Mandru de ea

Îmi place să vorbesc cu bărbaţii despre femei. Îmi place pentru că pot să le văd prin ochii lor şi pot să mă bucur pentru ele sau pot să le compătimesc. Şi în general pentru alea pe care le compătimesc n-am un respect prea mare. Dacă ajung să stea cu unul care vorbeşte urât despre ele… dar evident că unele n-au de unde să ştie.
Da’ nu despre asta e vorba.

Ieri m-am întâlnit cu o cunoştinţă şi din una în alta l-am întrebat ce mai face prietena lui, dacă totul e ok – întrebări de-astea pe care le pui când n-ai mai văzut omul de mult şi nu îi iei cu asalt intimitatea. Mi-a spus zâmbind şi cu un licăr de mândrie în ochi că prietena lui face torturi. Şi sunt aşa de frumoase torturile ei, o adevărată artă. :) Lăsând la o parte comentariile şi conversaţia despre subiectul torturilor, mie mi-a atras atenţia expresia lui când vorbea despre această pasiune şi acest talent al femeii iubite.

Şi m-am gândit să vă întreb pe voi când sunteţi mândri de partenerii voştri? Ce motive aveţi să vorbiţi despre ei la superlativ? De exemplu, îi priviţi cu admiraţie când vorbesc la o întrunire oficială fără să se încurce şi fără să aibă trac, sau sunt buni la jocurile video şi nici unul dintre adversari nu i-a învins, sunt poeţi sau romantici încurabili, sunt plini de umor şi e o adevărată plăcere să îi scoateţi în societate, sunt buni la suflet şi nu spun nu când vine vorba să ajute pe cineva, cântă dumnezeieşte la pian sau chitară… Na, chestii de-astea pentru care îi admiraţi, însuşiri pe care le-aţi descoperit la ei şi despre care poate nu le-aţi spus niciodată.
(Şi dacă nu le-aţi spus-o niciodată, spuneti-le-o azi.)