Tomata cu Scufiţă

Post protejat de Avertisment

Ma invart prin casa si prin mine se invart o multime de ganduri si de fluturi… Fluturi din aia ce nu te lasa sa respiri, din aia care nu te lasa sa te asezi, din aia care te fac sa iti dai seama ca iubesti un om indiferent cat ar fi gresit pana la momentul respectiv. As fi putut sa fiu socrul mic, daca nu divortam de maica-sa si daca ea ramanea singurul meu copil. Viata insa a hotarat sa nu fiu eu cel ce o duce la altar. Asta e, o sa ma multumesc sa stau cu ceilalti invitati, undeva la mijlocul salii. As fi vrut sa stau mai in fata, macar in randul doi ca doar fiica mea cea mare se casatoreste. Dar nu multi de acolo vor stii cine sunt, asa ca mai bine stau cu toti la gramada. Ah si sotia mea mai are atat de mult sa termine cu machiatul… Se pregateste pentru mine, pentru ca fiica mea, care nu e si a ei, se marita. S-a coafat atat de frumos, dar sunt sigur ca la nunta fiicei noastre va fi si mai frumoasa. Bucuria ei de mama ce isi vede fata maritata o va face mai frumoasa ca in ziua propriei ei nunti. Mai am sa iau masina de la spalat si plecam imediat..

Telefonul imi arata un numar necunoscut, sau oare il stiu si nu vad. Nu am timp sa imi caut ochelarii, ma deranjeaza sunetul prea lung al soneriei, sunt prea agitat si n-am chef sa vorbesc cu nimeni la telefon. Raspund usor enervat, dar ma inseninez cand o aud pe fiica mea cea mare la telefon. Ma gandesc ca vrea sa isi exprime bucuria ca o sa fiu alaturi de ea in ziua asta atat de importanta, ca o sa o vad mireasa si ca o sa ii dau binecuvantarea mea. O sa astept nepoti, sa fiu un bunic inca tinerel… Nevasta-mea inca misuna prin casa, nu mai are nici ea astampar… Si-a uitat nu stiu ce agrafa prin dormitor si striga la mine sa i-o aduc…
Dar nu pot sa ma misc… Vorbele fetei mele se aud cu ecou, se aud undeva departe, eu nu mai pot sa ma concentrez la nimic. Aud doar ca imi spune ca ar fi deplasat sa apar si eu la nunta, acolo de fata cu toata lumea care stie ca Ol. e tatal ei… Mi se inlacrimeaza ochii… N-o sa fiu cu ea acolo? N-o sa o vad fericita langa alesul ei? N-o sa dansez la nunta fiicei mele? De fapt n-am fost deloc “acolo” pentru ea… m-a respins toata viata, de ce m-ar accepta tocmai acum?
Ma dezbrac fara sa clipesc si fara sa ii spun nimic nevestei mele care e gata imbracata, machiata si coafata… E frumoasa…
Sunt un tata caruia i-a fost refuzata nunta fiicei lui tocmai de catre ea. Bine ca mai am una… Ea ma iubeste, dar nu se marita… E prea mica.

Post protejat de Avertisment

Credeam ca te-am asteptat dintotdeauna, credeam ca nu mai vii si raman singura pentru eternitate. Dar stii cum poti intelege cel mai bine eternitatea? Stand si asteptand sa treaca o noapte in care nu poti sa iti asezi pleoapele una peste cealalata. Gandindu-te la mii si mii de amintiri si derulandu-ti-le pe toate la nesfarsit pana cand izvorul apei ce salasluieste in tine mai stoarce doua farame de lacrimi. Sunt doar niste cioburi de lacrimi, nedemne sa se desprinda de pe retina ta.
Cand mi-ai inchis receptorul, mi-ai spus: “Uita tot !”. Dar eu care nu pot uita nici o miime din clipele petrecute cu tine, cum sa fac? Cum sa uit felul in care mi-ai cerut numarul de telefon pe care acum m-ai sunat pentru ultima oara? Cum sa uit ca ai ghicit 4 cifre la rand una dupa alta, pe a cincea din 2 incercari, pe a sasea din 4, la a saptea ti-a fost mai greu - a trebuit sa ti-o spun eu si ultimele doua le spuneam impreuna. Cum sa ma gandesc ca aceste numere nu mai inseamna nimic pentru tine?
Ai vrea sa uit ca in unsprezece ore de prima intalnire m-ai facut sa ma simt cum in niciuna dintre cele unsprezece luni n-ai reusit? Dintre toate amintirile, stii ce ma voi incapatana sa pastrez lipit de memoria mea? Cum mi-ai atins fata atunci in fata la McDonalds cu degetele si cercelul mi-a cazut intre scaunele masinii. Era atat de mic si fragil, i se dusese putin sclipiciul…
Si cum sa uit atingerea limbii tale calde pe buzele mele intredeschise? Respiratia ta ce o secera pe a mea? Mainile tale pe care nu le simteam, dar pe care mi le inchipuiam inclestate in jurul meu. In mintea mea ai devenit un miriapod ce nu-mi mai dadea drumul.
Cum sa uit ciocolatele de la fiecare intalnire, cum sa uit dorinta ce mi se scurgea din voce de fiecare data cand stateai la 5 cm de mine?
Ai plecat la Cluj. 3 zile. M-am topit de dorul tau si cresteam ca o stalagmita cu fiecare telefon pe care mi-l dadeai si simteam ca in loc sa te apropii, tot mai departe te duci.
Acum esti prea departe. Parisul e doar al meu, fara sa mi-l fi dat tu, fara tine, fara sarutul tau, fara imbratisarea ta, fara ochii tai.
Inchide telefonul.
Nu te mai iubesc.

Durerea de gât mă împiedica sa respir. Era ca şi cum vreo 6 lame ruginite imi zgâriau din când in când interiorul gâtului. El nu se oprea din săruturi, îmi muşca buzele, îmi obosea limba. Fiecare mişcare a gatului meu pentru a-i primi focul pasiunii, imi reducea din placere. Imi atingea sanii cu brutalitate, ii masa prea tare, prea barbateste. Ii lipsea tandretea si parea condus de o furie oarba, de dorinta de cucerire, de infrangere a neputintei mele.
Dacia era parcata sub un pom, pe valea unui fir de apa, geamurile erau aburite si scaunul din dreapta dat pe spate. Pe albeata usii din stanga avea un abtibild, niste flacari decolorate de soare. Niste flacari care ii ardeau palmele si palmele lui imi ardeau trupul. Ma durea atingerea lui. Sfarcurile inrosite nu ii transmiteau ca mersese prea departe, manile mele care strangeau pantalonii erau prea impotente in fata dorintei lui. Piciorul stang imi amortise, corpul lui era o piatra prea grea pentru trupul meu fraged, iar goliciunea mea era o piatra prea grea pentru sufletul meu aproape pangarit.
Si continua sa ma sarute, cu aceeasi brutalitate si repeziciune specifica unui om care isi doreste sa faca ceva si vrea sa o faca cat mai repede pentru a fi sigur ca va si duce la bun sfarsit.
Plangeam, il imploram, prea multe Nu-uri mi-au iesit pe gura pentru a mai fi bagate in seama. Sunete nepamantene au iesit din gatul meu iritat de lame, lacrimile si durerea, umilirea si sentimentul de scarba de sine erau una si aceeasi in interiorul in care el intrase. Sange, transpiratie si aburi pe geamuri. Nici un sarut la sfarsit, nici o imbratisare, doar satisfactia ca a fost primul, ca a cucerit ceea ce nimeni altul nu va mai cuceri niciodata.
Pantalonii negri imi infasoara coapsele cu vanatai, sutienul imi acopera sanii rusinati, bluza e prea mototolita pentru ca un om care ma va intalni pe strada sa nu isi dea seama ce patisem. Obrajii imi primeau apa sarata ce se scurgea din ochii mei, degetele inclestate incercau sa desfaca elasticul prins in parul meu ravasit. Un suspin si un geamat, ingemanate ramaneau la granita lamelor ce imi zgariau gatul.
De acum nimic nu va mai fi la fel.

Incepând de azi, in blogul meu o să apară o categorie nouă. Una în care voi posta nişte povestiri, întâmplări, adevărate in totalitate sau doar parţial. Vor fi prezentate la persoana I, fără însă a avea neapărat legatura cu mine. Unele, nu voi menţiona care, vor fi intr-adevar fapte care mi s-au întâmplat mie, sentimente pe care le am sau le-am avut eu. Voi însa nu veţi ştii asta. Nu veţi ştii cine e fata care vorbeşte, care plânge sau care radiază de fericire. Sau poate băiatul, pentru că aş putea imagina şi o poveste care sa fie povestită din perspectiva unui eu masculin. Sau, dimpotriva, vor fi intamplari pur fictive, nascocite de imginatie.
Să-i zicem exerciţiu de scriere, încercare de demonstrare a talentului scriitoricesc, dacă exista aşa ceva in venele mele.
Rămâne ca voi să va daţi cu părerea, sa criticaţi, sa apreciaţi sau sa ignoraţi.
Foarte important: A NU SE INTERPRETA CĂ AM PRETENŢII DE SCRIITOARE. Pur şi simplu, îmi place să o fac, uneori mai bine, alteori mai prost, dar tot timpul cu pasiune. Să scriu, evident.
Fiecare însemnare din categoria asta, va fi protejată de acest avertisment.
Să purcedem.