Joia o să se transforme în zi de anunţuri. Cel puţin o dată la două săptămani.
Aştept de vinerea trecută să vă dau linkul unui articol despre Benny şi Ricky, tare mândră de ei sunt pe această cale.
Apoi, azi când am deschis mailul, mare mi-a fost bucuria să găsesc în pingbackuri linkurile unui post in care sunt blogul zilei.
Şi mai încolo, după ce repar tâmpeniile pe care le-am făcut cu parolele şi userul de pe 24funblog, o să vă invit să citiţi ce s-ar întâmpla dacă ar crăpa netul.

Una rece şi alta caldă. Supărarea din postul de dimineaţă a mai trecut, poate şi din cauză că m-am descărcat aici. Azi a fost totuşi o zi ok în care nu mi-a venit să mă dau cu capul de pereţi.
Am aflat de articolul din FHM acum vreo două săptămâni, m-am dus la mall, am rugat o tanti de la ziare să mă lase să sfârtec punga revistei să caut „un articol” ca să nu dau banii pe revistă degeaba (nu de alta, dar m-au mai fraierit că s-a scris despre blogul meu tot prin FHM acum un an), aşa că mi-am luat măsuri de precauţie. Chioară cum sunt, nu l-am văzut. Normal că am crezut că am pus botul din nou şi am uitat povestea. Până când Super Andrea mi-a zis că l-a văzut şi ea. Naaaa, ok, îl sun pe iubi să mi-l ia că doar nu puteam rata asemenea eveniment. Da! Sunt narcisistă pentru cei care întreabă. Aşa că, iată-mă-s într-un mic articol în FHM laolaltă cu suta de femei sexy a anului 2009. Trecuse ceva timp de la ultima apariţie în presa scrisă. )

Cine zice ca banii nu aduc fericirea habar n-are ce vorbeste. Si mi-a trebuit mult sa admit asta, eu fiind o potrivnica a curentului „material girl” ce s-a manifestat si inca se manifesta si in ograda noastra. Inca e subreda hotararea mea si inca ma gandesc serios daca e definitiva sau nu, pentru ca am multe sanse sa ma razgandesc, mai ales ca pana acum am sustinut cat de sus si de galagios am putut ideea contrara primei propozitii. Le-am spus parintilor cu vocea inimii ca pentru mine banii nu conteaza, prietenilor ca nu-i invidiez pentru salariile mari pe care le au, rudelor ca le felicit pentru mostenirea care „i-a facut oameni”. Si le-as spune si azi acelasi lucru, dar eu n-am tot timpul bani si nu sunt fericita fara ei.

Lipsa lor ma priveaza de suflu, de viata, de energie. Pentru ca banii imi aduc bucuria de a vedea locuri noi, imi satisfac curiozitatile culinare, culturale, literare si vizuale. Banii sunt cei care imi tin spiritul in viata hranindu-l cu tot ceea ce-l incanta, potolindu-i setea de cunoastere, de intelegere, de incantare, de mirare. Imi pot aduce sanatate atunci cand merg la doctor si acesta nu vrea sa ma vada pana nu-i strecor un snop de bancnote in buzunar. Tot ei ma tin in viata pentru ca ii dau la schimb pe mancare, pe apa, pe produse de igiena, pe medicamente si pe tratamente. Cu bani imi permit sa fiu civilizata, sa dorm la caldura intr-un pat curat, sa am acces la informatie, sa ascult muzica ce-mi incanta urechile, sa ma imbrac decent si sa urmez niste studii pentru a ma diferentia de maimute. Datorita lor pot savura placerea de pe chipul oamenilor dragi cand le fac un cadou, cand le ofer o ciocolata sau ii scot la un ceai. Banii, in general, pot face multe lucruri bune, atunci cand inima ii gestioneaza, ii economiseste si apoi ii investeste in fericire.

Da’ daca totul e pe bani, ma intreb de ce substantivele abstracte nu se pot cumpara in stare pura? As cumpara cateva kilograme de fericire (pentru ca se stie ca fericirea e formata din momente scurte, si as vrea sa imi ajunga toata viata), apoi un bazin olimpic de sanatate pentru fiecare membru al familiei, o cisterna de libertate pentru cei nevinovati, un ocean de pace ca sa scalde toata populatia locuitoare pe Terra, un sac de sinceritate si cativa metri cubi de noroc, ca nu se stie niciodata. Unde mai pui ca mi-as face provizii de timp, apoi as da o avere pe iubirea unui cineva special.

Ma intreb, daca toate sunt de vanzare, eu de ce nu gasesc magazinul unde se vand toate astea ? As sta la coada nu conteaza cat. Pentru ca daca as pierde 7 zile de asteptat, mi-as cumpara niste timp… si-apoi somn, cred ca si un pic de sanatate, ca m-ar durea picioarele de la atata stat.
Pe toate mi le-as cumpara pentru ca banii ar avea puterea sa distruga raul.

_______________________________________________________________________

1. Acest post participa la un concurs pe hotcity. Daca va place, intrati pe link si printr-un comment puteti sa il votati. Aici m-as bucura daca mi-ati lasa impresiile voastre.

2. Tot pe hotcity, Ciresuta mi-a luat interviu, pentru care tare-i multumesc.

3. Apreciez tot ce face acest site pentru noi, drept pentru care:

Back from the wilderness, am o mie de lucruri sa va spun, insa tare mi-e ca unii s-ar plictisi sa citeasca romanul ultimelor zile, asa ca o sa fiu cat de scurta pot. Si asa, asemenea relatari servesc mai mult ca jurnal pentru propria mea aducere aminte peste ani si ani, cand oi fi batrana si o sa imi recitesc blogul. ))
In ordine cronologica:

Intalnirea de 10 ani…

… de la terminarea scolii generale. S-a intamplat sambata seara, in Jasmine. Un numar destul de mic de fosti colegi, aproximativ 13, ne-am adunat sa serbam un deceniu de cand ne-am luat la revedere de la Scoala Generala nr. 7, de la profesori si de la noi insine. Am fost o clasa suficient de unita pentru a ne bucura ca ne revedem, pentru a ne simti la fel de bine impreuna si pentru a ne permite sa glumim unii cu altii asa cum o faceam la 14 ani. Imi pare rau ca nu ne-am strans mai multi si ca nu i-am revazut pe cei de anul trecut sau pe cei care au plecat pe meleaguri straine. Asta e, sper sa ne mai intalnim din cand in cand, sa ne mai povestim una-alta, pentru ca a VIII-a A n-au fost doar tocilarii scolii ci au ramas prieteni de-a lungul timpului. La Luci puteti vedea un set de poze, eu inca mai am de lucrat la ale mele. Read the rest of this entry &raquo

Va vorbeam aseara despre prioritati, despre posturi ingramadite la portile Sfintei Postari si despre faptul ca nu am timp nici sa respir, daramite sa ma mai plimb si pe la altii. Unul din lucrurile importante pe care doream sa il supun atentie voastre este radioul. Nu neaparat ala de la voi de-acasa sau din masina, ci ala pe care poti sa il asculti pe net, ca doar am evoluat, ce mama naibii? As fi vrut sa va indemn sa ascultati si emisiunea de miercuri de la Radio Lynx, despre femei si bloguri, ca a fost una tare interesanta. Din pacate insa, timpul a fost nesimtit si m-a tinut departe de Word si Wordpress si n-am apucat sa anunt prea multa lume ca ma putea asculta in direct si imi putea detecta emotia din voce. La recomandarea Carinei (careia ii tare multumesc si cu ocazia asta)si la invitatia Iohannei de a interveni in discutia despre bloggerite, m-am facut auzita si am participat la dezvoltarea ideii ca un blog feminin e aproape diametral opus unuia masculin. As vrea sa va detaliez mai multe despre ce s-a povestit „in aer” insa mai am multe de zis si va poftesc sa cititi aici si cand s-o uploada emisiunea gasibila pe linkul asta, puteti sa o si ascultati.
Daaaaar, in cazul in care va doriti cu ardoare sa imi auziti glasciorul la radio, mai aveti o ocazie: duminica la pranz (ora 12 batuta-n cuie si lipita cu scoci), particip impreuna cu alti bloggeri la alta emisiune: Colivia cu canari. De data asta in studio, cu microfoane, telefoane, forum, etc. Invitatia vine din partea Simonei care vrea sa prezinte publicului adolescent ideea de blog. Si cum se poate purica problema mai eficient, daca nu cu niste bloggeri. Cei din Timisoara isi pot fixa aparaturile pe West City Radio, (88,8 FM) cei din tara, evident pe net la adresa asta: westcityradio.ro (click pe Asculta live). Emisiunea e interactiva asa ca… puteti interveni prin toate mijloacele.
Acuma sa vedeti emotii.

Acum putini ani, un amic ma tachina numindu-ma „fata de la pagina 5”. Apelativul avea la baza placerea de a fi pozata si umorul locatiilor pe care le alegeam pentru poze. Zilele astea insa, predictiile lui s-au adeverit si iata-ma-s pe pagina 5. Insa nu cu poze de hi5, nici macar la vreun concurs de Miss 3 septembrie ci la rubrica „Local” sub titlul mare „Tomata cu scufita”.
Ca sa vedeti cat e de fain sa fii prieten cu bloggeri, mai apari si tu intr-un ziar, intr-o revista, la radio sau la TV. Inainte sa plec in vacanta, Bloo mi-a spus ca vrea sa ma foloseasca pe post de material didactic si mi-a luat un flash interview pe mess, destul de emotionant. E primul meu interviu, ce vreti? Si in urma lui, a scris acest articol care a aparut ieri in Timis Express.
Chestie funny: poza nu e a mea. Adica nu sunt eu in ea, dar culmea e ca seamana atat de bine si cu mine si cu biroul meu de la lucru incat chiar am belit ochii ceva vreme sa imi dau seama daca sunt eu sau nu. Multumesc, Alexandra.

PS. Un grand merci celor care mi-au lasat comentarii felicitatoare.

Bucurie mare pe capul meu. Am aflat ieri de la Drojdie, ca altfel nu aveam cum, ca Vodafone ma recomanda. Ma rog, e mult spus daca o pui asa. Dar prin analogie, deductie, inductie si alte rationamente mintale poti ajunge la concluzia asta, daca citesti articolul din revista ON in care scrie de mine (si de alte bloggerite). Si cum toata lumea stie ca revista ON este a Vodafone-ului…
Ca sa nu care cumva sa credeti ca mint, mai jos aveti dovada.
Eu jubilez.

Scuzati pozele, da’ n-am scanner.

Lumea s-a pus pe scris povesti. Despre mine. ) Prima data Vania, acum Scaevola mi-a facut onoarea. Recunosc ca in al doilea caz, zambetul statea sa imi dispara de pe moaca, pentru ca eu, credula din fire, interpretam chestiile. Bine ca a zis ca e pamflet si ca e mai explicit prin comentarii. Se mai baga cineva, ca incepe sa imi placa? )>>

Azi nu va vorbesc despre nimic, nici macar despre mine. Il las pe Vania sa va incante cu o poveste hazlie, care mie mi-a placut foarte mult (mai ales ca ma are ca personaj principal). Acolo sau aici, va astept reactiile. Sunt sigura ca o sa va placa. >>

Acum cateva zile imi spune Dan pe mess ca intalnirea bloggerilor de Timisoara a aparut in Banateanul. Eu, foarte glumeata si pusa pe misto, dar fara sa cred cu adevarat ce zic, il intreb: “Scrie de mine?” El imi raspunde ca nu stie pentru ca nu cumparase inca ziarul si nu vazuse articolul. Merg mai departe cu gluma si zic: “Da’ macar poza cu mine e? Cum sa fie cu tine cand mie mi s-a luat interviul?” Corect. Radem, glumim, si imi povesteste ca bloggerii de Timisoara vor avea site nou, ca va fi fain, ca urmeaza a doua intalnire pe la sfarsitul lunii, il felicit pentru interviu si uit discutia cum se termina. A doua zi mi-o amintesc, vreau sa cumpar ziarul, da’ de unde, ca nu-l mai are nimeni. Asta e, imi zic, lasa ca vad eu pe blog la el si imi satisfac curiozitatea. Ieri il gasesc la un chiosc si ma astept sa vad o coloana pe ultimele pagini, una in care nu se zice nimic concret, in care lucrurile sunt intelese gresit, la fel ca si in cazul articolului despre Schimb de carti. Si ma uit prin el, deloc nerabdatoare si cand ajung intr-adevar pe la sfarsit, vad titlul cu litere cat casa si o pagina intreaga dedicata articolului. Poza lui Dan, mare si ea. Nu mai stiam la ce sa ma astept sa citesc, fugeam cu ochii peste tot si asa nevoie aveam de-un Ctrl+F, ca linkuri nu erau. Mergeam pe strada, asta am zis? Si imi spun eu lasa ca il bag in geanta si citesc la scoala, cand colo vad subtitlul de deasupra titlului mare (cat de corecta a fost formularea?) GHEORGHE CIUHANDU SI MARIA GRAPINI AR PUTEA DEVENI IN SCURT TIMP COLEGII TOMATEI CU SCUFITA. Sa pic pe spate, nu alta. Zambetul imi inconjura capul, ma desfacusem deja la geaca si imi dadusem jos fularul si of, ce incomod era sa citesc din mers. Am ajuns la scoala si am citit. Primul gand pe care l-am avut a fost indreptat catre tatal meu: “Acum am dovada, acum pot sa il reduc la tacere.” [Tatal meu are o problema cu statul meu "prea mult" (= 2-3 ore) la calculator].

Si luati si voi de cititi. Scrie la gazeta de mine. Cum sa nu fiu mandra?