Regina de gheata
Autor: Alice Hoffman
Nationalitate: americanca
Titlu original: The Ice Queen
Anul aparitiei: 2006
Premii: nu
Ecranizare: nu
Nota mea: 9/10
Alte recenzii de acelasi autor: nu
N-am avut chef de altă distopie, nici de prostituate, nici de cărţi groase, aşa că m-am dus pe mâna Biancăi şi-am scos din biblioteca Regina de gheaţă. N-auzisem despre Alice Hoffman până acum, dar oricum eu n-am auzit cam de 65% dintre autorii de la Cotidianul.
Abia când mă gândeam la recenzie, mi-am dat seama că femeia din carte, regina de gheaţă, n-avea nume. I-am devorat paginile pe nerăsuflate şi din cauza persoanei I, numele ei mi-a fost dispensabil. Ciudat, acum sunt curioasă ce nume ar putea avea. Numele în carte nu sunt deloc întâmplătoare, cel puţin două dintre ele, dar ajungem şi acolo acuşica.
Povestea, şi spun povestea doar pentru că titlul mi se pare mai potrivit pentru un basm de copii, începe cu un avertisment: „Ai grijă ce îţi doreşti” pentru că se poate adeveri. Şi cât de groaznic e sentimentul pe care-l încerci când dorinţa pe care ţi-o pui şi care se îndeplineşte e tocmai una pe care ai formulat-o la nervi şi care de fapt n-ai fi vrut să se întâmple!
O fetiţă îi strigă mamei ei să nu se mai întoarcă atunci când aceasta se pregăteşte să plece in oraş cu prietenele ei pentru a-şi sărbători ziua de naştere. Şi mama nu se mai întoarce. Moare într-un accident de maşină provocat de alunecarea pe gheaţă (!!!).
Acest trist eveniment îi paralizează fetiţei orice sentiment sau impuls de socializare. Îşi reprimă orice trăire şi mai cu seamă cuvintele. Se zgârceşte să vorbească şi să simtă. Tot ce o pasionează e moartea şi e expertă în diferite feluri de a muri; colaborează cu un poliţist a cărui specialitate e moartea, care o face să se simtă în largul ei şi cu care face sex ocazional în parcarea bibliotecii la care lucrează femeia.
Moartea bunicii ei o devastează. Fiind singura care avea grijă de ea, în timp ce Ned, fratele ei, plecase să-şi facă un rost în Florida studiind meteorologia, bunica trezeşte în ea cele mai umane sentimente, pe care nici nu ştia că le are.
Din New Jersey, oraşul frigului şi-al zăpezii se mută în Florida pentru a fi mai aproape de familia ce i-a mai rămas. Pe drum însă articulează altă dorinţă care i se îndeplineşte: să fie lovită de fulger. Şi va fi. Ca urmare, condiţia sănătăţii ei se înrăutăţeşte, nu mai vede culoarea roşie şi aude un clinchet în ceafă. Faptul că nu vede culoarea roşie o face să vadă totul ca şi cum ar fi acoperit de zăpadă sau de gheaţă. Nici nu-şi dăduse seama, şi probabil mulţi nu ne dăm, cât de important era roşul pentru starea de bine. Intră într-un grup supus cercetării la facultatea la care studiază şi predă Ned.
Aici se împrieteneşte greu cu Remy, un tânăr cu particule de aur în mâini, şi aude de cazul lui Seth Jones, un om lovit de fulger care a fost mort timp de 45 de minute. Curiozitatea pentru moarte se dezmorţeşte şi pleacă în căutarea lui.
De aici am putea spune că începe un episod de poveste, care mie mi s-a părut din loc în loc că seamănă cu romanele din specia Sandra Brown, dar realismul întâmplărilor dovedite cu argumente ştiinţifice salvează Regina de gheaţă de la a deveni un roman siropos pentru gospodine.
Mă opresc din divulgat secrete că altfel risc să scriu tot şi voi nu veţi mai citi cartea.
Spuneam la început de simbolistica numelor şi revin: Lazarus Jones, este porecla pe care asistentele i-au dat-o lui Seth Jones când a fost dus la spital. Întors din moarte, este puţin cam evidentă legătura cu Lazăr cel biblic. Apoi, Mariposa este numele fiicei lui Ned, care apare imediat după un superb pasaj de descriere al migraţiei fluturilor. Şi cine nu ştie că „mariposa” înseamnă „fluture” în spaniolă? 🙂
Nu consider această carte o capodoperă literară sau o analiză psihologică ce te ţine zile în şir cu gândul la efecte şi cauze. Dar Regina de gheaţă, al cărei titlul nu-mi place, este carte ce mizează pe sentimente, ce impresionează prin neobişnuitul potrivit cu verosimilul.
O carte pe care unii s-au grăbit s-o integreze printre basme, dar care, citită atent, se leapădă de această etichetare. Pentru că întâmplările sunt posibile chiar dacă la scară mult prea redusă.
Şi dacă aţi văzut filmul sau aţi citit Practical Magic, veţi vedea că fetita care-şi pune dorinţe ciudate apare şi acolo.
12 Comments
Pingback:
Rae
la inceput crezusem ca este o carte SF
daca o voi gasi la biblioteca o voi citi, pare interesanta
Isabella
Ciudată coincidenţă. Tocmai pe când scriai tu recenzia asta, m-am apucat să citesc “Practical magic”. Abia aştept să ved ce surprize îmi mai rezervă Alice HOfmann.
Bia
A fost plăcut să-mi reamintesc de cartea asta. Mie mi-a plăcut tare mult, nu e capodoperă, dar e o carte bună.
Pe mine titlul nu m-a surprins, adică nu mă așteptam la un fairytale, mă gândeam că e o “capcană”.
Asemănarea unor pasaje cu unele din Sandra Brown a trecut neremarcată de mine, poate și din cauză că nu am citit S.B. niciodată.
Una peste alta mă bucur că i-ai dat 9 din 10 că asta înseamnă că nu ai smțit că ți-ai pierdut vremea cu ea 🙂
Ela
Am citit-o si eu acum ceva timp. Tu ai zis ca nu ti-a placut dar in cazul meu titlul a fost cel care m-a atras la carte.
Citatul meu preferat din ea e: “Descifreaza un om si este al tau pentru totdeauna, fie ca-ti place sau nu”.
Mi-a placut ideea cu apa, singura in care cei doi se puteau contopi, fara ca pielea ei sa ii fie arsa.
Plus ca am aflat foarte multe despre fulgere si oameni loviti, chit ca mi-e mai frica de ele de atunci.
Cinabru
O carte deloc rea, chiar mi-a placut cand a aparut, desi spre rusinea mea imi amintesc firul epic destul de vag.
Alina
As vrea sa citesc si eu cartea asta intr-o zi…
Poate stiai, poate nu, eu iti zic, sper sa nu te superi…eu locuiesc in statul New Jersey si nu exista oras New Jersey, numa Jersey City 🙂
Mi-s sigura ca daca nu locuiam aici nu stiam nici eu asta…
O sa caut sa citesc cartea si ti voi zice impresiile mele!
Radu
Am citit si eu cartea asta cum ceva vreme. Eram in vizita acasa, si, cum ma uitam prin biblioteca sa vad ce a mai cumparat mama, am zarit-o. Ma asteptam sa fie ceva ‘fantasy’, asa ca am luat-o.
Nu a fost, dar totusi mi-a placut. O citeam chiar si atunci cand aveam de mers doar 3 minute cu autobuzul 🙂
//poate poti pune un background alb si la comentarii ca apar cu rosu/negru pe rosu
Tomata
Dianora
Chiar si ca basm suna bine. Acum tu ma faci curioasa pe mine sa o scot din biblioteca dupa ce termin zilele astea cu literatura obligatorie. 😉 Desi nu ma plang.. fac civilizatie americana anul asta si e tare fain!
Tomata
Pingback: