multă intensitate în viaţa de zi cu zi pentru a o mai căuta şi în cărţi. şi totuşi, pare-mi-se că-s oleacă masochistă, din moment ce ador toate senzaţiile pe care mi le trezesc nişte rânduri şi trăirile unor personaje. Climate, la fel ca şi alte cărţi pe care le-am citit, e o carte pe care o trăieşti. Pentru că n-ai cum altfel. N-ai cum să rămâi indiferent când citeşti despre toate angoasele şi agoniile care îl încearcă pe Phillipe şi apoi pe Isabelle.

în mare parte, cartea este o apologie a geloziei, o introspecţie minuţioasă în sufletul şi caracterul fiecărui personaj. Maurois este un adevărat maestru al analizei psihologice si redă totul cu o asemenea precizie încât cititorul se identifică instantaneu cu ceea ce citeşte. Ar fi nedrept însă să ne oprim la gelozie, din moment ce relaţiile dintre personaje sunt cu mult mai complexe şi mai complicate. Nimeni nu şi-ar dori să treacă prin ce trec ele, şi sper eu, nimeni nu s-ar complace atât de mult în nesiguranţă, tristeţe, tortură psihică. Numai că, la francezi, asta e ceva normal. Cel puţin aşa am înţeles eu din Invitata lui Simone de Beauvoir şi din Luni de fiere, ca să numesc numai două dintre cărţile care m-au lăsat mute de uimire. Francezii acceptă (aş spune) atât de uşor, o a treia persoană în cuplul lor, chiar dacă îi chinuie gelozia până la nopţi nedormite şi dureri de stomac, până la căderea la pat chiar. Mă rog, nu par că accepta uşor, dacă ajung în stări de-astea, dar, pe bune, nu fac nimic, pur şi simplu aşteaptă să treacă de la sine, în loc să îşi facă bagajul şi să iasă din relaţie. Nu. Ei pun întrebări, fac scene de gelozie sau, dimpotrivă, îşi încurajează partenerii să iasă cu alte persoane de sex opus, dacă asta îi amuză şi îi distrează. Eu cred că e o chestie tipic franţuzească, nu am citit despre aşa ceva în nici o altă literatură. En fin, moving on…

Climate este structurată pe două parţi: prima este o scrisoare (extrem de lungă)  pe care i-o scrie Phillipe Marcenat unei Isabelle de Cheverny şi se numeşte Odile. Nu prea îţi poţi da seama cine este Isabelle, pentru că Phillipe nu face decât să-şi scrie autobiografia, începând chiar de la copilărie, de la descrierea familiei şi a mediului în care a crescut, în care a copilărit, în care a studiat, în care a iubit şi în care a trăit câţiva ani de căsnicie. I se adresează, cred că, doar de două ori lui Isabelle şi spune ceva de genul: “vreau să îţi povestesc, ca să îţi fie mai uşor să înţelegi”.  încă de la început mă frământa curiozitatea în legătură cu cine este această Isabelle, dar întâmplările mi-au luat gândul de la asta din când în când.

Crescut într-o familie în care nu se vorbea despre sentimente, dar în care toata lumea trăia în armonie şi după standardele societaţii, lui Phillipe nu îi vine greu să se îndrăgostească de Odile, fată liberă şi libertină, provenită dintr-o familie mult prea modernă si deschisă la minte. Deşi îşi trăieşte tinereţea în cautarea unei Amazoane pe care a întâlnit-o într-un roman al copilăriei, până la Odile, Phillipe cunoaşte şi iubeşte (cel puţin trupeşte) mult mai multe femei. Dar când apare ea, lui nu-i mai trebuie pe nimeni alta, ba dimpotrivă, ar vrea să stea mereu numai şi numai cu ea. Ajung să se căsătorească şi Odile pare altă femeie. îi place să iasă, să se distreze, e posesoarea unei memorii selective, care îşi aminteşte doar ce vrea ea şi minte prin omisiune, ceea ce îl innebuneste pe Phillipe. încetul cu încetul se naşte în el o gelozie îngrozitoare, ajunge să îi interpreteze orice cuvant, să o interogheze până o exasperează, însă nici Odile nu îl linişteşte în nici un chip. Fie îi întoarce spatele şi pleacă, fie îi spune lucrurile pe jumătate şi când o prinde cu minciuna îi spune că nu îşi mai aduce aminte, fie încearcă să îşi ascundă urmele… tot felul de acţiuni care pe orice bărbat l-ar face suspicios. Nu v-am spus nimic despre Odile şi e necesar pentru că, deşi nouă, care citim ne vine să o strângem de gât, personajelor, tuturor, le vine să o protejeze şi să o catalogheze drept inocentă şi nu mai ştiu cum. Odile este o femeie de o frumuseţe extraordinară, cu un gust deosebit pentru îmbrăcăminte, decoruri, flori. Nu este, în schimb, prea inteligentă, dar asta nu pare să-l supere pe Phillipe, care, contrar ei, este foarte cult şi se intereseaza de stiinţă, filosofie, etc. Totuşi, vorbind cu ea despre una, despre alta, dându-i cărţi să citească, Odile ajunge să poată purta o conversaţie mai elevată şi sa atragă atenţia bărbaţilor prin remarcile şi cunosţintele ei. Totul culminează cu aventura lui Odile, de care Phillipe este conştient, deşi nu este sigur. Divortează, dar el nu încetează să o iubească.
Nu este femeia pentru el, dar nici cel cu care se căsătoreşte dupa Phillipe nu este bărbatul pentru ea. arată spoiler

Partea a doua, intitulată simplu Isabelle, este povestea acestei femei despre Phillipe. Este o poveste aproape identică cu a lui, începând cu copilăria într-o familie îngrozitoare care n-a făcut altceva decât să o desconsidere, să îi înabuşe orice pornire sentimentală, care a făcut-o să creadă că nu e bună de nimic şi că niciodată n-o să-şi găseasca pe cineva care să o accepte lângă el. Trăind toată viaţa cu această concepţie şi cu acest sentiment de inferioritate inoculat de parinţii ei, Isabelle nu este nici ea o soţie bună pentru Phillipe, mai ales după ce el ieşise dintr-o căsnicie cu o femeie atât de liberă şi mondenă cum fusese Odile. Dacă ar fi fost Isabelle înaintea lui Odile, Phillipe ar fi trăit mai fericit şi n-ar fi cunoscut chinurile geloziei.

A doua lui soţie este exact cum a fost el cu Odile: ar vrea să petreacă timpul numai ei doi, să plece în călătorii numai ei doi, să facă totul numai pentru a-i fi lui pe plac. începe să-l interogheze şi să-l spioneze când e cu alte femei, îşi dă seama când el se îndragosteşte de altă femeie şi totuşi se chinuie. Nu îi spune nimic, exact la fel cum nici Phillipe nu îi spusese nimic lui Odile când o bănuia că îl înşeală. îl trimite în oraş cu Solange, şi când se întoarce îi face reproşuri. La un moment dar, pornirile ei, gândurile şi acţiunile ei m-au cam scos din sarite, deşi atunci când le-a făcut Phillipe mi se păreau îndreptăţite. şi el greşeşte faţă de ea, cum a greşit Odile faţă de el. şi Isabelle cunoaşte toată povestea lui Odile, pentru că scrisoarea din prima parte o primise de la el chiar la începutul relaţiei lor pe când el se afla la ţară la familia lui. şi Isabelle, ca şi Phillipe o ridică pe Odile, acum moartă, pe un piedestal care nu i se cuvine. Phillipe nu încetează să compare cu ea toate femeile pe care le întâlneşte. Fantoma ei e atât de prezentă în viaţa lui, deşi e totuşi îndragostit de alte femei.

Am povestit aproape toată cartea, dar nu-mi pare rău pentru că nu vreau să uit nimic. Nu vreau să fac eforturi să îmi amintesc prin ce experienţe am trecut când am citit-o, vreau să fie totul aici.

Va încurajez să cititi Climate pentru că e o carte deosebit de frumoasă.