Fii frumoasa natural

Să fii frumoasă nu-i lucru uşor. Zilele astea am văzut un episod dintr-un serial pe care-l urmăresc, în care o tipă ţinea morţiş să se urâţească. Frumuseţea ei îi devenise insuportabilă pentru că nici un bărbat nu îi vorbea din inimă, ci toţi voiau sa o aducă în patul lor. Nici o femeie nu îi suporta prezenţa pentru că pe lângă ele, ea era superbă şi sucea minţile oricărui purtător de pantaloni. Deşi îşi răsese capul, deşi nu se mai machia, tot atrăgea privirile. Pentru că era o femeie frumoasă, cu un corp frumos. Când un tip îi propune să înfulece nişte pui cu grăsime, un burrito şi mai ştiu eu ce alte junk food-uri, tipa refuză pentru că nu e sănătos şi totul avea să se reflecte în aspectul ei.

Am făcut introducerea asta pentru că noua campanie Dove promovează frumuseţea naturală, aceea comparabilă cu a acelei femei, care nu avea nevoie de machiaj, farduri sau alte artificii pentru a fi frumoasă. Prin simpla grijă pe care i-o purta corpului ei reuşea să fie la fel de superbă.

Normal că nu toate suntem de o frumuseţe răpitoare, ba chiar unele dintre noi, printre care şi eu, cu brio, ne neglijăm. Nu acordăm importantă cuvenită acelor lucruri indispensabile, care lucrează pentru frumuseţea noastră, la un nivel pe care nu îl băgăm în seamă. Adică la nivelul pielii.

Dove a creat un nou gel de duş, care, pe lângă proprietatea lui principală de a spăla corpul, mai are una şi mai tare: aceea de a fortifica bariera de protecţie a pielii pentru a o face mai frumoasă, mai catifelată şi mai fină. Oh, ce vis şi ce senzaţie la atingere… Dove Visible Care, căci aşa se numeşte noul produs, are o gamă întreagă de hidratanţi, pe care pielea îi absoarbe natural şi care rămân acolo pentru mai mult timp.

Disponibil în 3 variante, o să fie puţin dificil de ales pentru că fiecare are o altă funcţie şi parcă ţi-ai dori să le încerci pe toate. Dove Visible Care Renewing hrăneşte pielea normală, Brightening reimprospateaza pielea şi îi aduce strălucire, iar Softening face minuni cu pielea uscata, hidratand in profunzime. Voi ce ziceţi, de care aţi folosi? Dacă aveţi nevoie de mai multe detalii, nu ezitaţi să le cereţi. Dove vă pune la dispoziţie prin intermediul acestui blog orice informaţie.

Aţi votat, acum trebuie să vă ţineţi de cuvânt şi să încercaţi unul sau mai multe geluri de duş Dove Visible Care, pentru că Dove vă premiază şi vă face Ambasadoare ale frumuseţii naturale. :) Mie îmi place cum sună şi sunt convinsă că nu sunt singura.

Ce aveţi voi de făcut? Trebuie să vă creaţi un cont pe site-ul ambasadoareledove.ro şi să scrieţi acolo despre experienţa cu gelul de duş, cât mai convingător şi cât mai original, să recomandaţi produsul către cinci prietene de-ale voastre şi să obţineti cât mai multe voturi pentru povestea publicata. În fiecare lună (până pe 31 iulie), Dove alege o ambasadoare. Daca îţi convingi prietenele să te susţină, atât tu cât şi ele intraţi într-o tragere la sorţi, care vă poate aduce, fiţi atente, o săptămână la un spa din Barcelona şi vor deveni imaginea Dove. Na, cât de bine sună asta pe o scară de la 1 la 100?