Îmi mijesc ochii si mă uit înspre fereastră. Zidul pe care-l ridică jaluzelele albe şi prafuite între privirea mea şi ceea ce simţeam că e afară mă supără şi mă indispune încă de dimineaţă. Camera e plină de gri, de umbre şi îi lipsesc găurelele formate pe covor de plasa draperiei în lumina soarelui. Aud parcă şi mici stropi de apă cum se lovesc supăraţi de marmura din faţa jaluzelei. Sau mi se pare şi doar îmi doresc să îi aud? Pleoapele mi se lipesc din nou si mă întorc dezamagită pe partea cealaltă. Nu e prima zi de şcoală, aşa cum mi-aş fi dorit.
Dacă ar fi fost prima zi de şcoală, mama mea ar fi fost mai emoţionată ca mine. S-ar fi agitat prin casă că nu ajungem la timp şi m-ar fi certat blând că nu mă îmbrac mai repede. M-ar fi pieptănat cu repeziciune, făcându-mi ochii să lăcrimeze. M-ar trage prea tare şi n-ar simţi că rădacina părului meu încâlcit e atât de sensibilă. Numai eu simt asta, nu îmi place să mă pieptăne nimeni. Mi-ar lega două codiţe de cal de o parte si de cealata a capului, destul de groase si de grele încât sa îmi provoace o “durere de păr”. Mi-ar pune două pompoane in vârful lor astfel încât umbra mea ar arăta ca Mikey Mouse. Mi-ar spune pe o voce un pic autoritară, un pic mămoasă şi un pic înduioşată la vederea ochilor mei mariţi uitându-se in sus la ea: “De acum gata cu vorbitul ca la ţară, să vorbeşti frumos, să nu te baţi cu ceilalţi copii şi să asculţi de doamna învăţătoare. Să nu cumva să mă cheme la şcoală ca eşti fetiţă rea că o să coborâm milităria din pod. Acum eşti fetiţă mare, deşteaptă, ştii să citeşti şi să scrii, să nu o superi pe invăţătoare.” Nu m-ar pupa pe frunte, ar fi prea grabită si emoţionată că puiul pe care il născuse in urmă cu 7 ani e deja elev in clasa I.
Pe stradă aş mătura pe jos cu gladiolele mai lungi ca mine, trasă de mână de mami. Ar trebui să i le duc invăţătoarei, unei femei despre care alta tanti îmi spusese că e rea şi că trebuie musai să fiu premiantă. Aş ajunge în aceasta zi înnorată în curtea şcolii, un pătrat atât de mare că eu sunt un biet punct pe el, la fel ca şi primele puncte colorate pe care trebuia sa le desenăm pe o foaie de matematică.
Dacă ar fi fost prima zi de şcoală, mama mea ar fi fost mai emoţionată ca mine. S-ar fi agitat prin casă că nu ajungem la timp şi m-ar fi certat blând că nu mă îmbrac mai repede. M-ar fi pieptănat cu repeziciune, făcându-mi ochii să lăcrimeze. M-ar trage prea tare şi n-ar simţi că rădacina părului meu încâlcit e atât de sensibilă. Numai eu simt asta, nu îmi place să mă pieptăne nimeni. Mi-ar lega două codiţe de cal de o parte si de cealata a capului, destul de groase si de grele încât sa îmi provoace o “durere de păr”. Mi-ar pune două pompoane in vârful lor astfel încât umbra mea ar arăta ca Mikey Mouse. Mi-ar spune pe o voce un pic autoritară, un pic mămoasă şi un pic înduioşată la vederea ochilor mei mariţi uitându-se in sus la ea: “De acum gata cu vorbitul ca la ţară, să vorbeşti frumos, să nu te baţi cu ceilalţi copii şi să asculţi de doamna învăţătoare. Să nu cumva să mă cheme la şcoală ca eşti fetiţă rea că o să coborâm milităria din pod. Acum eşti fetiţă mare, deşteaptă, ştii să citeşti şi să scrii, să nu o superi pe invăţătoare.” Nu m-ar pupa pe frunte, ar fi prea grabită si emoţionată că puiul pe care il născuse in urmă cu 7 ani e deja elev in clasa I.
Pe stradă aş mătura pe jos cu gladiolele mai lungi ca mine, trasă de mână de mami. Ar trebui să i le duc invăţătoarei, unei femei despre care alta tanti îmi spusese că e rea şi că trebuie musai să fiu premiantă. Aş ajunge în aceasta zi înnorată în curtea şcolii, un pătrat atât de mare că eu sunt un biet punct pe el, la fel ca şi primele puncte colorate pe care trebuia sa le desenăm pe o foaie de matematică.
Aş rămâne uimită de frumuseţea învăţătoarei mele, de rochia ei de saten vişiniu si de papionul de la gât. Femeile nu poartă papion, şi de ce trebuie să stau în bancă cu un băiat, de ce îmi scrie numele pe un cartonaş şi de ce pe spate e o ciupercuţă roşie cu puncte albe? De ce imi pune o raţuşca de hârtie in piept şi de ce băieţilor gâscani?
Mama m-ar aştepta în curtea scolii la ora 12, m-ar lua de mânuţă, m-ar întreba cum a fost şi mândră şi-ar duce acasă şcolăriţa. Mâine m-aş duce deja singurică în clasa I. Şi m-ar aştepta bunica la colţul străzii, să nu trec singură.
Dar azi e doar o zi ploioasă.
Mama m-ar aştepta în curtea scolii la ora 12, m-ar lua de mânuţă, m-ar întreba cum a fost şi mândră şi-ar duce acasă şcolăriţa. Mâine m-aş duce deja singurică în clasa I. Şi m-ar aştepta bunica la colţul străzii, să nu trec singură.
Dar azi e doar o zi ploioasă.
…clasei a-ntaia
Ne-mbarcam cu totii voiosi…
September 5th, 2007 at 8:48 am
“noi in anul 2000,
cand nu vom mai fi copii…” :)))))
frumoasa descrierea ta! perioada aia are un farmec aparte, probabil tocmai pt. ca esti copil si simti altfel emotiile…
mie nu mi-e dor de perioada aia; mai mult de vacantele petrecute la bunici, in livada lor imensa. scoala era un fel de competitie de tip comunist, in care nu am intrat niciodata, insa care, fiind copil, te afecteaza: pt. nota, era suficient sa mergi cu unul din parinti la scoala, cu un ghiveci cu flori cyclamen…
September 5th, 2007 at 9:20 am
ooo…cata naivitate,cata inocenta,cata puritate intr-un chikititis de 7 anisori…era vremea in care stiam sa ne bucuram de orice maruntis,vremea in care imi petreceam timpul catarata prin copaci,cand radeam cand mami ma gadila sau cand nimeream ora corecta cand ma uitam la ceasul atarnat de perete,cand nu stiam ce inseamna invidia sau nu realizam puterea banului…
:)la scoala eram si eu impresionata de felul in care se imbraca “doamna”,de coditele si funditele colegelor de clasa(nu ca mie nu mi-ar fi facut mami codite mumoase,dar nu erau blonde:()si de fiecare 10 meritat din plin…offf,mi-e dor si mie de zilele alea(si mai ales de vacante:P)dar ce sa fac?!nu pot sa dau ziua asta ploioasa pe o zi lipsita de griji din copilarie ,nu-i asa?!
September 5th, 2007 at 9:22 am
uff ce amintiri mi-ai trezit!!nu stiu de ce intotdeauna cand incepea scoala ploua!!ziceam eu ca si lui Dumnezeu ii pare rau ca ma duc la scoala:)).Minunata descriere, parca ma vad si eu in curtea scolii cu mama de mana cum ma uitam curioasa la toti cei din jur si ma intrebam sfioasa oare o sa fie bine?!…doamna mea invatatoare a fost o femeie severa dar minunata!
@cosmi: eu nu stiu la ce scoala ai fost tu dar eu munceam din greu pt note, plus ca din clasa I dadeam in fiecare trimestru examen in fata unui juriu(la pian)…
anyways, adevarul e(si nu credeam ca am sa spun asta vreodata) dar imi amintesc cu drag de perioada mea de “formare”, amintirile mai putin placute palesc parca in fata celor frumoase, noroc cu memoria selectiva…si ca multi altiii ajung si eu sa zic “ce bine era cand nu aveam nici o grija”…
September 5th, 2007 at 9:50 am
@criss: am fost la o scoala cotata bine, crede-ma, insa unele doamne invatatoare / profesoare se mai impresionau la cate un buchet de flori, la prezenta cate unui parinte… pt. noi, restul, care invatam si pt. care nu interveneau parintii, era uneori frustrant; parca nu cunoastem toti stilul comunist de a obtine favoruri de la “tovarasa”? erau copii cu parinti sus pusi ;-), trust me!
September 5th, 2007 at 10:59 am
Descrierea ta ma face sa ma gandesc la ziua de 17 septembrie cand imi voi primii copiii in clasa. Bine, ei sunt ceva mai mititei, la gradinita, grupa mijlocie, dar cu siguranta vor trece prin aceleasi sentimente sau poate ceva mai rau… Sa vezi plansete, scandal ca nu vor sa plece mami, tati sau buni! Ti se rupe sufletul sa-i vezi asa mici.
Imi aduc aminte de perioada aceea, aveam impresia ca doamna invatatoare nu are nimic de facut in afara faptului ca vine la scoala si atat. O vedeam ca pe o invatatoare si nu ca pe un om cu probleme ca oricare altul…
September 5th, 2007 at 3:38 pm
ce vremuri
September 5th, 2007 at 6:29 pm
@ Cosmi –> Nu mai stiam continuarea.
Imi pare rau sa aud ca ai fost asa dezamagita de scoala. Mie una mi-a placut foarte mult, in toate clasele si nu m-am simtit niciunde data la o parte, poate preferata de anumiti profesori, dar am incercat sa nu profit de asta. Scoala se facea intr-adevar pe buchete de flori, bibelouri si servicii de cafea, cum acuma se face pe spaga. Mie tot timpul o sa imi fie dor de anii aceia si o sa ii retraiesc probabil odata cu copiii mei.
@ Anda — > Ca bine zici, stiam sa ne bucuram de orice si sufeream cateodata atat de mult pentru niste nimicuri. Eu nu prea vreau sa imi amintesc de coditele mele… Am avut mereu parul lung si am avut si colegi care se legau de ele… Unul dintre colegii mei de banca ma supara tragandu-ma cand de una cand de alta, dar si-o lua in pauza, cu varf si indesat.
@ Criss –> Chiar asa, in fiecare 15 septembrie ploua sau era urat afara, parca era un facut. Am observat in anii dupa ce am terminat liceul ca nu mai era asa innorat, ba chiar era soare sau cald afara. Imi mai amintesc si eu de toate activitatile pe care le-am facut in ciclul primar, Doamne ce de amintiri… Nici n-am stiut ca ai facut pian, bravo mai.
@ Despina –> Ce dragut… n-am stiut ca esti educatoare, sau poate odata am stiut si am uitat. Am intalnit recent o alta educatoare cu atata dragoste pentru copii incat m-a uimit. A zis ca o umplu cu energie pozitiva. Sa scrii si tu despre ei.
@ Baghy –> intr-adevar.
September 5th, 2007 at 7:02 pm
De la ce nu mai stii continuarea? De la vaporul?
September 5th, 2007 at 7:13 pm
ce mult ma bucuram ca trebuia sa merg cu mama sa-mi cumpar creioane si caiete pt scoala si ce mandra m-am simtit cand am primit in dar abecedarul… imi e dor de clasa clasele primare si de doamna invatatoare pe care o sa o iubesc toata viata.
September 5th, 2007 at 7:35 pm
@ Rebecca –> daa, de la Vapor… O stii tu?
@ Lor2dana –> Si pentru mine invatatoarea va ramane o persoana speciala dar numai in amintiri, pentru ca ce am vazut acum cativa ani cand am fost impreuna in Grecia nu mi-a prea placut.
September 5th, 2007 at 7:57 pm
Salut …again. Daca ai sti cat am zambit la ceea ce ai scris mai sus, parca imi amintea de copilarie (doar ca varianta “man like”. Am gasit ceva ce pare a se incadra intr-o oarecare masura in ceea ce ai zis si mai exact “Timpul inseamna pentru Dumnezeu durata dintre bataia Sa la poarta inimii noastre si clipa in care Ii deschidem”. Partea asta cred ca daca o privesti din diferite “unghiuri” poate fi o descriere a unui copil fericit ca a scapat de doamna educatoare care il punea sa doarma (sarcul de el) si a ajuns in clasa I.
September 5th, 2007 at 9:57 pm
Dar cum??? Poti sa si canti
Pe vaporul clasei a-ntaia
Ne-mbarcam cu totii voiosi
Si lasam la graaaadinitaaa
Pe cei mici si plaaaangaciosi
De-azi inainte sa tineti minte
Ca nu mai suntem prescolari
Suntem elevii clasei a-ntaia
Si pionieri cand vom fi mari
Draga mi-este graadinita
Cu papusi si juucarii
Dar mai draga imi va fi scoala
Ca ne-nvata aaa citi
De-azi…
September 6th, 2007 at 7:38 am
@ Mihai –> Ma bucur ca ti-a placut si ca te-a facut sa zambesti. Adevarul e ca acest post e unul dintre preferatele mele, poate si pentru ca ma face sa imi aduc aminte de inocenta, nu stiu.
@ Rebecca –> Aaaaah, daaa, acu’ imi amintesc.
Stiu melodia, asa ca pot sa concertez in fata oglinzii. 
January 14th, 2008 at 7:28 pm
[...] alt subiect despre care peroreaza toata gura targului. Am scris insa despre revolutie, despre prima zi de scoala, despre un accident in care a murit un cunoscut de-al meu, insa am incercat sa o fac altfel, sa nu [...]
September 15th, 2008 at 7:49 am
[...] * Primul inceput [...]
September 16th, 2008 at 10:12 am
De ce ma chinui tu pe mine atata ??? :((
Nu ti-ar fi rusine ??? Crede-ma ca dadeam scroll si asteptam sa vad si o poza cu mine din clasa intai ….eram pe randul de la perete parca……si tot cu un baiat am stat in banca …..:)).A fost o perioada pe care nici daca vreau n-as putea-o uita ; cel mai important este ca nu vreau s-o uit.Pentru ca de multe ori ne “hranim ” cu amintiri …si ne place s-o facem .
Aceeasi nostalgie ma cuprinde si pe mine, o data cu reamintirea facuta de tine……Multumesc mult……:P
September 18th, 2008 at 8:08 am
@ Diana Indiana –> Eee, erai mai departe de mine, eu stateam la geam, deci n-aveai cum sa intri in poza.
Ma bucur ca ti-a placut postul, e de anul trecut.