Titlul pe care Alina l-a dat scrisorii ei este „Paris, mon amour”, da’ n-am putut să nu ma includ și pe mine în el pentru că sunt prea îndrăgostită de Paris. Ce dacă încă nu l-am văzut decât în poze, în manualele de limba franceză și în filme? Cu puțin noroc o să ajung să-l văd și eu prin toamnă. Dar până să mă duc eu acolo, Alina se plimbă zilnic pe străduțele lui, îi admiră turnul și Sena, Notre Dame-ul și Champs Elysees, dar nu ține pentru ea experiența, ci ne împărtășește și nouă cum e. M-am bucurat tare mult când s-a oferit să-mi scrie o scrisoare din orașul pe care abia aștept să-l văd. Ferice de voi, cei care citind rândurile ei, vă veți plimba din nou prin locurile pe care le-ați văzut deja. Noi, ceilalți, mai puțin norocoși, savurăm detaliile până vom avea ocazia să le vedem și noi. mai mult…

Pe Monica Micu n-o cunosc personal, dar mi-aș dori tare mult. Alături de Denisa, e una dintre puținii bloggeri pe care îi citesc încă de la început. Nu știu prea multe despre ea, în afara de ce scrie pe blog. Știu că, de când am început eu s-o citesc, viața ei s-a împărțit între România, Italia și Mexic. I-am savurat pozele și povestirile de pe celălalt continent și când mi-a venit ideea cu scrisorile, o poveste din Mexic era tot ce-mi doream pentru mine și pentru voi. Așa că am rugat-o pe Monica să ne povestească cum e acolo, cum e într-un loc în care mulți dintre noi nu vom ajunge probabil niciodată. Iar scrisoarea ei e minunată, plină de detalii, curiozități și chestii interesante despre Mexic. Vă las să le savurați. mai mult…

Chiar dacă am început seria scrisorilor către Tomată cu două prietene – și după a treia încă aștept – asta nu înseamnă că doar prietenele îmi pot scrie de pe meleaguri străine. Așa se face că, răsfoind readerul, mi-am spus că și alți bloggeri care trăiesc în țări greu accesibile pentru mine, ar putea avea povești interesante. Am trimis niște mesaje pe Facebook și am așteptat răspunsuri. Primul a venit din partea Nicoletei, pe care am întâlnit-o pe blogul Cristinei Bazavan. Lăsase un prim comentariu și fix atunci m-am găsit și eu să dau click pe linkul ei. Nu avea multe articole, așa ca i l-am citit pe tot. Era în mare parte despre Norvegia și m-a acaparat pentru că nu știu mai nimic despre țara asta, cu excepția faptului că acolo se întâmplă unul dintre cele mai frumoase fenomene ale naturii: aurora boreală (care se află pe lista lucrurilor pe care vreau să le văd în viața asta). Mi-a trimis textul mai demult, însă vreau să public scrisorile câte una pe lună, nu toate buluc. Așa că azi aflăm curiozități despre Norvegia. mai mult…

Când mi-a dat prin cap să-mi contactez toate prietenele şi cunoştinţele care trăiesc prin ţări străine pentru a le invita să scrie un guest post pe blogul meu, a doua persoană la care m-am gândit a fost Cristina. (Prima fusese Flavia, care deja ne-a povestit despre Singapore şi care între timp şi-a făcut un blog dedicat ţării ei adoptive.) E ciudat cât de aproape de sufletul meu e Cristina, având în vedere că n-am fost „împreună” decât câteva luni. Mai exact, am fost colege la o agenţie imobiliară, dar am clickuit atât de bine, încât şi acum, după 5 ani şi ceva încă mai păstrăm legătura deşi nu ne-am văzut de vreo 4. Şi ea mai şi locuieşte în Grecia.

Aşa că am rugat-o şi pe ea să scrie câteva rânduri despre minunata Grecie, care acuma, biata de ea, e un fel de oaie neagră a Europei. N-am fost în Grecia decât o singură dată, dar e singurul loc despre care pot spune că am văzut cum arată o bucăţică de Rai. Mai precis, insula Skyathos, că alta n-am văzut. Cu puţin noroc, sper ca anul ăsta să apuc să văd Lefkada, că am văzut nişte poze la o colegă de-a mea şi m-am îndrăgostit pe loc de ea. Dar să o las pe Cristina să vă povestească despre adaptarea ei în Grecia, despre cum sunt grecii şi despre ce e frumos acolo: mai mult…

Anul ăsta, de Crăciun, am primit o grămadă de felicitări de hârtie, prin poștă sau curier. M-am bucurat tare mult să văd că lumea se întoarce la „origini” și ia pixul în mână să scrie câteva rânduri din suflet pentru oamenii dragi. M-a flatat că am fost pentru câțiva dintre ei unul dintre acei oameni dragi. Sau măcar unul dintre acei oameni la care s-au gândit de Sărbători.

Pe de altă parte, eu am fost cam tăcută anul ăsta. Dacă de Crăciunul trecut am trimis „felicitări” cu o roșiuță din header și cu urarea “Crăciun fericit!”, anul ăsta nu am avut timpul necesar să o fac. Însă la anul îmi vor elibera programul special pentru această activitate, pentru că sentimentul pe care-l ai când deschizi cutia poștală și cad din ea plicuri, nu pliante sau facturi, e absolut magic. Vă las mai jos superbele felicitări primite anul acesta de la: mai mult…

N-au fost puține dățile în care am vorbit despre câte satisfacții îmi aduce blogul ăsta. De la bani la diverse beneficii și la bucurii mai mici sau mai mari. Însă CEA MAI MARE SATISFACȚIE dintre toate rămâne ce primesc de la voi, cititorii acestui blog, al rândurilor mele zilnice, al sufletului meu pus în jurnalul ăsta virtual. V-am tot povestit despre cuvintele incredibil de frumoase pe care le-am primit de la unii dintre voi după moartea tatălui meu, despre mailurile cu sfaturi utile și cu adrese și contacte la care să apelez când am probleme, despre orice îmbrățisare primită la fiecare oftat de-al meu. Ei, Crăciunul ăsta e și mai frumos pentru că am primit scrisoarea pe care o vedeți mai jos. Monica mi-a făcut una dintre cele mai mari bucurii scriindu-mi rândurile acestea și am rugat-o să mă lase să postez scrisoarea și pe blog, să vedeți de ce îmi iubesc blogul atât de mult și cât de dragi îmi sunt cititorii mei. Și să mă laud cu ei, pentru că sunt unici.

Monica, îți mai mulțumesc încă o dată pentru scrisoarea asta, m-ai făcut să mă simt specială. Te pup și te îmbrățisez. >:D< mai mult…

N-am luat în considerare niciodată posibilitatea de a publica pe blog Guest posturi. Nu știu exact de ce. Eu am scris pentru alții, deci nu din cauză că aș fi fost împotriva ideii. Însă când am văzut la Roxa e-mailurile prietenei ei din America, mi-am zis că ar fi o idee bună să le rog pe prietenele mele de peste mări și țări să scrie pentru voi (și pentru mine) câteva cuvinte despre locurile care acuma înseamnă pentru ele „acasă”. Prima care mi-a acceptat invitația a fost Flavia, o foarte bună prietenă din facultate, de care mă leagă multe amintiri și multe experiențe împărtășite și care, de un an, trăiește în Singapore împreună cu soțul ei. O las pe ea să vă vorbească: mai mult…

Când mi-a venit ideea acestei expoziţii, m-am gândit că va fi privită cu scepticism şi că doar câteva fete se vor baga la trimis bileţele. Apoi, mă gândeam că poate cine îmi va trimite mesaje vor fi în mare parte scrisori de dragoste netrimise sau vise despre poveşti de iubire. Nu că aş fi avut vreo problemă cu asta, dar am fost atât de plăcut surprinsă când am văzut cât de inventivi sunteţi, încât îmi venea să pun expoziţia online mai devreme decât am promis. Nu puteam să fac asta normal şi am tot citit şi-am recitit scrisul vostru de mână şi acum în sfârşit pot să-l împart cu toată lumea. Sunt nespus de încântată de ce a ieşit şi vă mulţumesc că aţi participat în număr aşa de mare.

Mesajele sunt în ordinea în care mi-au fost trimise.

Artistu a fost primul care a îndrăznit şi mi-a trimis o cugetare, o comparaţie, care aş fi foarte curioasă să aflu dacă ii aparţine lui sau altcuiva. Oricum ar fi, îmi place mult.

mai mult…