Intre timp…

…s-au intamplat cateva chestii pe care as putea sa le imortalizez pe blog.

In ordinea intrarii in scena:

Luni – stupoare ca n-am posturile din ultima saptamana. Mi se explica, ma calmez, imi iau pauza.

Marti – vizita la tomograf sa ma scanez la cap. De multa vreme ma chinuie niste dureri de tartacuta cam enervante asa ca mi-am luat inima-n dinti si m-am infatisat la nenea neurologu’. Intalnirea cu tomograful e una deosebita. Nu prea sunt eu fricoasa de injectii si alte chestii, atata timp cat pot sa vad ce mi se face, si mai ales cum mi se face. Deci, a fost cam nasol cand m-am intins pe un pat sa mi se aplice un „fluturas” fara posibilitatea de a vedea operatiunea. O chestie de care mi-am dat seama cat timp asteptam, nestiind cum va decurge „filmarea”, e ca as putea fi claustrofobica. Nu genul ala de claustrofobie incat sa nu urci cu liftul sau sa simti ca te sufoci intr-o camera, dar sa ma bage intr-un tub cu diametrul un pic mai mare de juma’ de metru…. e cam infricosator. Partea care mi-a placut a fost masa aia pe care m-am intins si care ba ma ridica, ba ma cobora, ba ma impingea in tub (numa’ cu capu’). Aia-i fain, m-as mai fi distrat un pic. :P

Miercuri – intalnire cu bloggerii timisoreni pentru ONG-ul pe care il vom infiinta. Mai multe detalii la timpul potrivit, acum oricum nu sunt prea multe de zis.

Joi – facand abstractie de Sf.Valentin, pe care l-am sarbatorit doar prin gestul primirii unui buchet dragalas de lalele de la Iubi, am facut prima prezentare in Power Point din viata mea. Atat m-am entuziasmat cand am vazut-o gata, incat nici un alt cadou nu ii putea egala maretia. LATER EDIT: Impreuna cu Super Andrea, ne-am cumparat bilet la Lenny Kravitz, ocazie cu care o sa vizitez si eu capitala si poate ma si intalnesc cu cativa dintre voi.

Vineri – sfarsit de sesiune incununat cu un 10 pe prezentarea mai sus mentionata.

Acum, sunt un pic suparata ca blogul n-a revenit la forma lui dintotdeauna si o sa mai astept cateva zile importarea posturilor care lipsesc. Daca asta nu se intampla, ma vad obligata sa le postez din nou. Imi pare insa rau ca nu as mai avea comentariile voastre. :(

Bine v-am regasit! :)