Despre timiditate

Imaginati-va un om timid. Atat de timid incat ii e rusine sa astepte autobuzul in statia din dreapta blocului in care locuieste, avand in vedere ca de obicei il asteapta in statia din partea stanga. Simte ca n-are ce cauta acolo si ca statia lui e cea din stanga, n-are nici un drept sa invadeze teritoriul celor care asteapta in dreapta. Imaginati-va acelasi om fastacit pana la refuz, cu gatul uscat inainte de vreme, caci nu apuca sa articuleze doua vorbe atunci cand cineva ii descopera greseala. Si mai incercati sa il vedeti pe acelasi om neindraznind sa o contrazica pe vanzatoarea de bilete cand aceasta ii spune ca nu i-a dat destui bani, desi ii numarase de doua ori cand plecase de acasa. Il vizualizati bine? Acum stergeti-l din minte pentru ca acel om nu mai exista. Acel om am fost eu. O forma primitiva de timiditate care rosea cu orice privire mai atenta asupra ei.

Acum, dupa ce mi-am depasit acest “handicap”, nu reusesc sa il mai inteleg. Nu ii mai intelg pe cei care transpira cand intra in contact cu oamenii, care simt ca se sufoca inconjurati de necunoscuti. Momentul in care am scapat de aceasta frica de oameni a fost acela in care cineva (din pacate nu mai stiu cine si nici ocazia nu mi-o amintesc cu exactitate) mi-a spus asa: „Nu te teme de oameni, fie ei profesori, sefi, doctori sau alt soi de superiori. Si ei au tot o gaura in fund ca si tine”. Scuzati expresia, am scris-o cat de eufemistic am putut. :P De atunci pentru mine oamenii sunt egali, nu ma intimideaza nici un superior, nici un inferior, pentru ca nimeni nu are puterea sa ma faca sa ma simt altfel. Indraznesc, ba chiar imi face placere sa vorbesc cu necunoscuti, sa imi exprim parerile si mai ales sa le argumentez. Am invatat ca nimeni nu imi citeste gandurile si nimeni in afara de mine nu e in capul meu sa stie ce gandesc. Si pentru asta ma exprim. Si cand vrei ceva, ori ceri, ori iti iei.

Nu stiu cum as putea sa ii incurajez altfel pe cei timizi, antisociali sau introvertiti. Din punctul meu de vedere nu e bine sa fii asa, nu cred ca ai nimic de castigat, ba dimpotriva. Acum sa nu exageram, si prea multa extrovertire strica… sunt dovada ambulanta.