Autor: Ray Bradbury
Nationalitate: american
Titlu original: Fahrenheit 451
Anul aparitiei: 1953
Premii: nu
Ecranizare: Fahreheit 451 (1966)
Nota mea: 9.5/10
Alte recenzii de acelasi autor: nu

În septembrie, Fahrenheit 451 a fost singura carte de la sdc care mi-a atras atenţia. Din nou am lăsat cartea să mă aleagă pe mine, pentru că plănuiam să o citesc mult mai târziu. Deja 3 distopii în decurs de 2 luni e cam mult şi cred că până la Portocala mecanică şi Minunata lume nouă va mai trece ceva timp.

M-am declarat deja fană a genului şi n-o să dezmint pentru că Fahrenheit 451 mi-a plăcut la fel de mult ca şi celelalte, poate puţin mai mult datorită legăturii strânse pe care o are cu literatura.
Distopia s-ar putea defini simplu prin interzicerea gândirii proprii, pentru că în orice roman distopic veţi găsi nişte personaje-maşini, programate să execute, nu să gândească. Cum altfel dacă nu prin lectură, se dezvoltă imaginaţia, analiza, gândirea, judecata, raţiunea şi sufletul?

În Fahrenheit 451 se pune accentul pe distrugerea cărţilor în cel mai dureros mod cu putinţă: prin ardere. Cititul dăunează grav minţii şi cum sistemul doreşte să împiedice răzvrătirea populaţiei guvernată de idealuri descoperite în cărţi, problema e distrusă de la rădăcină. Mai mult decât minţii, cărţile dăunează fericirii. În trecut au existat tot felul de discriminări, iar cărţile alimentau spiritele oamenilor cu păreri şi prejudecăţi şi îi influenţau fie pentru, fie împotrivă, pentru eliminarea merelor discordiei, lumea trebuie să fie egală.

Desigur că denunţul este prezent ca în orice sistem totalitar, iar arestările sunt imediate. Cu toate astea, atmosfera şi societatea sunt mult mai relaxate decât în alte distopii. Adică totul e să nu citeşti, alte interdicţii nu prea există. Creierele sunt şi aici spălate cu ajutorul ecranelor şi al căştilor.

Montag este cel care se înverşunează împotriva sistemului din momentul în care o vecină de 17 ani îi pune tot felul de întrebări şi are nişte apucături anormale, cum ar fi să culeagă flori, să se uite la lună sau să se gândească la iubire. Aproape îndrăgostit de munca lui de pompier incendiator de cărţi (!!!), Montag rămâne tulburat în urma discuţiei sale cu Clarissa şi a întrebării ei: „Citeşti vreo carte înainte să o arzi?” Ispita îi e strecurată în suflet şi evident că la următoarea razie, fură un roman şi-l citeşte. Şi-i place. Şi în el începe lupta. Apoi lupta începe cu sistemul, fuga, frica şi finalul. Care, spre deliciul meu, nu e ca şi la celelalte distopii.

Mi-a plăcut Fahrenheit 451 şi o recomand tuturor neiubitorilor de literatură. Aşa vor înţelege.
Ah, şi filmul e foarte reuşit.

Tags: 1001 books, distopie, Fahrenheit 451, literatura americana, ray bradbury