Ajutor!!!

O să profit de blog pentru că nu mai ştiu unde să caut şi cum să găsesc informaţii vitale. Am nevoie de ajutorul vostru şi sper ca măcar cineva dintre cei care îmi citesc blogul să poată să mă îndrume într-o direcţie.

Aşa cum vă spuneam acum cateva săptămâni, poate luni chiar, tatăl meu a făcut o operaţie de scoatere a splinei. Nici acum, după atâta timp, el nu este bine. Nu ştiu dacă înainte sau după operaţie, în corpul lui s-a declanşat o infecţie. Deşi a făcut 3 săptămâni tratament cu diverse antibiotice (printre care Ciprinol si Gentamicin), microbul n-a fost omorât. Diagnosticul care i s-a pus, din câte am citit eu pe net, e grav: Sepsis cu streptococ din grupa D. Adică are în corp un microb care mişună pe unde vrea el, care rezistă la antibiotice şi care dacă se depune pe organe le mănâncă. ştim cu toţii că nu toate organele sunt extirpabile.

Acum după ce v-am spus despre ce e vorba, să vă spun şi cum aţi putea să mă ajutaţi. Doctorii de la spitalul Victor Babeş din Timişoara nu îl pot ajuta. Nu ştiu din ce motiv. Fie că sunt incapabili, fie că nu au metodele necesare. Ieri doctoriţa l-a trimis acasă pentru că nu au medicamente şi să revina luni, că poate atunci au. Când în sfârşit s-a hotărat şi tatăl meu că vrea să treacă graniţa in Ungaria, unde ştim ca serviciile sunt impecabile, am aflat ca nu se acceptă cazuri de boli infecţioase, că este interzis prin lege.

Ne rămâne doar România, care are doctorii şi spitalele pe care le are. Vă rog, daţi-mi un nume, un număr de telefon, un doctor bun, de oriunde din ţară ca să putem merge cât încă mai e timp. Aş prefera din Cluj sau Târgu-Mureş că parcă acolo sunt medici mai buni.
Eu sunt disperată, nu mai dorm noaptea, nu mă mai pot gândi la altceva. Ajutaţi-mă va rog. :(