Autor: Kazuo Ishiguro
Nationalitate: englez
Titlu original: Never let me go
Anul aparitiei: 2005
Nr. de pagini: 282
Premii: shortlisted pentru Booker Prize 2005, numit de Time cel mai bun roman al anului 2005, ALA Alex Award in 2006.
Ecranizare: Never let me go
Nota mea: 4/5
Alte romane de acelasi autor: Ramasitele zilei

Să nu mă părăseşti era pe lista de citit încă de acum câţiva ani de când am citit Rămăşiţele zilei. Îmi aduc aminte că nici prima carte nu mi-a plăcut din prima, abia după ce am discutat-o la seminarul de literatură engleză am început să o apreciez şi să o îndrăgesc.

Nici cu Să nu mă părăseşti lucrurile n-au stat altfel, numai că acum nu a mai fost “vina” seminariilor, ci a câtorva filmuleţe de pe youtube. Am tras de carte foarte mult, o dată pentru că nu am avut timp, a doua oară că, de fiecare dată când aveam timp, preferam să stau pe net sau să mă uit la un serial, semn că nu mi se părea o carte atât de captivantă şi de frumoasă cum scrisese Barbie despre ea. mai mult…

Autor: Ray Bradbury
Nationalitate: american
Titlu original: Fahrenheit 451
Anul aparitiei: 1953
Premii: nu
Ecranizare: Fahreheit 451 (1966)
Nota mea: 9.5/10
Alte recenzii de acelasi autor: nu

În septembrie, Fahrenheit 451 a fost singura carte de la sdc care mi-a atras atenţia. Din nou am lăsat cartea să mă aleagă pe mine, pentru că plănuiam să o citesc mult mai târziu. Deja 3 distopii în decurs de 2 luni e cam mult şi cred că până la Portocala mecanică şi Minunata lume nouă va mai trece ceva timp.

M-am declarat deja fană a genului şi n-o să dezmint pentru că Fahrenheit 451 mi-a plăcut la fel de mult ca şi celelalte, poate puţin mai mult datorită legăturii strânse pe care o are cu literatura.
Distopia s-ar putea defini simplu prin interzicerea gândirii proprii, pentru că în orice roman distopic veţi găsi nişte personaje-maşini, programate să execute, nu să gândească. Cum altfel dacă nu prin lectură, se dezvoltă imaginaţia, analiza, gândirea, judecata, raţiunea şi sufletul?

În Fahrenheit 451 se pune accentul pe distrugerea cărţilor în cel mai dureros mod cu putinţă: prin ardere. Cititul dăunează grav minţii şi cum sistemul doreşte să împiedice răzvrătirea populaţiei guvernată de idealuri descoperite în cărţi, problema e distrusă de la rădăcină. Mai mult decât minţii, cărţile dăunează fericirii. În trecut au existat tot felul de discriminări, iar cărţile alimentau spiritele oamenilor cu păreri şi prejudecăţi şi îi influenţau fie pentru, fie împotrivă, pentru eliminarea merelor discordiei, lumea trebuie să fie egală.

Desigur că denunţul este prezent ca în orice sistem totalitar, iar arestările sunt imediate. Cu toate astea, atmosfera şi societatea sunt mult mai relaxate decât în alte distopii. Adică totul e să nu citeşti, alte interdicţii nu prea există. Creierele sunt şi aici spălate cu ajutorul ecranelor şi al căştilor.

Montag este cel care se înverşunează împotriva sistemului din momentul în care o vecină de 17 ani îi pune tot felul de întrebări şi are nişte apucături anormale, cum ar fi să culeagă flori, să se uite la lună sau să se gândească la iubire. Aproape îndrăgostit de munca lui de pompier incendiator de cărţi (!!!), Montag rămâne tulburat în urma discuţiei sale cu Clarissa şi a întrebării ei: „Citeşti vreo carte înainte să o arzi?” Ispita îi e strecurată în suflet şi evident că la următoarea razie, fură un roman şi-l citeşte. Şi-i place. Şi în el începe lupta. Apoi lupta începe cu sistemul, fuga, frica şi finalul. Care, spre deliciul meu, nu e ca şi la celelalte distopii.

Mi-a plăcut Fahrenheit 451 şi o recomand tuturor neiubitorilor de literatură. Aşa vor înţelege.
Ah, şi filmul e foarte reuşit.

Autor: Tatiana Tolstaia
Nationalitate: rusoaica
Titlu original: Kîs
Anul aparitiei: 2000
Premii: nu
Ecranizare: nu
Nota mea: 10/10
Alte recenzii de acelasi autor: nu

Zâtul este una din primele cărţi despre care am aflat de pe bloguri. Eu nu citesc prea des recenzii înainte să citesc o carte, pentru că dacă aş citi, lista mea de lecturi s-ar tripla. Din Zâtul n-am citit decât nişte citate pe care autoarea unui blog* le pusese după ce citise cartea. Mi-au atras atenţia prin umor şi undeva am notat titlul pentru a-l citi cândva. Cândva-ul ei a fost acum.

Nu ştiam nimic despre Zât şi cum fragmentele citite nu mă lamureau prea mult, am bâjbâit printre pagini, lăsând impresiile să mă acapareze. mai mult…

Autor: Evgheni Ivanovici Zamiatin
Nationalitate: rus
Titlu original: Мы
Anul aparitiei: 1921
Premii: Prometheus Award
Ecranizare: Wir (1981)
Nota mea: 9/10
Alte recenzii de acelasi autor: nu

Noi si 1984 au fost propunerile câştigătoare pentru cercul de lectură. Din păcate ideea a fost îngropată înainte de a se naşte pentru că discuţiile despre carte au durat foarte puţin, cam atâta cât ne ia de obicei să prezentam subiectul unui roman. Oricum, chiar şi fără această dezbatere, Noi n-a fost o pierdere de timp, ci am savurat-o din plin şi m-am convins să nu renunţ la ruşi.

A patra distopie pe care o citesc mă convinge că sunt un fan al genului. Lumile inexistente, oribile, în care n-aş putea trăi, îmi creează o stare de linişte când închid cartea şi realizez că ceea ce am citit nu e aievea, că fără libertatea pe care o am, aş prefera să mor. Noi este puţin mai diferită dacă o compar cu celelalte distopii pe care le-am citit – perspectiva pe care ne-o oferă D-503, personajul principal, este una de acceptare, de îmbrăţişare a regulilor şi de supunere unui control atotputernic, aproape un fanatic ce respectă legile cu sfinţenie. Până apare dracu’ şi îşi baga codiţa. Şi cum altfel ar putea să apară, daca nu în corpul unei femei? Apropos, mă cam oboseşte clişeul ăsta. O femeie, I-330, care îl ispiteşte cu vicii din Lumea antică, si care treptat treptat îl îmbolnăveşte de o boală numită „suflet”. mai mult…

Autor: George Orwell
Nationalitate: englez
Titlu original: Animal farm
Anul aparitiei: 1945
Premii: Hugo Award 1996
Ecranizare: Animal Farm
Nota mea: 8/10
Alte recenzii de acelasi autor: nu

Ferma animalelor reprezenta pentru mine un desen animat, pe care l-am văzut când eram mai mică şi care de-a lungul timpului s-a pierdut printre amintiri. Apoi am aflat de George Orwell, dar nu imediat şi despre Ferma animalelor. Acum însă după ce am citit şi această lucrare a lui, nu cred că mă mai tentează şi altceva scris de el. Adică 1984 e distopia care îmi va rămâne cel mai bine înfiptă în memorie, şi probabil nici o alta nu ii va lua locul, pentru că a fost prima pe care am citit-o.

Ferma animalelor e altă distopie a lui Orwell, scrisă sub forma unei alegorii şi în mod direct orientată împotriva lui Stalin. Magistral organizată, cartea are ca personaje principale animalele de la ferma Manor. Vaci, cai, găini, căini, măgari şi mai presus de toate, porci, plănuiesc să preia conducerea fermei, pentru că unul dintre porci, Seniorul, le bagă în cap că omul profită de ele şi recompensa  pentru toată munca lor e nesemnificativă în comparaţie cu răsplata de care ar avea parte dacă omul ar fi înlăturat şi animalele ar munci pentru ele însele. mai mult…

Autor: Jose Saramago
Nationalitate: portugez
Titlu original: Ensaio sobre a Cegueira
Anul aparitiei: 1995
Premii: nu
Ecranizare: Blindness (2008)
Nota mea: 10/10
Alte recenzii de acelasi autor: Intermitentele mortii

De Jose Saramago am aflat de pe bloguri. Ridicat in slavi si laudat de toata lumea am amanat lectura Eseului pentru ca nu voiam sa fac parte din trend. Citind cartea insa am realizat (pentru a nu stiu cata oara) ca la capitolul literatura ar trebui sa plec urechea cand vine vorba de o carte adulata de mase de cititori. Acum ma numar si eu printre cei care s-ar urca in balconul Operei din Timisoara pentru a striga in gura mare cat de buna e cartea.

Eram pe punctul de a scrie ca titlul n-ascunde nici o filozofie, cand mi-am dat seama ca e chiar opusul acestui gand. In cuvantul „orbire” stau inchise toate simturile, sentimentele si trairile oamenilor, amortirea lor sau dimpotriva intetirea lor. Am citit ca romanul a fost atacat de o asociatie a orbilor pentru ca denigra nevazatorii, insinuand ca orbirea e cauza tuturor relelor. Chiar daca Eseu despre orbire este o distopie, chiar daca scarba, oroarea si stupoarea ating cote maxime, pe masura ce paginile se intorc nu totul poarta semnul negativ. Sa ne gandim la sotia doctorului, singura ce isi pastreaza lumina ochilor, care din prea multa bunatate, dintr-o dragoste enorma pentru oameni si sotul sau, renunta la ea insasi si se transforma intr-o calauza pentru cei care nu vad. La ea ceea ce orbeste e rautatea, apoi zgarcenia si egoismul, inlocuite cu antonimele lor si dand nastere unui personaj de exceptie si de un altruism iesit din comun. Apoi sunt celelalte personaje, fata cu ochelarii fumurii care il protejeaza pe baietelul strabic, medicul care ii ingrijeste pe bolnavi, femeile care isi ofera trupurile pentru ca ceilalti sa manance.

Pe scurt despre subiect: intr-un oras fara nume, care poate fi oriunde in lume, o epidemie de orbire alba pune stapanire pe toti locuitorii, rand pe rand. Primii sunt dusi in carantina la un spital de nebuni, si sunt paziti de soldati inarmati pentru a nu iesi sa raspandeasca boala. Aici au loc tot felul de intamplari, printre care impartirea orbilor in doua tabere, astfel incat unii ajung sa ii terorizeze pe ceilalti. Hotie, viol, crima, iata ordinea in care evolueaza lucrurile. Dupa un incendiu provocat la spitalul de nebuni, orbii reusesc sa evadeze. Ce gasesc pe strazi e de neimaginat.

Personajele nu au nume ci sunt numite dupa una dintre trasaturile care ii defineste: primul orb, batranul cu legatura neagra, cainele lacrimilor. Punctuatia e ciudata, fara linii de dialog, fara semne finale, un stil ce-l deosebeste pe Saramago de alti scriitori. Ar putea lasa impresia ca e o carte greu de citit. Nimic mai fals. E o placere sa vezi cum corpurile de text fara aliniat dau impresia ca ai citit un dialog de cateva replici.

O continua senzatie de 1984 m-a urmarit inca de cand am aflat de monitoarele prin care li se repeta orbilor regulamentul sau de portavocea ce ii anunta ca le-a venit mancarea. De multe ori fac referire la cartea lui Orwell poate pentru ca e prima distopie pe care am citit-o, insa nici Eseu despre orbire nu e mai prejos.

Apoi, cand orbii s-au impartit in doua tabere, cei buni si cei rai, mi-am adus aminte de Imparatul mustelor si de rautatea acelor copii care isi doreau sa conduca peste altii mai slabi ca ei.

Pagina cu pagina am avut sentimentul ca ma uit la un film. Pentru cata orbire trateaza, cartea e extraordinar de vizuala. Motiv pentru care am cautat sa vad daca nu cumva s-a gandit cineva sa faca si un film. Surpriza! Blindness e ecranizarea acesti carti exceptionale si cu putina critica de care sunt in stare, am gasit ca e o punere in scena foarte buna. Daca ati citit cartea, neaparat vedeti si filmul, daca n-ati citit-o, e obligatoriu sa o faceti.

Ah si inainte sa inchei, contrar multor pareri ca finalul e nepotrivit, dezamagitor sau previzibil, mie mi-a placut si m-am bucurat ca s-a sfarsit asa si nu altfel.