Autor: Antoine de Saint-Exupery
Nationalitate: francez
Titlu original: Le Petit Prince
Anul aparitiei: 1943
Nr.pagini: 93
Premii: nu
Ecranizare: The Little Prince
Nota mea: 3/5
Alte romane de acelasi autor: nu
Dacă n-aş fi scris un articol despre Micul Prinţ pe roportal, probabil nu m-aş fi mobilizat să citesc cărticica asta. Nu că n-aş fi auzit de ea, ci, dimpotrivă, pentru că am auzit prea mult despre ea. Din generală şi până în liceu, în absolut fiecare an, aveam la franceză câte o lecţie despre Micul Prinţ. Câte un fragment de ici, câte unul de colo, înnebuneam cu Le Petit Prince. Aveam impresia că-i ditamai cartea şi n-am dezvoltat deloc dorinţa de a o citi.
Dar, cum ziceam, traducând de pe alte site-uri pentru articolul meu, citind tot felul de recenzii şi păreri, în momentul ăla m-aş fi dus să mi-o cumpăr. Noroc cu buybooks.ro, că picase la ţanc comanda pe care trebuia să o fac. Eram aşadar cu aşteptările cât casa, şi muream de nerăbdare să termin Mănâncă, roaga-te, iubeşte, să devorez Micul Prinţ.
Dar… cu toate laudele pe care le-am citit, cu toate superlativele care descriu cărticica, cu toată dragostea mea pentru cărţile cu copii… n-am fost prea impresionata.
Am înţeles toate subînţelesurile, toate paralelele şi toate metaforele, am putut vedea de ce e şi pentru copii şi pentru adulţi, dar, spre deosebire de alte carţi cu, despre şi pentru copii, nu mi-a zmuls nici un zâmbet, nici o tresărire, nici un sentiment. Dar pentru asta dau vina pe aşteptările mele mari, nu pe Antoine de Saint-Exupery şi nici pe Micul Prinţ.
Într-adevăr, fiecare pagină oferă o cugetare asupra vieţii şi asupra oamenilor, dar am auzit truismele de atâtea ori încât m-am cam săturat de ele. În esenţă, cam tot ce află Micul Prinţ că îi caracterizează pe oameni este superficialitatea, prezentă în ei, în viaţa lor şi în relatiile cu alţi oameni. Sunt mereu prea grăbiţi, prea preocupaţi, prea absorbiţi pentru a da importanţă lucrurilor mărunte, pe care, doar copiii le mai văd şi le mai înţeleg.
Să vă spun, totuşi, pe scurt, despre ce este vorba: naratorul se prăbuşeşte cu avionul în Sahara şi acolo i se înfăţişează într-o zi Micul Prinţ. Acesta îi povesteşte aviatorului că nu e de pe planeta lui, ci de pe un asteroid cu doi vulcani activi şi unul stins. De pe planeta lui poate vedea câte apusuri şi răsărituri vrea şi pentru asta e necesar doar să-şi mute scaunul câţiva paşi. Are o floare cu care vorbeşte şi pe care a lăsat-o singură când a plecat în căutare de prieteni. Călătoreşte de pe o planetă pe alta şi întâlneşte tot felul de oameni cu câte o trăsătură de caracter definitorie, şi după o scurtă conversaţie cu ei, Micul Prinţ conchide că „oamenii mari sunt tare ciudaţi!”
Într-un final ajunge pe Terra, unde până să-l întâlnească pe aviator, întâlneşte un şarpe, un câmp de trandafiri şi o vulpe. Vulpea îi cere să o îmblânzească pentru că doar aşa pot fi prieteni (n-o să uit niciodată verbul „aprivoiser” învăţat la lecţia asta). Şi, fiind prieteni, vulpii îi va fi dor de el, îi va recunoaşte paşii şi va plânge la plecarea lui, pentru că:
E foarte simplu: nu poţi vedea bine decât cu inima. Esenţialul e invizibil pentru ochi.
Finalul e oarecum trist şi menit să ne facă să ne gândim mult la carte şi la ce ne îndeamnă ea să ne gândim. Din păcate, la mine n-a funcţionat şi sunt un Gică-Contra pe care probabil îl veţi blama pentru această lipsă de sensibilitate de care dau dovadă. 
Sunday, 13 June 2010 12:05
Mi-e mi-a plăcut așa de muuuuult…. a fost care aia mică, dar mare
[Reply]
Sunday, 13 June 2010 12:41
Cati oameni de azi se iau dupa :” Esenţialul e invizibil pentru ochi.”? Eu spun ca cei care ar crede asta nu ar fi oameni… ar fi ingeri pe pamant
[Reply]
Sunday, 13 June 2010 13:43
In clasa a 4-a am interpretat rolul Micului Print (aveam parul balai, pana la umeri si il impleteam mereu sa stea ondulat asa ca semanam putin cu printul, chiar daca sunt fata) intr-un concurs local si am citit cartea pentru a intra cat mai bine in pielea personajului. Tin minte ca ne spunea invatatoarea de intelesurile pe care cel mai probabil le vom deslusi cand vom mai creste, ca suntem prea inocenti si curati ca sa intelegem ce inseamna de fapt superficialitate. Si dreptate a avut, tarziu am aflat ca trasaturile descrise in carte chiar le regasesc in multi oameni din jurul meu.
[Reply]
Sunday, 13 June 2010 13:48
si mie mi-a placut.
Dar stii, sunt unele carti care daca le citim in copilarie sau adolescenta ne plac mult de tot, dar daca le citim mai tarziu parca isi pierd din farmec, desi ele sunt frumoase. Cred ca Micul Print e o carte de genul asta…
[Reply]
Sunday, 13 June 2010 14:31
Am citit cartea asta de mai multe ori pana acum, in perioade foarte diferite ale vietii mele, de prin clasa a 4-a si pana anul trecut, cand am recitit-o pt a N-a oara.
Tin minte cum ma indemna mama sa o citesc spunandu-mi ca o sa-mi placa si o sa am ce invata din ea si de-asta acum are si o incarcatura sentimentala pt mine.
De va fi sa am un copil vreodata, va fi prima carte pe care il voi indemna sa o citeasca singur
[Reply]
Sunday, 13 June 2010 17:39
Poate nu ai citit cartea la varsta potrivita, si de aceea nu iti place atat de mult. Eu am avut-o in maini la cativa ani, vreo 7 sau 8, daca nu ma insel, si prima data cand am citit-o, n-am inteles-o prea bine. Am fost ambitioasa, totusi, si am reluat-o mai concentrat. Nici atunci n-am avut sanse mai bune, dar parca ceva ceva se deslusea acolo. Asa ca am amanat-o un an, iar atunci s-au deschis portile misterelor.
Mie mi-a placut … nu in mod “wow”, dar am fost incantata atunci. As reciti-o si acum, da’ ma delectez deocamdata cu Enigma Otiliei pentru bac. 
[Reply]
Monday, 14 June 2010 10:25
geniala carte…geniala minte…
[Reply]
Monday, 14 June 2010 10:27
prima data cnd am citit-o cred k aveam 15 ori 16 ani…
si pur si simplu am adorat cartea…dupa cartea aceasata a urmat volumul d carti SF Dune…volum p care d altfel l-am considerat extarodinar
[Reply]
Monday, 14 June 2010 11:07
mi-a placut foarte mult carticica… am citit-o de 2-3 ori in adolescenta… tare curioasa as fi sa stiu cum mi s-ar parea daca as citi-o azi
[Reply]
Monday, 14 June 2010 19:22
Daca m-ar intreba cineva care este, din punctul meu de vedere, cea mai buna carte scrisa vreodata asi zice Micul print, pentru ca la orice varsta il citesti poti invata ceva extrem de profund din carticia asta.
[Reply]
Monday, 14 June 2010 19:39
Eu te felicit ca ai avut nervii sa o termini. Eu am cedat nervos pe la jumatate.
[Reply]
Monday, 14 June 2010 20:05
Eu am citit cartea in liceu prin clasa a 10-a si n-am deslusit eu ff mult din ea..apoi la ora de romana cand am dezbatut-o am ramas fascinata de cate simboluri poate avea si am recitit-o avand in minte toate semnificatiile descoperite..:)
[Reply]
Monday, 14 June 2010 20:26
@Raluca
Ai mare dreptate. A citit Micul Print sau Apocalipsa necesita cam acelasi efort ermeneutic.
[Reply]
Wednesday, 16 June 2010 17:04
Am citit-o atat in copilarie, cat si prin liceu… dar nu m-a miscat prea tare. As mai face o incercare dar cred ca daca o carte nu te-a zguduit din prima, daca nu ti-a intors scara de valori cu fundul in sus, daca nu ti-a ramas tatuata in memorie, nu merita nici macar terminata, daramite recitita.
[Reply]
Wednesday, 16 June 2010 22:21
[Reply]
Thursday, 17 June 2010 15:08
Hehe, chiar am scris despre Poveste fara sfarsit. Nu putem, totusi, sa comparam cele doua carti.
[Reply]
Tuesday, 29 June 2010 22:41
[Reply]
Wednesday, 7 December 2011 19:53
Am citit-o ca lectura suplimentara, dar n-am inteles mare lucru din ea.Cei drept, nici n-am avut rabdare s-o digerez.
[Reply]