Povestea Frumoasei Pudeliţe Adormite

A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi nu s-ar povesti, un batran boier curtean, ce cauta in lumea larga soata pentru feciorul lui aflat in pragul insuratoarei. Frumos, voinic si cu viata in piept, flacaului nostru, Coadă Lungă, nu-i prea ardea sa se aseze la casa lui. Insa pentru a-i lumina zilele batranului sau tata, se invoi sa ii faca pe plac. La urma urmei, nu putea fi asa rau sa ai un trup cald langa tine cand te trezesti dimineata.

Într-o buna zi, pornira ei doi pe coclaurii împărăției si ajunseră la castelul Frumoasei Pudeliţe Adormite. Bătrânul se strădui sa-l înduplece pe zglobiul sau fiu sa intre la tânăra domnita, sa ii vorbească si sa-i șoptească vorbe dulci, dar îndărătnic, Coadă Lungă isi întoarse spatele și îl așteptă la poarta. Cu inima strânsă, tatăl ceru sa ii vorbească Frumoasei Pudeliţe.

Mandra, tanara refuza sa i se arate, dar auzind ca e vorba de maritis, se invoi indata sa il asculte pe mosneag.

Si asa cuvinte frumoase si placute ii spuse tatal despre feciorul lui, atat de mult il ridica in slavi, ca Frumoasa Pudeliţă cazu prada farmecelor celui pe care nu-l vazuse. Ceru indata: „Sa intre Coadă Lungă!”  Venind agale si fara prea multa pofta, Coadă Lungă isi facu aparitia in iatacul Pudelitei.

O privi in ochi, neinvatat cu bunele maniere, se uita oaches la ea si parca parca incerca o bucurie ca isi ascultase tatal. Asa micuta si fragila, cersea grija vajnicelor lui labe. Dupa ce ii dadu tarcoale de cateva ori, cuteza chiar sa se apropie de dansa, mirosindu-i blana cea frumos parfumata.

Si pana sa plece din iatacul ei, Frumoasa Pudeliţă era stapana inimii lui Coadă Lungă. Cu promisiunea ca peste sapte zile si sapte nopti, cei doi vor face nunta, batranul intinerit de veselie, isi conduse feciorul amorezat inapoi la ei acasa. Si Coadă Lungă, trăi cu sufletul la gura tot sorocul pana cand binecuvantatul ceas vazu lumina zilei. Si pornesc cei doi din nou spre castelul Frumoasei Pudeliţe, unde credeau ca vor gasi masa intinsa si mesenii asteptandu-i cu bucurie.

Batura-n poarta si asteptau sa li se deschida. Slujitorul le spuse ca Frumoasa Pudeliţă nu-i poate primi, caci in vizita la dansa se afla Flocosul Negru, spaima imparatiei. Auzind una ca asta, Coadă Lungă dadu iama in iatacul Pudeliţei si ramase tintuit locului de privelistea ce i se asternu in fata ochilor.

Un nor de negreala ii incetosa vederea si cu toata vitejia de care mai era in stare se apropie de Flocosul Negru.

Nestanjenit, acesta inainta cu treaba, fara sa tina seama de zbuciumul tinerei cateluse. Ba mai mult, oprindu-se pentru o clipa, marai ceva la urechea lui Coadă Lungă . Lucru care il intarata mai tare pe flacaul nostru.

Perpelindu-se de dragul Pudeliţei, Coadă Lungă era in stare de orice, pentru a o vedea pe aceasta scapata din labele negre ale micului Flocos. Nici una, nici doua, incaierarea se petrecu. Stapan pe frumoasa catea, Flocosul Negru marai amenintator la Coadă Lungă, pentru a-l face sa inteleaga ca el comanda de-acum inainte peste imparatie.

Apoi se incaierara din nou, caci Coadă Lungă nu se putea impaca cu gandul si dintr-o miscare il indeparta pe micul Negru de pudelita.  Schimbara locurile si maraind, Coadă Lungă se duse sa-i linga ranile iubitei lui, intinsa pe jos.

Odata primejdia trecuta, Flocosul Negru, infrant si cu mandria facuta franjuri, se indeparta lasandu-i pe cei doi sa se iubeasca in liniste.

Flacaul nostru ii jura Frumoasei Pudeliţe iubire vesnica si catelusi cu nemiluita. Chiar daca biata de ea nu respirase niciodata. Increderea in farmecele lui depasea orice limite si incarcat cu optimism incepu vietuirea alaturi de soata sa neinsufletita in castelul de la marginea cartierului.

Si-am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea asa.
Intrucat stiu ca alti povestitori, detinatori de patrupede si miorlaitoare se pricep mai bine ca mine la depanat povesti, trimit o epistola catre Ama, sa ne incante cu peripetiile Printului Aldo sau ale Printesei Mara.