Runaway train
Cladirea, mai demult impunatoare a garii, e acum la fel de infecta si scarboasa ca si cei care isi fac veacul prin subsolurile, pe peroanele sau pe bancile ei de plastic. Trenurile in care s-au nascut sute de povesti de dragoste sunt la fel de batrane ca si numarul cuplurilor ce s-au format pe banchetele lor. In sala de asteptare un coker cafeniu isi ia ramas bun de la stapana lui care, pe un glas miorlait, ii promite ca o sa se intoarca repede. Se uita la ea cu capul inclinat si flendurandu-si coada in semn ca n-a inteles nimic. O fata cu sprancene frumoase nu indrazneste sa il priveasca pe iubitul ei care o adusese la gara. Printre genele ochilor lasati i se intelege durerea, ii razbate dorul de cel pe care il lasa in urma ei cand trenul zgarie orizontul.
Promisiunile, juramintele si dorurile sunt amutite de vocea ce le vesteste agonia indepartarii. Bagaje indurerate se tarasc pe rotiţe ce se impiedica de dorinta de a nu pleca. Buze ce se cuprind lacome se chinuie sa intarzie clipele de privit in gol pe fereastra prafuita a suieratorului.
Putin mai incolo, o ceata de zambete si rasete ignora lacrimile ce nu indraznesc sa curga.
Unui parinte ii suspina inima cand pleaca de langa fiul lui. Ar vrea sa-l ia acasa cu el, dar nu cuteaza sa ii amarasca sufletul cand il stie atat de inradacinat intr-un oras care l-a infiat cu acte in regula.
Trenul ii fura pe toti. In urma lui, pasii se intorc, se resemneaza si asteapta cuminti sa revina pe acelasi peron.
Post protejat de AVERTISMENT
21 01 2008 la ora 10:20
Urasc povestile cu gari si trenuri. Pentru ca sunt toate atat de…la fel. Si pentru ca nimic nu se schimba in ele niciodata. Garile sunt spatii malefice. Always.
21 01 2008 la ora 10:36
emotionant…
21 01 2008 la ora 10:46
trenurile poarta multe povesti…si daca esti parte din vreuna, o retraiesti de fiecare data cand mergi pe traseul acela…chiar daca ea, povestea, s-a sfarsit…
21 01 2008 la ora 15:37
Nu-mi plac poveÅŸtile cu trenuri. Trenurile smulg ceva din cineva, întotdeauna…
21 01 2008 la ora 16:43
Soul Asylum? super piesa
21 01 2008 la ora 22:02
mi-ai dat o idee…
22 01 2008 la ora 00:33
Hmmm cred ca cel putin una e povestea ta…Instinctul imi spune ca ai putea fi stapana cockerului ;p
22 01 2008 la ora 19:40
@ cropcircles –>
Cateodata, cand abia astepti sa pleci undeva nu e asa malefic. 
@ Iubi –> Eh, da. Mai ales daca esti unul dintre cei care raman.
@ teo.georgescu –> Nu prea am avut noroc sa calatoresc cu trenul, pentru ca nu am fost studenta in alt oras si cand ma deplasam undeva o faceam cu masina. Asa ca niciodata nu o sa stiu cum e.
@ DeMaio –> Cred ca asta fac. Dar alta data trenurile iti aduc partea smulsa inapoi.
@ miclowan –> Indeed.
@ daimom –> Zi-mi-o si mie.
@ Richie –> Niciuna nu e a mea. Eu eram doar specatatorul a tot ce se intampla. Am fost sa conduc pe cineva la gara… parintele… si am avut timp sa observ lumea din jurul meu.
22 01 2008 la ora 22:05
Bai, oi fi eu pesimista (da, sunt la momentul actual) si oi fi avand eu povesti triste cu gari si trenuri la activ (da, chiar am cateva), dar si inainte de ele mi s-a parut tot timpul ca trenurile iau ceva din tine. Vorba aia, ‘partir, c’est mourir un peu’. Et quelque fois, c’est plus q’un peu.
23 01 2008 la ora 22:52
@ cropcircles –> Crezi ca era vorba de trenuri cand cineva a zis ce a zis? Oricum ar fi… are dreptate.