Eu, comentatoarea

Ultimul lucru la care v-aţi aştepta, probabil, de la mine e să vă spun că sunt ruşinoasă. N-aţi prea zice asta, având în vedere că am declarat odată oficial cum stă treaba cu timiditatea, da’ de data asta e vorba de altfel de timiditate. Şi anume aia din online, aia de care sufăr când vine vorba să comentez pe undeva, să mă bag în seama pe bloguri pe unde, deşi intru destul de des, nu comentez. Pe unele am intrat, am comentat, n-am fost băgată în seamă, mi-am băgat coada între picioare şi am plecat. În anumite locuri nu m-am mai întors pentru că nu m-am simţit bine primită. Si pentru mine contează mult dacă un blogger se arată prietenos faţă de mine sau nu. Eu încerc să o fac cu toţi şi când primesc acelaşi răspuns, mă umplu de fericire. Da’ nu s-a întâmplat aşa mereu, aşa că, mi-am văzut de treaba mea şi n-am mai deranjat pe nimeni. Şi din cauza asta, de multe ori nu zic nimic, pierzând poate ocazii valoroase de a lega prietenii virtuale cu mulţi dintre voi.

Pentru că stau şi aştept să pice pară mălăiaţă în gură la Nătăfleaţă şi să mă bage lumea în seama pe mine. Nu interpretaţi greşit, nu am figuri de vedetă şi nu aştept să se plece lumea în faţa mea, da’ mie mi-e ruşine să zic ceva peste tot pe unde trec. Să vă zic de ce. La începuturile mele de bloggeriţă, când nu ştiam cu ce se mănâncă treaba asta, m-am pus sa comentez pe bloguri, fără să ştiu care-i cel mai tare, care-i cel mai cunoscut sau ceva de genul ăsta. Şi la un moment dat, sărind din blogroll în blogroll, se pare că mă învârteam în aceleaşi cercuri şi într-o zi cineva mi-a spus, drept răspuns la un comentariu de-al meu : „Văd că ai ajuns şi aici, da’ înainte să comentezi ar fi trebuit să citeşti regulile”. :( Oi fi io mai sensibiloasă, da’ chestia asta chiar mi-a tras o palmă peste bot. Şi de atunci… intru cu grijă şi sunt atentă când şi ce comentez, să nu mai am parte de acelaşi tratament. Şi am mai primit de câteva ori semnale cum ca nu se doreşte un contact cu mine, aşa că n-am mai insistat.

Aşa că, să ştiţi, citesc multe bloguri da’ nu am curaj să comentez mereu. La fel cum i-am spus Maddamei când am îndrăznit prima oară să îi las o părere. Abia m-am urnit să îi zic două vorbe Malditei, cu Copila blondă a fost tot o încercare mai grea, Cireaşa, Makavelis şi VisUrat fiind alţii care m-au timorat. Şi când colo, am dat peste nişte oameni prietenoşi, exact aşa cum îmi plac mie, care pot vorbi frumos şi care ştiu să te primească pe blogul lor aşa cum meriţi.
Aşa că, dacă şi eu am cititori care îmi seamănă, chiar nu fiţi ca mine. Îndrăzniţi!