Probe de foc intr-o relatie

Cu toţii am trecut prin ele, cu toţii vom trece. Acuma, dacă mă gândesc la filmul pe care l-am văzut sâmbătă, unii trec prin ele mai greu pentru că nu le dau şansa să se întâmple şi poate alţii nu le consideră probe de foc pentru că sunt aşa fireşti şi atât de ok încât nu ridică bariere.

Să vedem, încerc să îmi dau seama care ar fi probele decisive într-o relaţie. Având în vedere că eu am o relaţie de aproape 3 ani (OMG!!! Nu mi s-a mai întâmplat până acum), o să vorbesc din amintiri. :P
Ines (care mi-a dat leapşa asta) zice că una dintre ele ar fi primul sărut. Da. Oricât de inofensiv sau de puţin important pare, nu e. Şi în viziunea mea e o probă de foc. Chiar dacă nu te dă pe spate cât de bun sărutător e tipul, măcar nu trebuie să-ţi displacă. Dacă primul sărut iţi face vocea interioară să exclame un „Wtf?” scurt… e clar că şansele ca a doua întâlnire să mai existe se diminuează. Da’ am elaborat aici.

Apoi… as zice şi că sexul e o probă de foc. Nu prima oară, că na… se pot întâmpla accidente, stângacii, etc. Da’ dacă sexul nu merge cum trebuie…  oricâte ţi-ar oferi omul de lângă tine, privarea de sex de calitate e o frustrare care poate duce la trădare, şi-apoi la suferinţă. Bla bla bla, ştiţi voi.

Cred că erau trei probe, aşa că nu mă prea pot hotărî… Ines a zis că e momentul în care ii cunoşti părinţii şi prietenii. Normal că nu e un moment de trecut cu vederea, da’ poate fi trecut, dacă tu eşti mai importantă decât prietenii, şi, dacă în cazul în care părinţii nu te acceptă, el iţi ţine partea şi nu ii ascultă orbeşte. Dacă face aşa, da-l încolo, să rămână cu prietenii şi cu părinţii. O să mă consideraţi o tirană şi o să-l compătimiţi pe prietenul meu. N-aveţi motive. Da’ că tot veni vorba, deşi nu e post despre asta, musai să zic doua vorbe: familia şi prietenul sunt două lucruri care pot coexista şi în cazul în care nu se prea plac. În sensul că dacă familia nu îl place pe alesul tău, asta e. Ii spui frumos care-i situaţia şi vă vedeţi de relaţie în afara familiei. Şi cu familia la fel, îl ţii cât mai departe de ea. În cazul fetelor e într-adevăr mai greu, dar de obicei nu la ele îs problemele alea mai mari. Mie una băieţii care la o vârstă la care ar trebui să fie independenţi încă se mai ascund în fustele mamei, încă mai ascultă de ele când ar trebui să îşi ia deciziile singuri, mi se par nişte pămpălăi. Mamele n-or să se oprească niciodată din a da sfaturi şi din a încerca să controleze vieţile copiilor lor şi e normal să fie aşa. Dar nu e normal să le şi laşi să iţi controleze viaţa. Iar cu prietenii… dacă ei sunt pe primul loc când vine vorba de planuri, de împărtăşit bucurii sau tristeţi, e clar că respectivul nu e pregătit pentru o relaţie.

Na, pai cred că mă opresc la probele astea de foc… pare că-s destule, deşi nu-s singurele.
Poate Teo, Esk, dn sau Richie au alte idei. :D