Din epoca mea de geniu pustiu

Denisuca mi-a pasat o leapsa. Sa scriu aici prima mea poezie. Cum nu mai stiu care e prima mea poezie (eram tare „creativa” prin liceu) abia am gasit niste versuri care sa nu ma faca de rusine asa mult. De pe vermea cand eram un geniu neinteles dateaza majoritatea randurilor pe care le-am scris si care vorbesc despre tristete, lacrimi, suferinte, deceptii, despartiri, etc. Sa nu va mirati ca cealalta creatie a mea seamana izbitor cu asta. ;))

 

Cand plang

Pe foaie imi curge o lacrima grea
Mai cade una si apa se strange
Si vad cum in ea se scalda durerea
Unui suflet mort, unei inimi ce plange.

Si sufletul se chinuie si tare ma doare
Cand stiu ca visele cu lacrimi se frang
Si simt cum tot ce e in mine moare
Si vreau, si imi doresc sa nu mai plang.

Cand plang parca e trist si-afara
As vrea sa-mi schimb durerea c’un nor
Si-n nor sa fie toata lacrima amara
Sa plece, sa uit si de ea sa nu-mi fie dor.

Leapsa merge la Blind Girl, Alexandrog si Vania.