Straniul caz al doctorului Jekyll si al domnului Hyde

Autor: Robert Louis Stevenson
Nationalitate: scotian
Titlu original: The strange case of dr. Jekill and Mr.Hyde
Anul aparitiei: 1886
Premii: nu
Ecranizare: Dr. Jekyll and Mr. Hyde (1920), Dr. Jekyll and Mr. Hyde (1931), Dr. Jekyll and Mr. Hyde (1941), Dr. Jekyll and Mr. Hyde (1999), Dr. Jekyll and Mr. Hyde (2002) si multe altele
Nota mea: 10/10
Alte recenzii de acelasi autor: nu

Prima oară când am auzit cele două nume a fost în filmul ăsta. Subiectul lui nu mi-l aduc bine aminte, dar cred ca avea o oarecare legătură cu romanul. După ceva timp, am auzit şi de carte şi mi-am pus în gând să o citesc. A trecut timpul şi n-am citit-o. Acum câteva săptămâni, am trecut pe la biblioteca din zonă să împrumut altceva (deşi cea de acasă aproape urlă la mine să-i citesc volumele) şi, salivând ca într-un magazin de ciocolată, nu m-am putut abţine şi-am luat-o şi pe asta acasă. :D

Mulţi poate ştiţi povestea doctorului Jekyll şi a domnului Hyde, dar poate alţii n-o ştiţi. Această prezentare este un spoiler, aşa că o citiţi pe riscul vostru.

Straniul caz al dr. Jekyll şi al dl. Hyde este o cărticică de 105 pagini, roman de groază cu un substrat filosofic subtil demascat. Pornind de la curiozitatea de a înţelege dualitatea umană, de a putea fi în totalitate bun şi în totalitate rău în acelaşi timp, Dr. Jekyll, pasionat de chimie creează o mixtura de substanţe, care îi dă posibilitatea dă devină doi indivizi separaţi. Cum nu se poate mai convenabil: un doctor bătrân şi fermecător, adorat de prietenii lui buni, şi o înfăţişare grotescă cu trup chircit şi chip înspăimântător ce purta numele de Hyde (a se remarca jocul de cuvinte: to hide=a ascunde). Aceste Edward Hyde reprezintă latura malefică a lui Jekyll, latură renegată de orice om, dar existentă în toate sufletele. Răutatea căreia nu îi dăm curs, ura pe care o interiorizăm , acestea toate sunt întrupate în Hyde. Aşa cum spune Stevenson: „Hyde era răul pur” care îi dădea posibilitatea lui Jekyll să stea liniştit la căldura focului în timp ce Hyde comitea crime.

Din Hyde în Jekyll şi din Jekyll în Hyde se transforma prin simpla înghiţire a poţiunii magice. Când însă se culcă Jekyll şi se trezeşte Hyde, doctorul îşi dă seamă că e pe punctul de a pierde controlul şi se hotărăşte să pună punct tărăşeniei. Două luni îşi reia viaţa de dinaintea periculosului experiment, dar dorinţa rătăcirii pe drumuri la miez de noapte, începe să-i sfredelească din nou creierul. Şi bea poţiunea din nou. De data aceasta situaţia scapă de sub control şi Hyde abia dacă-i mai permite lui Jekyll să iasă la suprafaţă.

Ce n-am povestit eu aici e exact finalul, dar până să se întrepătrundă toate piesele acestui puzzle, R.L. Stevenson creează o atmosferă de film horror pe care e indicat să n-o descoperiţi înainte de culcare ca mine.
Cunoscând doar superficial subiectul, mi-am spus ca o fi o caricatură de carte, dar normal că mi-am schimbat părerea şi nu doar pentru că mi-a adus aminte de Portretul lui Dorian Gray, ci pentru că o situez pe aceeaşi treaptă, o consider o capodoperă ca şi Portretul lui Wilde.