Romanul adolescentului miop
Autor: Mircea Eliade
Nationalitate: roman
Titlu original: idem
Anul aparitiei: 1989 (scris in 1927)
Premii: nu
Ecranizare: nu
Nota mea: 9.5/10
Alte recenzii de acelasi autor: nu
Îmi era dor să citesc literatură română şi cum Romanul adolescentului miop circula pe la SdC mi-a făcut cu ochiul. După ce am luat-o cu mine acasă de două ori şi am înapoiat-o neatinsă a trebuit să o împrumut de la bibliotecă pentru a o citi. P Îmi place Eliade. Mi-a plăcut şi Maytrei şi Nuntă în cer, aşadar nu îmi făceam probleme că Romanul adolescentului miop nu-mi va satisface aşteptările.
Pe măsura ce înaintam cu lectura, o mulţime de comparaţii cu alte romane mi-au răsărit în minte. Şi cu toate astea, cartea are propria ei savoare şi originalitate.
Un băiat îndrăgostit până la obsesie de cărţi, traversează adolescenţa şi anii de liceu cu dorinţa de a-şi scrie romanul tinereţii. Observă gesturi, ascultă dialoguri, meditează, inventează, totul pentru că romanul lui să redea cât mai exact evenimentele şi trăirile ce-l străbat la vârsta lui. Deşi îşi doreşte autenticitate, se gândeşte să trişeze fiindcă numai un roman care conţine în el o poveste de dragoste ar avea succes la public. Fiind însă aproape un antisocial, nici vorbă de fete în preajma lui. Singura data când încearcă să se bucure de o prezenţă feminină, reuşeşte să ii aducă acesteia lacrimi în ochi. El este un sentimental, un nemulţumit, un neliniştit, un trist. Aproape un emo care ia în considerare inclusiv varianta sinuciderii şi râvneşte la dragostea Soniei din cartea lui Ionel Teodoreanu.
Romanul adolescentului miop este chiar titlul cărţii pe care „Doctorul” vrea să o scrie, o biografie şi o frescă a liceului la care învaţă. Însă în loc de scrierea romanului în sine, el notează în propriul jurnal tot ce şi-ar dori şi mai ales cum şi-ar dori să apară în cartea lui. Scrie ce gândeşte, ce simte, cum se pregăteşte, ce va fi adevărat şi ce nu, ce personaje vor trece din real în imaginar, astfel încât romanul adolescentului lasă impresia că se scrie singur.
Corigent la matematică şi la germana, materii pe care le detestă la fel că şi chimia, singura lui plăcere e cititul şi scrierea articolelor. (Cam ca şi mine acum, doar că înclinata spre limbi străine, dar întru totul împotriva cifrelor).
Unul dintre romanele de care mi-a adus aminte este Portret al artistului în tinereţe pentru că asemenea lui, protagonistul lui Eliade se supune la cazne fizice în vederea purificării sufletului. Într-o permanenta căutare a sinelui, prin încercări numeroase de descoperire a sensului vieţii lui, măcinat de întrebări fără răspunsuri, adolescentul îşi urmează firul existentei ca oricare alt adolescent. Apoi gândul mi-a ajuns la Bernard din Valurile Virginiei Woolf şi la Edouard al lui Gide din Falsificatorii de bani. Toţi trei sunt nişte scriitori rataţi care poartă mereu cu ei un carneţel unde notează idei, frânturi de dialoguri, caracterizări sumare, observaţii laconice şi mai degrabă trăiesc romanul în loc să-l scrie.
Deşi amuzant în cea mai mare parte, tonul cărţii devine deosebit de serios odată cu maturizarea băiatului. Lucrurile arată altfel la ieşirea din adolescenţa, preocupările, planurile şi pasiunile nu mai corespund cu cele pe care anii de liceu le-a protejat în mansarda lui. Jurnalul lui înregistrează alt fel de gânduri, mai rare, mai profunde, mai mature.
Eu n-am studiat cartea în liceu, dar acum, din câte ştiu, face parte din programa şcolara. Deşi am citit-o abia acum, mi-aş fi dorit să o citesc atunci când ar fi avut un impact mai mare asupra mea.
Tags: literatura romaneasca, mircea eliade, romanul adolescentului miop
14 04 2009 la ora 22:38
cred ca cel mai mare impact il are asupra adolescentilor miopi
14 04 2009 la ora 23:10
mdah..si eu urasc stiintele exacte si ador sa scriu, dar cu cititul am lasa-to mai moale. Un coleg de-al meu a citit romanul si a ramas fascinat (cred ca de atunci tot timpul citeste
). Eu nu am apucat sa-l citesc, de fapt…acum nu mai am timp sa citesc (numai unele bloguri)
Nu mai face parte din programa scolara
14 04 2009 la ora 23:13
Pt. ca vreau sa-ti confirm, repet: cartea ar fi avut alt impact asupra ta daca o citeai in liceu. Eu am considerat-o fermecatoare, aproape vrajita
15 04 2009 la ora 01:28
Em am citit-o pe la 15 ani, când dăduse strechea în mine cu Eliade, stârnită de un frumos rebel fără cauză de vreo 17
Îmi aduc aminte că atunci, la creierul de atunci, mai bine zis, mă cam uitam “de sus” la personajul angoasat. Dar musai trebuie să recitesc, să văd cum îl percep acum 
Mulţumesc de amintire!
15 04 2009 la ora 04:45
Am citit “Romanul adolescentului miop” in adolescenta , si de atunci o recitesc periodic…Pe mine m-a fermecat, tocmai de aceea am luat-o cu mine pe oriunde m-au purtat pasii…in viata.
Acum cateva saptamani am retrait aventurile adolescentului Eliade…
15 04 2009 la ora 09:41
Am citit-o pe la 16 ani şi am adorat-o pe loc. Mi-am umplut vara cu lecturi, de s-a speriat mama că am luat-o razna. Nu mai ieşeam din casă, nu căutam pe nimeni. Bine că nu a ţinut decât o vară. Acum, o recitesc din când în când, în special vara, acasă la ai mei. Dar romanul meu preferat al lui Eliade rămâne “Noaptea de Sânziene”.
15 04 2009 la ora 10:53
Una din cartile ce mi-au marcat adolescenta
Sunt curioasa ce impact ar avea asupra mea la varsta de acum.
Chiar zilele astea recitesc Maytrei. Dupa aia iau “miopu”. Bine ca mi-ai amintit de el
15 04 2009 la ora 11:32
Pe la 15 – 16 ani mi s-a parut fascinanta, acum parca nu o mai gust cu aceeasi placere. Ma rog, in general nu m-a atras scriitorul Eliade, dar m-a fascinat gazetarul si ma infricoseaza omul de stiinta. Recenzia mi-a placut, Tomato, mi-a placut mult.
15 04 2009 la ora 13:06
si eu am citit-o in timpul adolescentei… si, desi nu eram mioapa, a avut acelasi impact asupra mea, ca si asupra predecesorilor mei comentatori.
unele carti au “varsta” lor, sunt scrise pentru a fi “magice” intr-o anume etapa a vietii… citite mai devreme sau mai tarziu, nu mai au aceeasi putere asupra mintii…
15 04 2009 la ora 13:54
nu stiu daca nu cad ca musca-n lapte, dar eu am o problema cu editiile. nu stiu ce editie e cea citita de tine, daca are si gaudeamus, continuarea romanului, care e musai. stiu ca le-a scos impreuna minerva si humanitas. iote, domle, citeste lumea eliade…
15 04 2009 la ora 15:12
am citit-o o data pe la 16 ani, cand intrasem intr-o frenezie a lecturilor (din pacate acum am lasat-o mult mai moale). si am reciti-o la 20 si-un pic. dar parca fara sa mai aiba acelasi gust. e o carte frumoasa, totusi.
15 04 2009 la ora 16:49
Foarte fain Eliade. Si eu am gustat romanul adolescentului miop. Si inca si mai mult mi-a placut nunta in cer, si o mare parte din nuvelele lui fantastice. In adolescenta citeam tot ce prindeam de eliade, i-am devorat pana si memoriile. Numai istoria religiilor nu am citit-o la vremea aia…
Si imi amintesc foarte clar de chinurile la care era supus doctoru ca sa invete la matematica, cum amana de pe-o luna pe alta, de pe-o saptamana pe alta, pana ajungea sa trebuiasca sa invete toata trigonometria intr-o singura noapte. Asa faceam si eu prin facultate…
15 04 2009 la ora 21:09
Eu am fost un adolescent miop. Si la propriu, si la figurat. Si, intr-adevar, exista carti care au timpul lor pentru a fi citite. Asta este una dintre ele. La “batranete” nu mai are aceeasi savoare, ti se poate intampla, chiar, sa ti se para , pe alocuri…usor naiva…
16 04 2009 la ora 12:54
Acum observ lista ta de lecturi ;;]
Impresionata ;]]…
Eu cand eram prin a 3a, a 4a, îmi făceam liste cu lecturi, şi le comparam cu cea mai bună prietenă
16 04 2009 la ora 13:56
Eu nu am citit inca acest roman a lui Eliade, dar m-ai convins sa ma apuc de el
. Tot de Eliade iti recomand si “Domnisoara Christina”
16 04 2009 la ora 19:46
18 04 2009 la ora 10:42
Sarbatori fericite si linistite!
18 04 2009 la ora 11:32
Paste fericit si o primavara senina ca masinuta!
19 04 2009 la ora 19:54
Ontopic: Cartea mi s-a parut slabuta. E stilul clasic al lui Eliade. Memoriile is pe aceeasi linie, dar macar acolo e toata viata lui.
Off: Sarbatori fericite sa ai
19 04 2009 la ora 20:20
Hristos a înviat!
22 04 2009 la ora 22:13
25 08 2009 la ora 12:46
Am incepul romanul saptamana trecuta! Il ador pe Eliade, insa acest roman, nu ca ma dezamageste, dar nu reusesc sa citesc mai mult de 10 pagini si ma opresc!
. De atunci aam terminat alte 2 carti 
Nu este un roman urat,nici pe departe, insa.. clar e ca trebuie sa-l citesc pana la capat si poate gandul ca trebuie sa primesc “Nunta in cer” si “Domnisoara Christina”, ma va stimula
28 08 2009 la ora 16:01
07 02 2010 la ora 19:08
Cartea asta ii o mare pierdere de timp!Cred ca e o prostie sa nu-ti placa stiintele ca matematica,chimia etc,stiinte care te ajuta in viata si in viitorul job..nu pasiunea de a scrie si de a citi pana vezi literele invers
04 03 2010 la ora 18:28
nu este in programa scolara dar eu tre sa citesc ca am o diriga…… si ne pune sa citim dar eu nu citesc oricum dar dupa rezumate imi cam place
06 03 2010 la ora 15:36