Rashomon

Autor: Ryunosuke Akutagawa
Titlu original: Rashōmon
Nationalitate: japonez
Gen: povestiri
Anul apariției: 1914
Nr. de pagini: 132 (Humanitas)
Premii: nu
Ecranizare: Rashômon (1950)
Traducere: Ion Caraion, Anca Focseneanu
Alte cărți de același autor: nu
Nota mea: 2/3

Rashomon este singura carte pe care am comandat-o datorită coperţii. Nu fac lucrul ăsta niciodată, dar capul japonezei m-a dus cu gândul la tradiţia gheişelor şi dorindu-mi să aprofundez subiectul m-am lăsat amăgită că micuţa carte îmi va povesti despre frumoasele Gionului.

Rashomon este o culegere de povestiri şi în acelaşi timp numele uneia dintre ele. Trebuie să vă spun de la început că eu nu ştiu să apreciez genul ăsta de scrieri scurte, nu-mi rămân în minte aproape niciodată şi cu greu pot să-mi reamintesc o idee despre ele.

De exemplu din prima povestire (Rashomon) voi păstra o imagine a unei bătrâne ce smulgea firele de păr din capul unei femei moarte pentru a face peruci din ele.

Apoi din Într-un lăstăriş, îmi voi aminti că o crimă este povestită de un tăietor de lemne, de un poliţist, de mama unei fete, apoi de fată, de însuşi criminalul pentru a culmina cu mărturisirea mortului ieşită pe gura unui medium.

Batista va fi prima întâlnire a mea cu numele lui Shrindberg, despre care oricum nu ştiu mai nimic, dar numele lui apare şi mai târziu în povestirea Kappa. O să reţin de-aici pe bătrâna mamă a unui student ce-i povesteşte profesorului că fiul ei a murit. O face cu un chip aproape luminar, dar detaliul care îi redă întreaga suferinţă e frământarea batistei în mâini.

Firul de păianjen are o concluzie mai ostentativă din punct de vedere al moralei ce se desprinde din ea. Pentru a nu vă strica bucuria, vă las pe voi să o descoperiţi. Povestioara are doar vreo 4-5 pagini.

Cea mai lungă dintre toate este povestea despre Kappa, mici fiinţe imaginare din folclorul japonez, care sunt asemănătoare la chip cu broaştele şi apar câteodată în lumea oamenilor pentru a-i ajuta sau a-i păcăli. Un tip, internat la spitalul de nebuni povesteşte experienţa lui în lumea acestor Kappa, pe care pretinde că o cunoaşte în detaliu. Înfăţişează ascultătorului un mic univers în care vieţuitoarele trăiesc la fel ca şi oamenii muncind, având pasiuni, prieteni, iubesc, urăsc, sunt chiar şi criminali. O chestie amuzantă: pentru a ucide pe cineva e de ajuns să îi pronunţi numele, nu trebuie să foloseşti vreo arma. Poţi chiar să te anti-sinucizi, dacă după ce te-ai sinucis te mai omori o dată. :)) O coincidenţă sau poate o sursă de inspiraţie pentru F.S.Fitzgerald: există în povestire un Kappa care s-a născut bătrân şi pe măsura ce înaintează în vârstă întinereşte. Apoi am reîntâlnit sindromul lui Robinson Crusoe, care odată întors de pe insulă nu sem ai poate adapta la viaţa normală. La fel şi nebunul nostru, işi doreşte să se întoarcă în lumea Kappa, deşi nu se poate.

Mandarinele e ultima povestire, cred ca e cea mai scurtă şi n-am reţinut decât că o fată are 6 mandarine pe care le aruncă de pe geamul unui tren unor copii.

Iată! Acum ca am notat toate impresiile pe care l-am dobândit în timpul lecturii, când voi fi uitat ceva, mă întorc aici pentru a reciti.

*Am înscris recenzia la concursul Humanitas, iar Rashomon o puteţi găsi aici. Eu am aflat de concurs de la Cristina Bazavan.