Vrem concerte şi în Timişoara

Aveam altă idee pentru postul de azi şi abia aşteptam să o scriu, dar socoteala de pe stradă nu se potriveşte cu cea din faţa calculatorului, după ce se verifică mailul, aşa că aman cu o zi-două ce voiam să vă spun.

Alina duce mai departe o idee a Radio Campusului, una foarte binevenită, cel puţin pentru noi timişorenii. Se referă la concertele care nu prea se întâmplă prin oraşul nostru, concertele alea mari, la care să se vândă biletele cu o lună înainte. În afara de Shakira şi câteva formaţii obosite de genul Boney M, Snap sau 2 Unlimited (care nici măcar nu mai erau în formula iniţială) sau cântăreţi precum Haddaway şi Jennifer Rush nu prea ne calcă nimeni prin urbe. Acuma nu zic că ăştia de mai sus nu-s ok, că îs, da’ am avea şi noi chef de artişti mai în vogă. Nu vorbesc despre concerte Sting, Madonna, U2, Mariah Carey, Robbie Williams sau Metallica pentru că ar fi utopic. Abia vin la Bucureşti, darămite la Timişoara. Şi probabil dacă s-ar opri la noi, probabil ar avea impresia că sunt tot în Ungaria, că la unii Ungaria se întinde până la Bucureşti.

În fine, ideea lepşei este să propunem formaţii care ar putea să ne cânte de ziua Timişoarei, adică pe 3 august. Atunci e, nu mă înşel, nu?

Propunerile mele ar fi:

Placebo – că tot au cântat în capitală.
Sunrise Avenue
Snow Patrol – and I stress that
Mika
Amy McDonald
Katy Perry
ATB – ştiu că a mai fost prin Timişoara, da’ numai în cluburi şi n-am ajuns deloc
Pink
Rihanna – de ce nu?
Royksop
Sugababes
The Killers
Lilly Allen
Morcheeba
Duffy
Alicia Keys
Christina Aguilera
Leona Lewis
Natasha Bedingfield
The Pussycat Dolls

La oricare dintre concertele astea m-aş duce. Şi încă şi la alea pe care nu mi le amintesc acuma.
Şi dacă ar fi să mă întind şi să mă gândesc numai la plăcerea mea proprie şi personală, aş renunţa la toate pentru un concert de 2 ore de-al lui Garou. Iui, iui. :)
Pentru că-i leapşă despre oraş, să răspundă la ea mademoiselle Dojo, Alice, Bloo, Răzvan, Horia şi Radu. :) + Andra cu dedicatie.

Ah si tot despre asta vorbind, poate maine dimineata in jur de 9 ma auziti la Radio Campus.

Tags: , , , , , , ,

AddThis Social Bookmark Button

   

12 Raspunsuri la “Vrem concerte şi în Timişoara”

  1. de ce? spune:

    ba, mai lasa-mi si mie oameni carora se le dau leapsa! laughing


  2. Lori spune:

    Garou… mmm, aş face (aproape happy ) orice să merg la un concert live de-al lui…

    chiar dimineaţă am ascultat Seul, unul dintre cele mai frumoase albume ale lui happy


  3. costina spune:

    Offtopic te provoc la o leapsa: ce se poate spune despre trecerile la nivel cu calea ferata?

    http://implica-te.com/2009/06/24/june-25-2009-european-awareness-day-at-level-crossings25-iunie-2009-ziua-europeana-a-sigurantei-la-trecerile-la-nivel-cu-calea-ferata/


  4. Cârtiţoiu' spune:

    Bine că mie nu mi-o trimite nimeni. Ce oameni!!


  5. Alina spune:

    Eu o s-o fur big grin (leapsa)


  6. carlitos spune:

    Esti atat de nedreapta! big grin

    Cum ai putut sa-l uti pe “tata lor”, artistul cu cele mai multe albume vandute din toata lumea, regele inimilor de gospodine, amantul latino absolut, cel pe melodiile caruia multi dintre noi am fost chiar conceputi!? big grin

    Daca n-am fost suficient de explicita, o sa inchei cu un indiciu suplimentar, sub forma unui banc trist:
    DOua pustoaice stau de vorba, in fata liceului. Una zice: “Fato, tu ai auzit ca si tata lui Enrique Iglesias canta?!”

    Deci da. A fost in urbea nostra, varstele a doua si a treia s-au calcat in picioare sa-l asculte…


  7. carlitos spune:

    aaaa… da!

    eu as da oricat pe un concert Gotan Project! … sau pe unul Michael Buble…


  8. Tomata spune:

    @ de ce –> Na, ca ti-ai gasit altii. happy

    @ Lori –> La fel si eu. Dar nu e prea cunoscut la noi, asa ca… slabe sanse sa vina cat inca e tanar. happy

    @ costina –> O sa raspund zilele astea.

    @ Cartitoiu –> Gata, gata, nu mai plange. tongue

    @ Alina –> happy Foarte bine.

    @ carlitos –> Na, acuma… Julio nu-i chiar printre preferintele mele, da’ are unele melodii faine, recunosc. Tre sa ascult si eu Gotan Project si Michael Buble ca m-ati amentit de cap. happy


  9. Stefy spune:

    eu m-as duce la
    Alicia Keys
    Christina Aguilera
    Leona Lewis
    Ne-yo
    Justin Timberlake
    Coldplay
    Robbie Williams
    dar la JT ma duc…deci de vine zbor…laughing)de fapt numai ideea de a merge la un concert ma incanta


  10. INTJ spune:

    candva ziceam si eu asa … da’ apoi am fost la ceva concerte in tara si m-am pus in pielea artistului care canta la noi. facand comparatia cu “alte tari” … parca nu m-as “grabi” sa concertez in romania. cine totusi o face, are probabil unul din urmatoarele motive:
    - pe multi bani
    - cunostiinte/prieteni in RO
    - chiar e artist si ii place ceea ce face (ignorand astfel orice altceva)

    cati din lista ta se incadreaza la ultima varianta?


  11. Dianora spune:

    Eu sunt fericita ca acum locuiesc in bucuresti cand vine vorba de concerte. Macar am de unde alege. Si da.. intr-un fel mi se pare aiurea.. dar e bine ca totusi mai sunt artisti care vorba ta descopera ca Bucurestiul nu este totusi in Ungaria. Asa ca ma multumesc ca macar sunt artisti ce mai apar pe aici.


  12. Tomata spune:

    @ INTJ –> Nu stiu cati se incadreaza, da’ sper ca majoritatea. Altfel… de ce sa fie pe scena?

    @ Dianora –> Noi am mai avea noroc cu Budapesta si Belgradul care-s mai aproape de noi si unde vin artisti care poate in Romania nu vin… da’ uite, daca n-ai bani, stai acasa. Ca mine. Mi-ar fi placut sa ma duc la Madonna, da’ finantele…


2 trackbacks si pingbacks



  • Tagged: Concerts in Timisoara | more than just keyframes and echo`s by Horia Dragomir
    [...] Apparently, Radio Campus started a movement and Tomata was so nice to bring me in. [...]
  • Haide, bre, si canta! « Dojo Blog
    [...] Tomatina are idei de leapşă şi de pus dojolina la muncă. Uite, draga mea, ca stau şi eu cu gura căscată să visez cai verzi şi artişti pe care vedea-i-aş pe scenă la noi. Chiar de 3 augustos, că se serbează urbea de zor. [...]
  •   Comenteaza







    site stats