Pana te duci la facultate

De ceva vreme trec prin drama cantaririi prieteniilor, a verificarii soliditatii celor pe care le am si de ce nu, sunt in cautarea unora noi.

Bineinteles ca sunt constienta ca la varsta asta nu se mai pot naste prietenii adevarate si durabile. Pentru ca imprietenirea cu oameni mari e mai greu de realizat dupa ce valul inocentei si cautarea unui partener de joaca s-au stins si s-au transformat in ciuda, invidie, zgarcenie, sarcasm, ironie si mult prea multe pareri si principii proprii.

Ma uit in agenda telefonului meu pentru a avea o oarecare evidenta a contactelor de acolo. Ma uit la lista mea de messenger unde sunt si mai riguros organizate in grupuri: “fete de la bloc” “amies”, “colege de facultate”, “colege de liceu”, “bloggeri”, “master”, “work”, etc.

Dintre toate aceste contacte cu cele din categoria “fete de la bloc” vorbesc cel mai rar si cel mai putin. Ne vedem la fel de rar, desi stam in blocuri vecine. Am copilarit impreuna, ne-am distrat impreuna si am plans impreuna si oricat de incredibil ar parea, la fel face si acum, atat de rar cum ne intalnim. Cred ca prieteniile durabile se nasc cand te joci cu Barbie in spatele blocului, cand fugi ca bezmeticul sa te ascunzi sau cand te joci de-a scoala. Nu ies cu fetele astea in oras; doar la zilele noastre de nastere mai bem un suc impreuna, dar asta nu inseamna ca daca vreuna dintre noi are nevoie de celelalte, ele gasesc motive sa se scuze.

Alte prietenii se nasc in liceu cand fiorii primei iubiri te imping in bratele colegei de banca sau poate intr-ale alteia dintr-o banca mai indepartata. Pot sa dureze, aceste prietenii, sau pot sa inceteze cand te duci la facultate.

Acolo te lovesti de alte imprieteniri, dar deja e mai greu. Incepi sa recunosti defecte, te deranjeaza anumite treburi, simti sabia neintegrarii mai acut ca oriunde. Dar parca-parca gasesti printre bisericute si cativa ca tine. Va adunati si faceti o bisericuta numai a voastra in care nu intra numai cui ii dati voi voie. Si aceste prietenii pot dura daca le dai sansa si daca accepti anumite tipologii, daca sunteti pe aceeasi lungime de unda.

Si cam asta cred eu ca e ultima etapa a vietii in care iti poti face prieteni. La lucru, oricat de bine te-ai intelege cu colegii, oricate glume ati gusta impreuna, undeva se produce o fisura si ceea ce numesti mai mult decat colegialitate e mai putin decat prietenie.
Incerci sa iti faci prieteni prin alte mijloace datatoare de cunostinte noi, de pilda: internetul. Socializezi virtual cu oameni care par sa-ti impartaseasca conceptiile, apoi te intalnesti la un suc, mai tii legatura cu ei, si mai apoi iti dai seama ca nu e chiar ceea ce placeai tu. (Nu se aplica in toate cazurile, thank God).

Eu am un talent innascut de a ma insela asupra unor oameni. Niciodata nu-i “citesc” din prima cu toate astea pana la urma ma conving cine merita si cine nu. As fi curioasa sa va cunosc in real life pe unii dintre voi, si mi-as dori din tot sufletul sa fiti asa cum imi imaginez eu ca sunteti.